Benzina este mai ieftină decât apa în Cuba, pentru cei care au dolari

13 Dec. 2023, 14:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Dec. 2023, 14:47 // Actual //  bani.md

Benzina vândută în Cuba, deja una dintre cele mai ieftine din lume, devine şi mai ieftină de la o zi la alta pentru cei care au dolari, în contextul în care moneda locală (peso) continuă să se deprecieze în raport cu dolarul american, transmite Reuters.

Benzina cu cifra octanică 94 se vinde în Cuba cu 30 de pesos, sau 11 cenţi litrul, la actualul curs de schimb de pe piaţa neagră, acesta fiind unul din cele mai mici preţuri din lume, potrivit portalului online GlobalPetrolPrices.com.

Comparativ, o sticlă obişnuită de apă de o jumătate de litru se vinde în Cuba cu un preţ cuprins între 100 şi 200 de pesos, de peste zece ori mai mult decât preţul unei cantităţi similare de benzină.

Cuba subvenţionează benzina de mai multe decenii, încă de la începutul revoluţiei fostului lider Fidel Castro.

În paralel, cursul de schimb al dolarului, pe care cubanezii îl obţin prin remitenţe sau din turism, a urcat de la 170 de pesos în urmă cu un an, până la 270 pesos pentru un dolar, marţi, pe piaţa neagră. Această depreciere oferă celor care au dolari o putere de cumpărare mult mai mare pentru produse precum carburanţii, care se vând în pesos.

Însă pentru un cubanez care nu are decât pesos, un plin obişnuit de benzină costă mai mult de jumătate din salariul minim lunar, care este de 2.100 de pesos.

Moneda cubaneză a început un declin accentuat în 2021, după ce guvernul a adoptat o reformă monetară care a pus capăt sistemului cu două monede, dând naştere unei pieţe negre de schimb valutar care a contribuit la explozia preţurilor.

„Situaţia este una paradoxală. Pe de o parte, politicile statului încearcă să menţină un minim de coeziune socială. Pe de altă parte, tocmai politicile monetare ale statului duc la această adâncire a inegalităţii”, spune Bert Hoffmann, expert pe America Latină la Institutul german pentru studii globale (GIGA).

Cuba importă cea mai mare parte a ţiţeiului din Mexic şi Venezuela, iar preţurile sale reduse la benzină sunt devansate doar de cele din ţări precum Iran, Libia şi Venezuela, care au rezerve semnificative de petrol.

Yadira Carricarte, o cubaneză care trăieşte în Italia, şi care recent şi-a vizitat familia din Havana, a fost surprinsă să vadă care este preţul benzinei când a făcut plinul maşinii sale compacte pe care a închiriat-o. „Cu trei euro pot să fac plinul. Preţul ar trebui să fie mult mai mare”, a spus Yadira Carricarte.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

16 Feb. 2026, 19:36
 // Categoria: Slider // Autor:  Semionov Arina
16 Feb. 2026, 19:36 // Slider //  Semionov Arina

Agenția Invest Moldova, împreună cu Asociația Investitorilor Străini, a prezentat Studiul 4.0: Impactul Investițiilor Străine Directe asupra Economiei Republicii Moldova, care arată cum capitalul străin contribuie la competitivitatea și integrarea europeană a țării. Potrivit raportului, în 2024, Republica Moldova a atras un flux net de investiții străine de 458,4 milioane USD, menținând un stoc total de 5,471 miliarde USD, semn al încrederii investitorilor în piața locală.

Studiul evidențiază că firmele cu capital străin, deși reprezintă doar 5,7% din totalul întreprinderilor, generează 13,7% din locurile de muncă și 23,2% din cifra de afaceri națională, iar productivitatea acestora este cu aproximativ 74% mai mare decât în firmele locale. În același timp, salariul mediu lunar oferit de aceste companii este cu aproape 93% mai mare decât media în sectorul privat autohton.

Uniunea Europeană continuă să fie principalul partener al Moldovei, 86% din capitalul străin fiind de proveniență europeană, ceea ce confirmă direcția strategică a țării către integrarea în lanțurile valorice ale UE. Autorii studiului subliniază că este nevoie de un cadru coerent de politici publice, care să sporească predictibilitatea mediului de afaceri, să dezvolte infrastructura și să sprijine proiectele cu valoare adăugată ridicată.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

„Investițiile străine directe rămân un pilon esențial pentru creșterea competitivității și consolidarea poziției Republicii Moldova pe piața europeană”, arată raportul.