Afacerea cu mobilă a milionarului moldovean Calin Fusu s-a prăbușit! Și-a cerut insolvența

22 Feb. 2023, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Feb. 2023, 05:30 // Actual //  bani.md

Pentru prima oară avem un default oficial la Bursa de Valori Bucureşti, după ce retailerul online de mobilă şi decoraţiuni Vivre Deco a ieşit din procedura de concordat preventiv şi a cerut Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă, potrivit dosarului nr. 5218/3/2023, înregistrat pe 21 februarie 2023 şi aflat pe Portalul Instanţelor de Judecată.

Avocat în dreptul pieţei de capital: Dacă nu se unesc şi nu au o abordare comună, obligatarilor le va fi greu. Sunt cam ultimii pe listă.

Pentru prima oară avem un default oficial la Bursa de Valori Bucureşti, după ce retailerul online de mobilă şi decoraţiuni Vivre Deco a ieşit din procedura de concordat preventiv şi a cerut Tribunalului Bucureşti deschiderea procedurii de insolvenţă, potrivit dosarului nr. 5218/3/2023, înregistrat pe 21 februarie 2023 şi aflat pe Portalul Instanţelor de Judecată.

Informaţiile ZF arată că Vivre Deco a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă, iar ulterior câţiva obligatari s-au alipit la dosar şi au cerut şi ei insolvenţa. Alături de Vivre Deco, în calitate de debitor, apăreau marţi creditorii Aurel Saramet, Rodica Saramet, Constantin Gîrbou, Cristea Căprioara, Ludmila Iancu, Mariana Loredana Cenuşe, Adriana Pîrsoaga, Gheorghe Radu, Horia Alin Sumurducan, Adrian Daniel Virdol şi Dumitru Virgil Ivan.

„Urmează să se discute şi să se aprobe cererea de intrare în insolvenţă. Prima adunare a creditorilor urmează să stabilească administratorul judiciar care va administra procedura. Acesta trebuie să facă un tabel al creditorilor şi al creanţelor şi un raport privind cauzele intrării în insolvenţă. Tabelul provizoriu poate să fie contestat de către orice parte interesată. Dacă nu este contestat, va fi o listă a creditorilor şi în funcţie de aceasta se va realiza un plan de reorganizare care va propune eventual un haircut de creanţe, astfel încât compania să supravieţuiască“, spune Cristian Duţescu, avocat în dreptul pieţei de capital, pentru Ziarul Financiar.

Există şi varianta în care nu este aprobat niciun plan sau nu se redactează niciun plan, caz în care se trece direct la faliment. În faliment se lichidează toate activele şi se împarte averea debitorului către creditori, existând criterii legale care stabilesc care sunt categoriile prioritare de creanţe care urmează să fie plătite.

„Din câte ştiu eu, la Vivre există un creditor bancar care are o creanţă garantată, creanţă care va fi satisfăcută din obiectul garanţiei. Obligatarii sunt creditori chirografari şi sunt cam ultimii pe listă. Urmează să primească după creditorii garantaţi şi alţi creditori privilegiaţi“, adaugă Cristian Duţescu.

Instanţa a dispus pe 17 februarie închiderea procedurii de concordat în care compania se afla la solicitarea lui Călin Fusu, preşedintele Consiliului de Adminis­traţie şi acţionar majoritar, conform unor documente consultate de ZF. Solicitarea a venit având în vedere că planul de restructurare nu a adunat numărul minim de voturi necesar omologării, conform unui raport publicat la bursă şi semnat de Fusu.

Acesta a declarat pentru ZF anterior că „în insolvenţă (faliment) se primeşte zero de către obligatari, având în vedere că activele sunt grevate în favoarea BT şi compania nu ar mai putea avea într-o asemenea procedură alte surse importante decât vânzarea activelor grevate în condiţiile în care insolvenţa va afecta în mod practic afacerea prin prisma clienţilor şi furnizorilor“.
„Nu ştiu dacă vor primi zero, mi se pare o abordare total incorectă să nu primească nimic. Atunci se trece la faliment, lichidează tot şi au închis povestea. Orice obligatar este creditor al societăţii pe care o împrumută şi care intră în insolvenţă şi urmează să suporte rigorile şi consecinţele procedurii“, explică Cristian Duţescu.

Avocatul mai spune că obligatarii pot colabora cu creditorii bancari şi să numească un administrator judiciar care va realiza o operaţiune de reorganizare. Prin insolvenţă se pierde administrarea de către acţionarul majoritar şi businessul poate fi preluat de către creditori şi reprezentanţii acestora.
„Cam asta este ideea, procedura de insolvenţă este în interesul creditorilor. Din păcate, obligatarii dacă nu se unesc şi nu au o abordare comună, o să le fie foarte greu. Cu un plan comun de acţiune pot obţine ceva mai mult“, continuă Cristian Duţescu.

Până pe 6 februarie, adică termenul pentru votarea planului de redresare modificat, Vivre Deco a obţinut voturi favorabile din partea creditorilor reprezentând 21,12% din valoarea totală a creanţelor afectate. Pentru îndeplinirea condiţiei legale, adică 30% din valoarea creanţelor, ar mai fi fost necesar votul favorabil din partea creditorilor care deţin 8,88% din valoarea acestora.

Călin Fusu a solicitat iniţial ca termenul să fie prelungit cu încă 30 de zile, pe considerentul că termenul de două luni se scurge din nou odată ce planul este modificat, motivând că există şanse să strângă necesarul de voturi. Ulterior a solicitat Instanţei să renunţe la această cerere şi să dispună închiderea procedurii de concordat preventiv.

La finele anului trecut, fondul Neogen, controlat în proporţie de 67% de Călin Fusu, avea o participaţie de 50% la Vivre Deco. În acţionariat mai erau Adisory Delta (45%), companie deţinută indirect de Oliver Cadogan – soţul Monicăi Cadogan, care şi-a anunţat demisia din funcţia de CEO al Vivre pe 26 august, respectiv Nagy Vajda Andras Peter, cu 5% din acţiuni.

Călin Fusu a investit în firme din diverse sectoare de activitate, precum CleverTaxi (care a fost achiziţionat de către Daimler AG), Vivre Deco, Casta Imobiliare sau Concept Apps SRL.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

30 Sept. 2026, 17:07
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
30 Sept. 2026, 17:07 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Irakul a majorat puternic discounturile pentru petrolul livrat în luna octombrie, oferind reduceri de până la 37 de dolari pe baril față de cotațiile de referință regionale, potrivit informațiilor obținute de Bloomberg.

Compania petrolieră de stat SOMO a oferit țițeiul Basrah Medium cu un discount de 34,5 dolari pe baril, iar Basrah Heavy cu până la 37 de dolari sub prețul de referință aplicabil pieței de destinație. Documentele datate 29 septembrie vizează livrările programate între 1 și 31 octombrie.

Reducerile sunt semnificativ mai mari decât cele oferite pentru lunile anterioare. În august și septembrie, discounturile pentru petrolul irakian au fost, în general, sub 30 de dolari pe baril.

Pentru livrările către Asia, prețurile de referință sunt calculate în raport cu media cotațiilor Oman și Dubai. Pentru Europa este utilizat Brent, iar pentru livrările către America de Nord și de Sud Argus Sour Crude Index.

Potrivit Bloomberg, reducerea agresivă a prețurilor arată dificultățile cu care se confruntă Irakul în transportul petrolului pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. Poziția geografică și dependența de rutele maritime din Golful Persic fac exporturile irakiene mai vulnerabile decât cele ale unor producători vecini.

Irakul nu dispune nici de o flotă proprie importantă de petroliere, ceea ce obligă Bagdadul să ofere discounturi mari pentru a atrage cumpărători și pentru a compensa riscurile și costurile suplimentare ale transportului.

Șeful SOMO, Ali Nizar, declara pe 20 septembrie că intensificarea concurenței dintre producătorii din Golf a determinat o parte dintre cumpărătorii tradiționali ai petrolului irakian să se orienteze spre alți furnizori care oferă condiții mai avantajoase.

Presiunea este amplificată și de creșterea puternică a costurilor de transport maritim. Lipsa superpetrolierelor disponibile a scumpit navlul la nivel global, iar unele tranzacții au devenit neprofitabile chiar și în condițiile unor reduceri importante la prețul petrolului.

Prin urmare, discounturile de până la 37 de dolari pe baril reprezintă o încercare a Irakului de a-și menține fluxurile de export într-un context în care riscurile geopolitice și costurile logistice au crescut semnificativ.