Băsescu le-a luat fața mai multor lideri europeni – bursierii lui Putin. A făcut publică lista cu demnitarii UE 

06 Oct. 2022, 05:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
06 Oct. 2022, 05:12 // Actual //  Lupu Eduard

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, actual europarlamentar, a denunțat, miercuri, 5 octombrie, în Parlamentul European, problema susținerii lui Vladimir Putin de demnitari ai Uniunii Europene.

Traian Băsescu a enumerat o listă de foști lideri ai țărilor membre UE care „s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor”. Președintele României l-a trecut în capul listei pe fostul cancelar social-democrat german Gerhard Schroder.

„Avem o altă mare problemă, problema consolidării lui Putin de către demnitari ai Uniunii Europene, și aici o să enumăr câțiva premieri ai Uniunii Europene care s-au pus în slujba lui Putin după terminarea mandatelor: Schroder e pe buzele tuturor”. De asemenea, fostul președinte a făcut referire și la Matteo Renzi, fost premier italian, care este angajat la o firmă rusească.

În plus, Traian Băsescu nu s-a oprit aici și și-a continuat lista. Pe aceasta se mai aflau Christian Kern, fost cancelar austriac, Francois Fillon, fost premier al Franței, Esko Aho, fost premier finlandez, Paavo Lipponen, fost premier finlandez, Karin Kneissl, fost ministru de externe austriac, Hans Schelling, fost ministru de finanțe austriac. În final, Băsescu l-a numit și pe Dominique Strauss Kahn, fost șef al FMI, care „sigur nu putea să lipsească”.

Traian Băsescu a fost întrerupt în timp ce își ținea discursul

„A te duce astăzi cu copilul în parc a devenit o acțiune de curaj. Alături de pachețel trebuie să îi iei celui mic și, doamne ferește, o trusă medicală”, a completat Băsescu. Europarlamentarul PMP  nu a mai apucat să își termine discursul pe care îl pregătise, pentru că președintele de ședință, Rainer Wieland, Germania, PPE, i-a tăiat microfonul. Motivul ar fi fost că fostului președinte al României i-a expirat timpul alocat.

Băsescu nu a fost singurul europarlamentar român care a avut un discurs dur în Parlamentul European astăzi, 5 octombrie. Rareș Bogdan a amenințat că țara noastră va provoca o criză alimentară dacă România nu va intra în Spațiul Schengen. Politicianul le-a cerut statelor membre UE  să nu își mai bată joc de România

Realitatea Live

26 Iul. 2024, 15:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Lupu Eduard
26 Iul. 2024, 15:19 // Actual //  Lupu Eduard

În șase luni ale anului 2024, veniturile totale ale bugetului de stat au constituit cca 31,3 miliarde de lei, înregistrând o creștere de peste 2,3 miliarde de lei sau cu 8,2% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Date publicate de Ministerul Finanțelor arată că veniturile din impozitul pe venit s-au redus cu 297,5 milioane de lei, la 6,1 miliarde de lei în șase luni le anului 2024 față de perioada similară a anului precedent. Încasările din impozitul  pe proprietate s-au comprimat cu 530 milioane de lei, la 4,7 miliarde de lei.

Totodată, taxa din comerțul exterior s-a redus cu 147,6 milioane de lei, la 1,1 miliarde de lei.

Granturile externe s-au comprimat cu 213,5 milioane de lei, la 500 milioane de lei.

Încasările din veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat reprezintă 14,4 miliarde de lei, iar din cele administrate de către Serviciul Vamal – 17,7 miliarde de lei.

Cheltuielile bugetului de stat au constituit 37,5 miliarde de lei. Comparativ cu perioada similară a anului 2023, acestea sunt mai mari cu 2% sau cu 749 milioane de lei.

Executarea bugetului de stat, la finele lunii mai s-a încheiat cu un deficit în sumă de 6,2 miliarde de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău