A fost lansată Platforma Națională pentru Turism

08 Dec. 2025, 14:05
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
08 Dec. 2025, 14:05 // Slider //  bani.md

Platforma Națională pentru Turism a fost lansată în Republica Moldova. Este o inițiativă care își propune să coordoneze sectorul turistic, să ridice standardele în domeniu și să consolideze cooperarea între instituțiile publice, mediul privat și organizațiile neguvernamentale. Platforma va sprijini digitalizarea datelor turistice și promovarea brandului turistic al Moldovei la nivel național și internațional.

Într-o conferință de presă la IPN, președintele Asociației Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova, Sergiu Manea, a explicat necesitatea constituirii acestei platforme pentru dezvoltarea coerentă și profesională a sectorului turistic. „Turismul, mai mult decât orice alt domeniu economic, ne arată cine suntem ca țară, cum funcționează instituțiile noastre, cât de bine colaborăm și cât de pregătiți suntem pentru parcursul european”, a spus Sergiu Manea.

Platforma reunește autorități publice, structuri turistice regionale și locale, ONG-uri, instituții de învățământ, organizații din UTA Găgăuzia și malul stâng al Nistrului, întreprinderi private și parteneri internaționali. Membrii se angajează să sprijine standardele europene, cooperarea inter-regională și digitalizarea datelor turistice.
Pentru prima dată în format național, este posibilă participarea largă a organizațiilor din partea stângă a Nistrului. Potrivit directorului executiv al Centrului de informare turistică din Tiraspol, Igor Crijanovschi, constituirea platformei este necesară în contextul în care numărul de turiști crește anual. „Fluxul de turiști de pe malul stâng s-a dublat în acest an, iar în ultimele patru luni vin mulți turiști din Polonia”, a precizat Igor Crijanovschi.

Structura platformei include un Consiliu strategic, un Secretariat operațional, grupuri tematice de lucru în marketing, digitalizare, turism durabil și calitate, precum și Academia Națională de Turism pentru formarea profesională a specialiștilor.

Inițiativa urmărește modernizarea sectorului turistic, creșterea competențelor profesionale, dezvoltarea OMD-urilor regionale și locale, atragerea investițiilor și integrarea Moldovei în rețelele turistice europene și globale.

„Dacă implementăm acest mecanism în mod serios, în 2030 Moldova poate deveni o destinație europeană de vin, gastronomie și natură, un model de cooperare interregională și o piață atractivă pentru investiții turistice”, a conchis Sergiu Manea.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Realitatea Live

08 Dec. 2025, 12:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Dec. 2025, 12:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Arabia Saudită continuă procesul de liberalizare socială și economică și a extins accesul la băuturi alcoolice pentru o categorie mai largă de rezidenți străini, relatează Bloomberg. Potrivit surselor citate, autoritățile au permis achiziționarea alcoolului de către cetățenii nemusulmani care locuiesc în regat și au un venit lunar de cel puțin 50.000 de riali saudiți (circa 13.300 de dolari).

Acești rezidenți trebuie să prezinte o dovadă oficială a salariului pentru a primi acces la singurul magazin autorizat din țară, situat în Riad. Magazinul funcționează pe baza unui sistem lunar de beneficii, cu puncte ce se acumulează și care stabilesc cantitatea maximă ce poate fi achiziționată.

Bloomberg notează că autoritățile saudi­te construiesc două noi magazine de alcool în alte orașe, semnalând o extindere graduală a accesului la astfel de produse într-o țară unde consumul de alcool a fost strict interzis timp de decenii.

Relaxarea treptată a restricțiilor se înscrie în strategia mai amplă de modernizare socială promovată de conducerea saudită, care urmărește transformarea Riadului într-un centru regional competitiv pentru afaceri și investiții. Atragerea profesioniștilor străini și a capitalului internațional este considerată esențială pentru planurile de restructurare economică ale regatului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII