Bill Gates a explicat cum inteligența artificială va scurta în viitor săptămâna de lucru la trei zile

25 Nov. 2023, 10:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Nov. 2023, 10:05 // Actual //  bani.md

Inteligența artificială ar putea înlocui echivalentul a 300 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă la nivel mondial în următorii ani, potrivit estimărilor băncii de investiții Goldman Sachs.

Săptămâna aceasta, Bill Gates a apărut în podcastul „What Now” al lui Trevor Noah și, printre altele, a vorbit despre perspectivele inteligenței artificiale, menționând că tehnologia îi va ajuta pe oameni să „lucreze mai puțin”, scrie Business Insider.

„Dacă ajungem la o societate în care trebuie să lucrezi doar trei zile pe săptămână, probabil că este bine”, a spus Gates.

Cofondatorul Microsoft vede, de asemenea, inteligența artificială ca fiind utilă în „a face mâncare și alte lucruri”, eliberând astfel oamenii de sarcinile de zi cu zi.

Miliardarul a vorbit anterior despre riscurile utilizării greșite a inteligenței artificiale, iar în iulie a publicat o postare lungă în care vorbea despre impactul potențial al tehnologiei:

„Nu cred că impactul inteligenței artificiale va fi la fel de dramatic ca cel al revoluție industrială, dar cu siguranță va fi la fel de mare ca și apariția PC-ului. Programele de procesare a textului nu au eliminat munca de birou, ci au schimbat-o pentru totdeauna”, a spus Gates la acea vreme. „Angajatorii și muncitorii au trebuit să se adapteze și au făcut-o”.

Gates nu este singurul guru al afacerilor care prezice o săptămână de lucru mai scurtă. Anterior, CEO-ul JPMorgan, Jamie Dimon, a spus că, datorită inteligenței artificiale, următoarea generație de lucrători va avea doar o săptămână de lucru de 3,5 zile.

„Copiii tăi vor trăi până la 100 de ani și vor fi feriți de cancer datorită tehnologiei și probabil vor lucra trei zile și jumătate pe săptămână”, a spus Dimon pentru Bloomberg în octombrie.

Chiar și controversatul proprietar al companiilor Tesla și X, Elon Musk – un susținător ferm al nopților de lucru și al dormitului la birou – crede că AI va eradica cu totul nevoia de a lucra și va crea un „venit universal ridicat”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 11:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Nov. 2026, 11:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Guvernul condus de Vasile Tofan a obținut nota 2,9 din 10 pentru primele 100 de zile de activitate, potrivit unui raport alternativ prezentat de Mișcarea Civică „Construim Încredere”. Autorii susțin că executivul a înregistrat puține rezultate verificabile și că există un decalaj important între angajamentele asumate și măsurile realizate.

Raportul a fost prezentat de fondatoarea mișcării, Olesea Stamate, în cadrul unei conferințe de presă la IPN. Evaluarea a fost făcută prin compararea prevederilor Programului de guvernare „Economie europeană, stat eficient” și a discursului de învestire cu actele adoptate și datele disponibile public. Reprezentanții mișcării precizează că nota este o apreciere civică argumentată, nu o măsurătoare statistică.

Potrivit Olesei Stamate, din cele 13 angajamente analizate, nouă aveau termen de realizare în primele 100 de zile. Unul singur a fost considerat îndeplinit integral – adoptarea politicii fiscale pentru 2027. Totuși, autorii raportului menționează că proiectul a fost preluat de la Guvernul precedent într-o etapă avansată.

Alte trei angajamente au fost realizate parțial, iar două au fost doar inițiate. Printre acestea se numără inventarierea barierelor administrative, dereglementarea și elaborarea portofoliului proiectelor prioritare. Deși Guvernul a prezentat 19 proiecte strategice pe 29 octombrie, raportul nu identifică documente care să confirme aprobarea portofoliului promis.

Un angajament important rămas nerealizat vizează punerea în exploatare a liniei electrice Vulcănești-Chișinău până la 31 august 2026. Reprezentanții mișcării recunosc că proiectul și dificultățile întâmpinate existau înainte de mandatul actualului executiv, însă subliniază că termenul a fost asumat explicit de Guvernul Tofan.

Raportul atrage atenția și asupra evoluțiilor economice. Potrivit datelor prezentate de autori, inflația anuală a crescut de la 6,51% în iunie la 8,60% în septembrie, iar tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici a crescut cumulat cu aproximativ 81% în septembrie și octombrie.

Autorii susțin că eficiența compensațiilor acordate populației nu poate fi demonstrată în lipsa unor date clare despre plățile efectuate și facturile achitate de consumatori. În același timp, datoria de stat a crescut de la 142,79 miliarde de lei la sfârșitul lunii iunie la 150,36 miliarde de lei la sfârșitul lunii septembrie.

Critici sunt formulate și la adresa politicii fiscale pentru 2027. Potrivit raportului, aproximativ 84% din veniturile suplimentare estimate ar urma să provină din TVA și accize. Mișcarea cere publicarea unor simulări care să arate impactul măsurilor asupra diferitelor categorii de gospodării.

O altă problemă semnalată este reforma administrației publice locale. Reprezentanții „Construim Încredere” consideră că noua configurație teritorială a fost promovată înainte de clarificarea competențelor, resurselor financiare și impactului asupra comunităților. Aceștia cer revizuirea proiectului, o analiză de impact și consultări reale cu autoritățile locale.

Raportul mai semnalează lipsa transparenței în evaluarea activității miniștrilor și monitorizarea angajamentelor de integrare europeană. Olesea Stamate solicită Guvernului să publice planul de acțiuni, responsabilitățile fiecărui ministru, rezultatele obținute, sursele de finanțare și termenele restante.

Solicitat de IPN pentru o reacție, serviciul de presă al Guvernului nu a răspuns deocamdată. Premierul Vasile Tofan urmează să prezinte joi bilanțul primelor 100 de zile de activitate ale echipei sale.