Adevărul din spatele “importurilor” din Croația: energia vine din Ucraina, de la un milionar ucrainean

12 Aug. 2025, 10:13
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Aug. 2025, 10:13 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energia electrică livrată, în trimestrul doi al anului 2025, Republicii Moldova nu a fost importată fizic din Croația, ci din Ucraina, a clarificat membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari. Potrivit acestuia, furnizorul este compania DTEK, parte a imperiului de afaceri al milioanrului ucrainean Rinat Ahmetov, înregistrată în Croația.

Slusari a explicat că Ahmetov deține grupuri DTEK înregistrate în mai multe state – inclusiv Elveția, Croația, Polonia și Ucraina – și utilizează structura internațională a companiei pentru a derula tranzacțiile.

Rinat Ahmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina, anunța încă de la începutul anului că își propune să revină pe piața livrărilor de energie electrică din Republica Moldova.

Importul de energie electrică din România a reprezentat principala sursă de aprovizionare a Republicii Moldova în trimestrul II al anului 2025, cu o pondere de aproximativ 37% din totalul energiei achiziționate pe piața angro , iar alte 21% fiind procurate de pe piața din Croația și circa 9% din Ucraina potrivit unui raport al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE). Cifra marchează o scădere de circa 7 puncte procentuale față de trimestrul precedent.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Feb. 2026, 10:36
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Feb. 2026, 10:36 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un număr de 102 proiecte au fost depuse în cadrul ediției a III-a a Programului Național „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșe”, anunță Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Cererile de finanțare au fost recepționate prin Sistemul informațional pentru proiectele de dezvoltare regională și locală în perioada 15 ianuarie – 14 februarie 2026. Valoarea totală solicitată din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) depășește 298,2 milioane de lei.

Potrivit MIDR, în următoarele 45 de zile Comisia de evaluare va examina proiectele în baza criteriilor stabilite, inclusiv indicatori de buget, rezultate și impact. Proiectele selectate vor fi incluse în Documentul Unic de Program și vor deveni eligibile pentru finanțare din FNDRL.

Finanțarea maximă poate ajunge până la 10 milioane de lei pentru fiecare proiect, în funcție de amploarea intervenției, iar autoritățile publice locale pot contribui suplimentar cu până la 15%.

Pentru acest apel, bugetul de stat a alocat 135,5 milioane de lei, iar proiectele aprobate urmează să fie implementate până la sfârșitul anului 2026.

Lista proiectelor arată un interes ridicat din partea administrațiilor locale din întreaga țară. Printre inițiative se regăsesc: crearea de noi grupe de creșă la IET nr. 9 „Mărțișor” din Drochia,
dezvoltarea serviciilor de creșă prin două grupe noi și o sală multifuncțională la Ialoveni, extinderea și modernizarea infrastructurii educaționale la grădinițe din municipiul.

Programul este implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și are drept scop crearea de grupe noi de creșă, dotarea acestora și construcția de anexe pentru instituțiile de educație timpurie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!