Aerul polar care a intrat în Moldova face ravagii. Țara, paralizată de îngheț și zăpadă

08 Ian. 2024, 10:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Ian. 2024, 10:37 // Actual //  bani.md

Administrația de Stat a Drumurilor informează că circulația pe toate drumurile naționale din țară se desfășoară în condiții de iarnă, cu impactul evident al lapoviței și ninsorilor.

Carosabilul prezintă umiditate, ghețuș și zăpadă în diverse zone, iar în unele regiuni se înregistrează ceață densă, afectând vizibilitatea și crescând riscul de accidente rutiere.

Pentru a face față condițiilor meteo dificile, echipele de drumari sunt active în operațiunile de deszăpezire, combaterea lunecușului și aplicarea materialului antiderapant.

Peste 212 utilaje specializate și aproximativ 170 de muncitori rutieri sunt mobilizați în procesul de intervenție.

Sunt distribuite 1576,5 tone de sare tehnică, 151,5 tone de material antiderapant manual și aproximativ 351 de tone de material antiderapant mecanizat.

În contextul condițiilor meteo dificile, se recomandă evitarea deplasărilor în măsura posibilului. Dacă călătoria este inevitabilă, conducătorii auto sunt sfătuiți să adopte o conduită preventivă, să circule cu prudență sporită și să urmeze cu strictețe recomandările emise de autorități pentru asigurarea siguranței pe drumuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Ian. 2026, 16:53
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
06 Ian. 2026, 16:53 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Obligațiuni ale Telegram în valoare de aproximativ 500 de milioane de dolari au fost înghețate în Rusia din cauza sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie, scoțând la iveală expunerea financiară semnificativă a aplicației de mesagerie față de capitalul rusesc, în pofida eforturilor fondatorului Pavel Durov de a se distanța public de țara sa natală. Informația este relatată de Financial Times.

În ultimii ani, Telegram a apelat intens la finanțare prin obligațiuni, inclusiv printr-o emisiune majoră de 1,7 miliarde de dolari lansată în mai 2025, destinată rambursării unor datorii mai vechi. Potrivit unor surse apropiate discuțiilor cu investitorii, compania a reușit să răscumpere cea mai mare parte a obligațiunilor care ajungeau la scadență în 2026. Cu toate acestea, aproximativ 500 de milioane de dolari rămân blocați în Depozitarul Național de Decontare al Rusiei, ca efect direct al sancțiunilor occidentale introduse după invazia Ucrainei din 2022.

Situația complică semnificativ procesul de rambursare a datoriilor și evidențiază legăturile financiare persistente ale Telegram cu investitori ruși. Compania a informat deținătorii de obligațiuni că intenționează să ramburseze datoria înghețată la scadență, însă transferul efectiv al fondurilor către investitorii din Rusia va depinde de deciziile agentului de plată și ale depozitarului. Telegram a refuzat să ofere un comentariu oficial pe marginea acestor informații.

Contextul este unul sensibil și din perspectiva planurilor de viitor ale companiei. Pavel Durov analizează de mai mult timp posibilitatea unei listări la bursă (IPO), plan care a fost însă amânat, inclusiv din cauza unor proceduri judiciare aflate în desfășurare în Franța.

Spre deosebire de giganți precum Meta sau X, Telegram operează cu mai puțin de 100 de angajați permanenți, dar a început recent să genereze venituri consistente din publicitate și abonamente, pe fondul unei baze de peste un miliard de utilizatori. Potrivit unor raportări financiare semestriale, la 30 iunie compania dispunea de 910 milioane de dolari în numerar și echivalente de numerar, față de doar 142 de milioane de dolari cu un an înainte.