Binance, cel mai mare exchange cu expunere pe criptomonede din lume, blochează temporar retragerile de Bitcoin

13 Iun. 2022, 16:23
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Iun. 2022, 16:23 // Actual //  bani.md

Platforma de exchange pentru criptomonede Binance, cea mai mare la nivel mondial, a blocat retragerile monedei Bitcoin din cauza „unei tranzacţii blocate care a cauzat întârzieri”, conform CNBC.

Iniţial, CEO-ul şi fondatorul Changpeng Zhao a scris pe Twitter că problema va fi rezolvată în 30 de minute, însă, ulterior, a declarat că situaţia „va persista mai mult decât estimasem”. De asemenea, CEO-ul a menţionat că eroarea „afectează doar reţeaua Bitcoin” şi deţinătorii „îşi pot retrage monedele prin alte reţele, precum BEP-20”.

Ştirea vine într-un moment în care Bitcoin a coborât cu 10% luni la sub 24.000 de dolari, atingând cel mai slab nivel din decembrie 2020. Cea mai valoroasă criptomonedă din lume a fost lovită de temerile macroeconomice, ritmul galopant al inflaţiei şi, implicit, de reticenţa privind activele de risc. Astfel, industria crypto a pierdut circa 200 de miliarde de dolari doar în weekend-ul trecut.

Binance înregistrează zilnic tranzacţii spot de circa 14 miliarde de dolari şi volume de 50 de miliarde de dolari în instrumente financiare derivate.

Luni, platforma cu expunere pe crypto Celsius a anunţat că va întrerupe retragerile şi transferurile între conturi din cauza „condiţiilor extreme de pe piaţă”, marcând un nou moment presant pentru industria monedelor digitale. La scurt timp după anunţ, Bitcoin şi Ethereum au scăzut cu 6%, respectiv 8%.

Celsius Network este un jucător important în domeniul împrumuturilor crypto, atrăgând anul trecut o finanţare de 750 de milioane de dolari. În august 2021, compania avea active de 20 de miliarde de dolari, însă nivelul a scăzut la 11,8 miliarde pe 17 mai 2022.

Anterior, crypto-proiectul Terra (LUNA) – aflat în top 10 la nivelul întregii industrii – s-a prăbuşit în 24 de ore cu 98% şi a provocat pierderi fără precedent pentru investitorii crypto care se concentrează pe proiecte majore, aflate la vârful pieţei.

Reţeaua Terra operează un „stablecoin algoritmic”, cunoscut drept TerraUSD (UST), a cărui valoare ar trebui să rămână în permanentă la paritate de 1 la 1 cu dolarul american. Într-o piaţă crypto puţin reglementată, investitorii aleg stablecoin-urile în momente marcat de volatilitate, însă UST s-a chinuit să rămână stabil în vreme ce investitorii au renunţat masiv la poziţii.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

19 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
19 Feb. 2026, 16:19 // Actual //  Grîu Tatiana

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat un proiect de hotărâre privind ajustarea tarifelor fixe la energia electrică produsă din surse regenerabile de către producătorii mici. Documentul urmează să fie examinat și aprobat de Consiliul de administrație al instituției, iar noile tarife ar putea intra în vigoare la 1 martie 2026.

Ajustările vizează producătorii eligibili mici care au pus în funcțiune centrale în anii 2020, 2022, 2023, 2024, dar și în perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025. Tarifele diferă în funcție de tehnologia utilizată: solar, eolian, hidro, biogaz sau biomasă, dar și în funcție de capacitatea instalației și de perioada în care aceasta a fost pusă în funcțiune.

Pentru producătorii eligibili din 2020, care au pus în funcțiune centrale în perioada 1 ianuarie 2020 – 8 decembrie 2025, tarifele prevăzute în proiect sunt de 1,79 lei/kWh pentru instalații solare fotovoltaice, 1,48 lei/kWh pentru eolian, 0,93 lei/kWh pentru hidro, 1,76 lei/kWh pentru cogenerare pe biogaz și 1,87 lei/kWh pentru cogenerare pe biomasă solidă.

Pentru producătorii eligibili din 2022, în cazul instalațiilor solare fotovoltaice, tarifele sunt de 1,85 lei/kWh pentru capacități de 10–50 kW, 1,78 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,64 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Pentru eolian este prevăzut un tarif de 1,69 lei/kWh, pentru hidro – 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile variază, în funcție de tipul combustibilului, până la 2,01 lei/kWh.

Pentru anul 2023, la instalațiile solare fotovoltaice tarifele sunt de 1,77 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,70 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,57 lei/kWh pentru 201–1000 kW. Tariful pentru eolian este de 1,67 lei/kWh, pentru hidro de 1,49 lei/kWh, iar pentru biogaz poate ajunge până la 2,11 lei/kWh, în funcție de categorie.

În cazul producătorilor eligibili din 2024, pentru centralele puse în funcțiune în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2025, tarifele la solar sunt de 1,67 lei/kWh pentru 10–50 kW, 1,62 lei/kWh pentru 51–200 kW și 1,52 lei/kWh pentru 201–1000 kW, pentru eolian – 1,56 lei/kWh, pentru hidro – 1,40 lei/kWh, iar pentru biogaz și biomasă valorile pot ajunge până la 2,24 lei/kWh. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, proiectul indică 1,79 lei/kWh pentru solar 10–50 kW, 1,74 lei/kWh pentru 51–200 kW, 1,63 lei/kWh pentru 201–1000 kW, 1,67 lei/kWh pentru eolian și până la 2,41 lei/kWh pentru biogaz, în funcție de tehnologie.

Pentru producătorii eligibili din perioada 10 octombrie – 31 decembrie 2025 sunt stabilite tarife de 2,29 lei/kWh pentru biogaz, 1,97 lei/kWh pentru biomasă prin ardere directă, 2,28 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri agricole și zootehnice și 2,22 lei/kWh pentru biogaz din deșeuri municipale lichide. Pentru energia livrată după 1 ianuarie 2026, tarifele prevăzute sunt de 2,37 lei/kWh, 2,04 lei/kWh, 2,36 lei/kWh și 2,30 lei/kWh, în funcție de tehnologie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!