BERD trage semnalul: Moldova se goleşte – populația s-a redus cu aproape 30%

25 Nov. 2025, 13:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
25 Nov. 2025, 13:11 // Actual //  Grîu Tatiana

Republica Moldova se numără printre statele cu cel mai accentuat declin demografic din țările BERD, potrivit noului Transition Report 2025-26, publicat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Documentul arată că Moldova, alături de Bosnia și Herțegovina și Georgia, „a pierdut aproximativ 30% din populație din 1990 încoace, aproape exclusiv din cauza emigrării”.

Raportul descrie o transformare demografică accelerată în Europa emergentă, unde populațiile îmbătrânite și forța de muncă în scădere afectează direct perspectivele de creștere. BERD avertizează că „îmbătrânirea și scăderea populației vor reduce creșterea PIB-ului per capita cu aproximativ 0,36 puncte procentuale anual între 2024 și 2050” în economiile din regiune, categorie în care se află și Republica Moldova.

Declinul demografic este accentuat de scăderea fertilității, un fenomen generalizat în spațiul BERD. Raportul evidențiază că „fertilitatea a scăzut în toate țările BERD, iar multe economii sunt acum la sau sub rata de înlocuire de 2,1 copii per femeie”, iar Moldova nu face excepție, înregistrează aceleași tendințe structurale negative.

În ceea ce privește politicile de susținere a familiilor, BERD arată că statele din Europa emergentă, inclusiv Moldova, au introdus o gamă largă de măsuri pronataliste, dar impactul lor rămâne modest. Documentul notează că aceste politici variază de la indemnizații la servicii de îngrijire a copiilor, însă „efectele benefice ale transferurilor în numerar asupra natalității sunt în mare parte tranzitorii”.

Raportul analizează și calitatea integrării economice a statelor din regiune. Moldova înregistrează un scor semnificativ mai ridicat decât media în domeniul energetic, unde BERD remarcă „o deviație pozitivă de 2,3 puncte față de scorul general de integrare”, indicând progrese peste nivelul general al economiei naționale în acest sector.

BERD subliniază că declinul demografic este o problemă structurală care va influența economia, piața muncii și politicile publice ale Republicii Moldova în următoarele decenii. „Demografia nu este destin, însă răspunsurile politice trebuie formulate timpuriu”, transmite instituția în concluziile raportului.

BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 73 de ţări, UE şi BEI.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:22
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
27 Feb. 2026, 14:22 // Actual //  Grîu Tatiana

Președintele FIFA, Gianni Infantino, a anunțat intenția forului mondial de a lansa propria criptomonedă, denumită provizoriu „FIFA Coin”, marcând o posibilă schimbare majoră la intersecția dintre sport și piața activelor digitale. Inițiativa nu vizează doar crearea unui nou activ virtual, ci construirea unui ecosistem economic unificat dedicat celor aproximativ șase miliarde de fani ai fotbalului din întreaga lume, notează adevărul.ro.

Potrivit informațiilor prezentate de Bitget Academy, noua monedă digitală ar urma să simplifice plățile pentru produse oficiale, bilete la meciuri și diverse experiențe destinate suporterilor, indiferent de țara din care provin. Spre deosebire de fan token-urile deja existente, care sunt asociate fiecărui club în parte și oferă beneficii limitate la nivel local, FIFA Coin ar avea o utilitate extinsă, putând fi folosită transversal, între ligi și competiții diferite.

Această abordare ar transforma activul digital dintr-un simplu instrument de fidelizare într-un mijloc practic de plată și interacțiune la scară globală. Intrarea FIFA în domeniul criptomonedelor este văzută ca un impuls pentru sectorul SportFi, care îmbină sportul cu tehnologia blockchain, și ar putea accelera adoptarea soluțiilor digitale în rândul federațiilor și cluburilor sportive.

Specialiștii anticipează că, pe viitor, ar putea apărea piețe on-chain corelate cu rezultatele meciurilor în timp real, experiențe pentru suporteri bazate pe NFT-uri și mecanisme de vot descentralizat. Dacă astfel de tehnologii vor fi integrate în competiții majore, inclusiv la viitoarele ediții ale Cupei Mondiale, ele ar putea contribui la dezvoltarea unui nou model economic în sport.