Anunțul premierului Recean: Fiscul va bloca conturile Irinei Vlah

05 Sept. 2025, 13:43
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Sept. 2025, 13:43 // Actual //  Ursu Victor

Premierul Dorin Recean a anunțat, printr-o postare pe FAcebook, că autoritățile au dispus blocarea fondurilor și resurselor economice ale mai multor persoane vizate de sancțiunile internaționale aplicate de Canada împotriva interferenței maligne a Rusiei în Republica Moldova. Printre cei vizați se află și Irina Vlah, fostul bașcan al Găgăuziei.

„Nu vom tolera ca securitatea națională să fie călcată în picioare și transformată în jucăria unor portavoce ale Kremlinului”, a scris Recean.

Decizia a fost luată astăzi de Consiliul Interinstituțional de Supervizare, iar Serviciul Fiscal de Stat are la dispoziție două zile pentru a identifica și bloca fondurile și resursele economice ale persoanelor vizate.

Lista include mai multe figuri politice și persoane publice, între care: Evghenia Guțul, Mihai Vlah, Irina Vlah, Iurii Cuznetov, Ilia Uzun, Victor Petrov, Nelli Parutenco, Natalia Parasca, Dumitru Chitoroagă, Dmitri Buimistru, Alexei Lungu, Veaceslav Valico, Victoria Furtună, Irina Lozovan, Alexandr Nesterovschi și Chiril Guzun. De asemenea, sunt incluse Asociația Obștească „Scutul Poporului” și Blocul Politic Pobeda/Victorie.

„Toți au obligația să respecte legea, iar cei care o încalcă și lucrează în interesul unui stat străin pentru a destabiliza Republica Moldova vor fi sancționați corespunzător, indiferent de cât de tare se victimizează pentru a obține scor electoral”, a subliniat premierul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Ian. 2026, 14:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
20 Ian. 2026, 14:26 // Actual //  Grîu Tatiana

Locuitorii din municipiul Comrat vor achita un tarif mai mare pentru energia termică livrată centralizat, după ce Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat majorarea prețului la căldură. Decizia a fost luată marți, 20 ianuarie, iar hotărârea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Noul tarif a fost stabilit la 3 745 de lei/Gcal, fără TVA, față de 3 222 de lei/Gcal cât este prețul actual, ceea ce înseamnă o creștere de 523 de lei/Gcal sau aproximativ 16%. Calculat în kilowați-oră, consumatorii vor plăti 3,22 lei/kWh, fără TVA.

ANRE precizează că prețul final aprobat este mai mic decât cel solicitat de întreprinderea municipală „Rețelele și Centralele Termice Comrat”. Diferența este de 221 de lei/Gcal, echivalentul unei reduceri de circa 6% față de tariful cerut inițial de furnizor.

Potrivit explicațiilor oferite de ANRE, tariful a fost calculat pornind de la costurile reale de producere a energiei termice. În structura acestuia au fost incluse cheltuielile pentru procurarea gazelor naturale, stabilite în funcție de consumul planificat și de prețurile reglementate în vigoare, dar și cheltuielile de amortizare ale mijloacelor fixe, actualizate cu investițiile realizate și acceptate de agenție.

De asemenea, cheltuielile de bază au fost indexate în funcție de prognoza indicatorilor macroeconomici pentru anii 2025–2028, iar nivelul de rentabilitate a fost determinat conform metodologiei tarifare. ANRE mai menționează că ajustările au ținut cont și de devierile financiare înregistrate în anii precedenți, unele dintre acestea fiind compensate prin diminuarea venitului reglementat pentru anul 2026.

Autoritatea de reglementare subliniază că unele componente ale tarifului vor putea fi revizuite ulterior, după prezentarea raportului final de activitate pentru anul 2025, pe baza indicatorilor tehnico-economici efectiv realizați de furnizor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!