VR Day – o zi de realitate virtuală, în care tinerii din Chişinău au testat senzaţii extreme

09 Iul. 2024, 13:09
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
09 Iul. 2024, 13:09 // Slider //  bani.md

Centrul de Tineret din Chișinău a găzduit evenimentul „VR Day”, care a atras numeroși tineri pasionați de inovație. Evenimentul a fost o oportunitate extraordinară pentru participanți de a explora lumea captivantă a tehnologiei moderne printr-o serie de activități interactive.

Tinerii au avut ocazia să testeze o varietate de jocuri. Printre atracțiile principale s-au numărat simulatoarele, care le-au permis participanților să experimenteze senzații extreme într-un mediu sigur și controlat, și o sesiune de realitate augmentată. 

Atmosfera a fost una distractivă, iar tinerii au putut încerca realitatea virtuală pentru divertisment și pentru a-și testa abilitățile proprii. Participanţii au fost foarte entuziasmați jucând „Box Bit Seiner”, „Superhot” și jocuri sportive cum ar fi „12 Jocuri într-unul”.

Materialul video a fost realizat de către Andreea Naforniţa, participantă a Programului de instruiri pentru viitorii jurnalişti, organizat de Rlive TV în parteneriat cu Direcția generală educație, tineret și sport și Centrul Municipal de Tineret Chișinău sub egida Primăriei municipiului Chișinău.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.