Republica Moldova astăzi este un stat cu Guvern interimar, la aproximativ un an de la înregistrarea primului caz de coronavirus în țară și cu o economie în scădere. Care sunt premisele pentru redresarea economică, riscurile economice pe care le aduce situația politică și la ce să ne așteptăm în viitorul apropiat, am discutat cu Alexandru Fală, expert economic din cadrul centrului analitic Expert-Grup.
Alexandru Fală: Șansa Guvernului celor 54 ar fi decizia nefavorabilă a CC privind legile Pensiilor și a Miliardului
Consiliul Concurenței al Republicii Moldova ar putea avea un președinte interimar desemnat printr-o hotărâre a Parlamentul Republicii Moldova, dacă instituția nu va reuși să identifice o soluție internă după demisia fostului șef al autorității.
Vicepreședintele Comisia juridică, numiri și imunități, Igor Chiriac, a declarat pentru BANI.MD că, potrivit legislației, Consiliul Concurenței este un organ colegial, iar în cazul demisiei președintelui atribuțiile sunt preluate de unul dintre vicepreședinți.
„Consiliul Concurenței este un organ colegial și legea indică faptul că, în urma demisiei președintelui, interimatul este preluat de vicepreședinte. Sunt niște procese care trebuie respectate. Dacă nu se găsește o soluție, cel mai probabil se va interveni cu o hotărâre de Parlament pentru desemnarea unui președinte interimar”, a declarat Igor Chiriac.
Potrivit acestuia, există șanse ca instituția să ajungă totuși la un acord intern pentru desemnarea unei conduceri interimare.
„Cred că până la urmă va fi găsită o soluție și va fi numit un președinte interimar al Consiliului Concurenței”, a mai precizat Chiriac.
Reprezentanții Consiliului Concurenței s-au adresat Comisiei juridice pentru a identifica o soluție privind desemnarea unui conducător al instituției, în condițiile în care membrii nu au reușit să ajungă la un consens.
Autoritatea a rămas fără șef după ce Alexei Gherțescu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Consiliului Concurenței în data de 20 februarie.
Potrivit structurii instituției, Consiliul Concurenței este format dintr-un președinte, doi vicepreședinți și doi membri ai plenului.
Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!
-
1Donațiile și împrumuturile între persoane fizice până la 100 000 de euro nu vor mai avea nevoie de autorizarea BNM
-
2Gazul se scumpește cu 25% în Europa. Moldova tremură
-
3Fără plăți cash timp de o lună: provocarea lui Andrian Gavriliță cu venituri consistente
-
4Cerințe umilitoare: crescătorii de păsări din Ucraina, revoltați de noile ultimatumuri ale Moldovei
-
5Semnal roșu de la FMI: creditarea și imobiliarele se încing periculos