Accident feroviar grav la Ceadîr-Lunga! Șase vagoane deraiate în urma temperaturilor extreme

05 Aug. 2023, 21:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Aug. 2023, 21:46 // Actual //  bani.md

Astazi, 5 august 2023, la ora 16:02, pe sectorul de cale ferată Culma – Ceadîr-Lunga, a avut loc un grav accident feroviar, în urma căruia șase vagoane incarcate cu cereale s-au desprins și au deraiat de pe șine. Incidentul a avut loc pe ruta unui tren format din 61 de vagoane marfare care se deplasa de la stațtia Basarabeasca spre portul Reni, Ucraina, anunță CFM.

Cauza preliminara a accidentului a fost identificată ca fiind temperatura extrem de înaltă care a afectat rezistenta șinelor sudate de cale ferată. Condițiile meteo neobișnuit de călduroase din ultima perioadă au dus la o scădere a rezistenței infrastructurii feroviare, ducând la desprinderea și deraierea vagoanelor.

Autoritățile au intervenit imediat pentru a gestiona situația, depunând toate eforturile pentru reluarea circulației pe acest tronson în termeni cât mai restrânși.

În scopul investigării cauzelor exacte și stabilirii circumstanțelor care au condus la producerea accidentului, la fața locului s-au deplasat reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), organele de drept și o comisie specială desemnată de către Calea Ferată din Moldova (CFM).

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Ian. 2026, 12:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Ian. 2026, 12:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Fostul consilier prezidențial Ion Păduraru afirmă că grupul Lukoil și-a vândut toate activele din afara Rusiei către fondul de investiții american Carlyle, în urma unei tranzacții pe care o descrie drept „fulger”.

Într-o postare pe Facebook, Păduraru susține că, odată cu această vânzare, subiectul sancțiunilor americane ar fi, practic, închis, iar contextul în care autoritățile din Republica Moldova au inițiat sau anunțat acțiuni împotriva activelor Lukoil s-ar fi schimbat radical.

„Situația s-a schimbat la toate, vorba clasicului, cu 380 de grade. Acum Guvernul va trebui să explice de ce vrea să exproprieze un investitor american”, a scris Ion Păduraru, făcând referire la acțiunile autorităților moldovenești îndreptate împotriva terminalului Lukoil de la Aeroport, precum și la sancțiunile și amenzile aplicate anterior.

Fostul consilier prezidențial ironizează poziția autorităților, afirmând că acestea vor fi nevoite să justifice de ce ar viza un investitor din Statele Unite, în condițiile în care activele Lukoil nu ar mai avea legătură cu capitalul rusesc. „Nu-i chiar simplu. Așteptăm”, conchide Păduraru.

Grupul petrolier rus Lukoil a anunțat joi că a ajuns la un acord privind vânzarea diviziei Lukoil International GmbH, care regrupează activele din străinatate ale companiei, către fondul american de private equity Carlyle Group.

Totodată, în data de 16 ianuarie, Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului a decis aplicarea unei amenzi SRL Lukoil-Moldova în mărime de 5% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 5 milioane de lei, pentru nerespectarea transmiterii în proprietatea statului a infrastructurii complexului petrolier de la Aeroportul Internațional Chișinău.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!