Orban, fidel lui Putin! Nu dorește prea curând să renunțe la achizițiile de gaze rusești

07 Iun. 2024, 13:44
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Iun. 2024, 13:44 // Actual //  bani.md

Ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, a declarat joi că Ungaria este mulțumită de cooperarea cu Rusia în ceea ce privește livrările de gaze naturale și nu are planuri să înceteze să cumpere gaze rusești, în pofida presiunilor în acest sens, relatează Reuters.

În contextul în care țările din Europa Occidentală au căutat să-și reducă dependența de gazele rusești după invadarea Ucrainei în 2022, Ungaria își acoperă necesarul de gaze naturale în principal din Rusia. Conform unui acord pe 15 ani semnat în 2021, Ungaria primește o cantitate de 4,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an din Rusia.

Szijjarto, prezent la Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg, a subliniat că obținerea gazelor necesare Ungariei este o „chestiune fizică” și nu una politică sau ideologică.

Gazele naturale rusești ajung în Ungaria în principal prin conducta TurkStream, care permite Moscovei să ocolească Ucraina în ceea ce privește transportul gazelor naturale către sudul Europei.

Ungaria, singura țară membră a Uniunii Europene al cărei lider, premierul Viktor Orban, a menținut legături prietenoase cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, după invadarea Ucrainei în februarie 2022, este, de asemenea, membră a NATO.

În plus, miercuri, grupul energetic controlat de statul ungar MVM a anunțat că va prelua o participație de 5% la zăcământul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan, unul dintre cele mai mari din lume. Această mutare, conform lui Szijjarto, va oferi Ungariei o protecție împotriva fluctuațiilor mari ale prețurilor la energie, conferind o aprovizionare mai stabilă și o securitate sporită în domeniul energetic.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

26 Aug. 2026, 13:00
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
26 Aug. 2026, 13:00 // Bani și Afaceri //  bani.md

Cazul companiei FLYONE reprezintă un semnal extrem de periculos pentru mediul investițional din Republica Moldova. Opinia aparține Cristinei Ciubotaru, expert anticorupție și fost director adjunct al CNA, care a comentat, în cadrul emisunii Contrasens, consecințele care pot exista după ce compania avia a ajuns la arbitraj internațional și solicită despăgubiri de aproximativ jumătate de miliard de euro, scrie ZIUA.MD.

Potrivit ei, problema de fond nu ține doar de despăgubirile pe care statul ar putea ajunge să le achite, ci de faptul că, printr-o decizie administrativă, acționarii unei companii sunt obligați să renunțe la proprietatea lor.

„Ei s-au adresat în instanța arbitrală pe motiv că, printr-o decizie administrativă, ei sunt impuși să-și schimbe acționariatul. Să înstrăineze, înțeleg, cotele lor. Asta se numește a lipsi persoana de dreptul său de proprietate”, a declarat Ciubotaru.

Ea a mai atras atenția asupra posibilelor motive reale din spatele acestor presiuni, remarcând o corelație suspectă între acțiunile statului și apariția unui nou competitor pe piața avia din Republica Moldova.

„Obligă acționarii să-și înstrăineze cota parte într-o companie, pe fundalul unor suspiciuni că s-ar dori să se facă loc pentru ca să intre pe piață o altă companie. Coincidență ciudată, cu anumite presupuse legături care tot provin din mediul politic. Nu știm, e așa, nu-i așa, o să vedem ulterior. Istoria va arăta”, a menționat Ciubotaru.

Experta a adăugat că, dincolo de circumstanțele particulare ale cazului, obligarea unui proprietar să-și înstrăineze participația într-o companie ridică o problemă fundamentală privind garantarea dreptului de proprietate în Republica Moldova.

„Cine a creat în primul rând problema cu proprietatea? Statul este cel care a creat. Și când statul îți încalcă dreptul de proprietate, instanța este cea care trebuie să apere dreptul de proprietate. Dacă nu, mergi la CEDO și atunci tot statul, cetățenii, trebuie să plătească despăgubiri pentru faptul că cineva la un moment dat a vrut să te lase fără proprietăți”, a explicat Cristina Ciubotaru.

În opinia sa, o altă problemă este mecanismul prin care asemenea măsuri pot fi dispuse în afara unui control judecătoresc. Ciubotaru s-a referit în acest context la Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, ale cărui decizii pot afecta direct drepturile unor investitori.

„Deci, în afara controlului judecătoresc, tu ești trecut în lista unor oameni răi și în afara oricărui control judecătoresc, printr-o decizie a unui consiliu condus de ministru politic, tu ești impus să-ți înstrăinezi proprietatea și de aia ei au mers la arbitrajul internațional”, a declarat experta.

Cristina Ciubotaru a avertizat că efectele unui asemenea caz depășesc cu mult disputa dintre FLYONE și autorități. În condițiile în care Republica Moldova încearcă să atragă capital străin și să convingă companiile să investească pe termen lung, precedentul în care statul poate interveni administrativ asupra proprietății unui investitor riscă să devină el însuși un argument împotriva investițiilor.

„Domnul Tofan, decât să sune la investitori despre care noi nu știm, au mai investit în Moldova sau nu, mai bine s-ar preocupa ca mecanismele administrative din acest stat să nu lucreze împotriva investitorilor. Asta e grav și asta gândiți-vă ce înseamnă pentru imaginea țării ca destinație investițională”, a punctat Cristina Ciubotaru.

Zilele trecute, acționarii FLYONE au anunțat că au declanșat o procedură internațională de soluționare a diferendului investițional împotriva autorităților Republicii Moldova. Aceștia au precizat că acțiunea are loc în contextul conflictului izbucnit după ce autoritățile au dispus schimbarea participațiilor în companie controlului asupra companiei.