Au explodat prețurile din industrie

18 Aug. 2022, 10:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Aug. 2022, 10:20 // Actual //  bani.md

Prețurile producției industriale au crescut cu 29,3% în iulie față de luna similară a anului 2021, arată datele Biroului Național de Statistică.

În industria extractivă în luna iulie 2022 prețurile producătorului s-au majorat față de iunie curent cu 7,1%, față de iulie 2021 – cu 38,9% și față de decembrie 2021 – cu 33,1%.

În industria prelucrătoare în luna iulie 2022 prețurile producătorului s-au majorat față de iunie curent cu 0,5%, față de iulie 2021 – cu 22,9% și față de decembrie 2021 – cu 16,0%.

În sectorul energetic în luna iulie 2022 prețurile producătorului s-au majorat față de iunie curent cu 0,2%, față de iulie 2021 – de 2,2 ori și față de decembrie 2021 – cu 32,4%.

BNS susține că majorarea prețurilor producătorului în luna iulie 2022 față de luna iulie 2021 în Republica Moldova (29,3%) a fost sub nivelul  marcat în Norvegia (73,6%) și Lituania (29,7%), totodată depășind nivelul înregistrat în alte țări analizate: Republica Cehă (26,8%), Portugalia (24,8%), Croația (23,6%), Serbia (19,8%), Marea Britanie (17,1%).

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

21 Feb. 2026, 13:28
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Feb. 2026, 13:28 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, afirmă că concernul rus Gazprom a înaintat în 2020 o propunere privind reglementarea datoriilor legate de livrările de gaze, însă Guvernul Republicii Moldova a respins inițiativa. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” de la RLive.

Potrivit lui Ceban, adresarea a venit din partea Gazprom, care a văzut o oportunitate de a propune un acord de reglementare a datoriilor. Șeful Moldovagaz a subliniat însă că nu a fost vorba explicit despre cedarea unor active concrete în acel moment, deși astfel de discuții au existat în trecut.

„Da, adresarea a fost din partea Gazprom-ului, dar atunci Guvernul a refuzat”, a declarat Ceban.

El a explicat că, de-a lungul anilor, inclusiv în anii ’90 și la începutul anilor 2000, au existat diferite discuții privind posibile interese ale Gazprom în sectorul termoenergetic și în alte obiective energetice din Republica Moldova. Totuși, potrivit lui, Guvernul nu a acceptat niciodată astfel de propuneri și nu a semnat documente în acest sens.

Ceban a insistat că datoria pentru gaz este una comercială, nu guvernamentală. „Gazprom livrează gaze către MoldovaGaz în baza unui contract comercial. Datoria nu era a Guvernului. Guvernul niciodată nu a asumat nicio datorie”, a spus el.

Șeful Moldovagaz a amintit că singurul moment când s-a operat un schimb de active contra datorii a fost la crearea MoldovaGaz, subliniind că ulterior această abordare nu a mai fost acceptată.

În anul 2023 Chișinăul a făcut un audit al datoriilor către Gazprom. Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, constituiau 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, declara că este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. Rezultatul auditului nu a fost acceptat de către acționarul majoritar Gazprom.