Bancherul care va prelua șefia guvernului slovac. Țara, în criză politică după mai multe demisii

08 Mai 2023, 05:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Mai 2023, 05:25 // Actual //  bani.md

Vicepreşedintele Băncii Naţionale a Slovaciei, Ludovit Odor, a fost desemnat prim-ministru după demisia predecesorului său, a anunţat duminică, 7 mai, preşedinta țării, Zuzana Caputova, potrivit AFP şi Reuters.

”Voi numi un guvern interimar condus de Ludovit Odor, viceguvernator al Băncii Naţionale a Slovaciei”, a declarat ea presei, după o întâlnire cu şeful guvernului demisionar, Eduard Heger, care îşi dăduse demisia cu câteva ore mai devreme.
Noul premier, 46 de ani, va fi numit oficial săptămâna viitoare, a indicat preşedinta Slovaciei.

Numit cu cinci luni înaintea alegerilor legislative prevăzute să aibă loc în 30 septembrie, Odor va fi al treilea şef al guvernului slovac de la ultinul scrutin în 2020.

”În mod firesc, criteriul principal este expertiza, dar, în acelaşi timp, au fost selectate doar persoane care nu vor candida la viitoarele alegeri parlamentare”, a declarat preşedinta Caputova, care şi-a propus ”obiectivul de a nu favoriza niciunul din partidele politice aflate în competiţia preelectorală”.

Premierul demisionar conducea un guvern de coaliţie prin interimar, după ce pierduse un vot de încredere în parlament în decembrie.

Heger a cerut duminică preşedintelui să-i revoce mandatul după ce criza politică s-a agravat în urma demisiei joi a ministrului Agriculturii din cauza unui scandal legat de o subvenţie de 1,4 milioane de euro acordată companiei sale. A doua zi, ministrul de Externe şi-a anunţat şi el dorinţa de a părăsi guvernul.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Mart. 2026, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Mart. 2026, 18:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața criptomonedelor rămâne instabilă, într-un context global tensionat. Bitcoin a deschis ziua de marți la aproximativ 66 700 de dolari, ușor peste nivelul de luni, însă ulterior a scăzut sub 66 500. Ethereum a avut o evoluție mai stabilă, crescând ușor peste 2 030 de dolari în primele ore ale dimineții.

Mișcările vin pe fondul războiului din Iran, care continuă să influențeze puternic piețele financiare. Creșterea prețurilor la petrol și riscurile legate de inflație îi fac pe investitori mai prudenți, iar acest lucru se vede și în piața cripto, unde interesul pentru active riscante a scăzut . Chiar dacă bitcoin a fost văzut inițial ca un „refugiu”, evoluția recentă arată mai degrabă o piață în așteptare.

În ultimele ore, bitcoin a încercat să crească până la aproximativ 68 300 de dolari, dar nu a reușit să se mențină și a revenit rapid în jurul valorii de 66 500. În paralel, investitorii au devenit mai rezervați, iar o parte dintre ei își reduc expunerea sau preferă să nu mai deschidă poziții noi.

Datele generale confirmă această slăbiciune: începutul anului 2026 este unul dificil pentru bitcoin, cu o scădere de aproximativ 23% față de începutul anului, una dintre cele mai slabe evoluții din ultimii ani. Totuși, criptomoneda se menține în jurul valorii de 67 000 de dolari, semn că există încă cerere din partea investitorilor pe termen lung.

În ceea ce privește prognozele, analiștii nu sunt foarte optimiști pe termen scurt. Dacă bitcoin continuă să piardă teren și scade sub zona de aproximativ 63 000 de dolari, există riscul ca declinul să se accentueze și prețul să coboare spre 50 000 de dolari. În același timp, majoritatea estimărilor arată că piața ar putea rămâne blocată într-un interval de 60 000–75 000 de dolari până când apar semnale mai clare de revenire.

Pe termen mai lung, opiniile sunt împărțite. Unele instituții financiare estimează o revenire spre 100 000 de dolari până la finalul anului, dar doar dacă situația globală se stabilizează și presiunile economice se reduc. În lipsa acestor condiții, scenariul de bază rămâne unul prudent, cu oscilații și fără o direcție clară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!