Țara care aruncă la gunoi mâncare de miliarde de dolari. Jumătate de mil. de familii, măcinate de sărăcie

Pandemia a agravat fenomenul

Pandemia nu a scăzut risipa alimentară. Ba chiar, spre deosebire de 2019, în 2020 pierderile provocate de risipa alimentară sunt mai mari cu 255 milioane de dolari. Israelienii au stat și au muncit mai mult de acasă, ca urmare au aruncat și mai multă mâncare.

În hoteluri și în clădirile de birouri, risipa alimentară a scăzut semnificativ. Pierderile asociate ei au scăzut în acest sector cu 700 milioane de dolari. În aprilie 2020, în plină pandemie, 1,2 milioane de israelieni au rămas fără loc de muncă. Până la finalul anului, 825 de mii dintre ei au rămas fără venituri, așa că numărul celor care pur și simplu nu au mai avut ce să pună pe masă a crescut cu 150.000 persoane.

Trecerea cursurilor în online a dus la distribuirea cu 60 milioane mese mai puțin pentru elevi, iar cantinele pentru săraci, în lockdown, au oferit și mai puțină mâncare – și-au scăzut cheltuielile cu 285 milioane de dolari față de 2019.

Unul dintre autorii raportului spune că risipa alimentară este pur și simplu o prostie economică. Sunt bani aruncați, familii rămase nemâncate, iar poluarea crește fără să aducă absolut niciun beneficiu la schimb.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.