Banca Națională a Moldovei (BNM) s-a autosesizat urmare informațiilor apărute în spațiul public cu privire la o eventuală decizie de politică monetară și a inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care unul dintre scenariile simulate a ajuns subiect de speculație.
În acest context, BNM se asigură că deciziile sale sunt luate în mod independent. Astfel, ședința preconizată pentru astăzi referitoare la decizia de politică monetară este amânată pentru o altă dată, care va fi comunicată în scurt timp.
Astăzi, Consiliul executiv al BNM urma să adopte o decizie de politică monetară. Însă urmare a speculațiilor apărute în spațiul public cu privire la majorarea ratei de bază cu două puncte procentuale, banca centrală a suspendat ședința Comitetului executiv.
În ședința extraordinară, din 13 ianuarie, BNM a decis cu vot unanim, majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 2 puncte procentuale până la 8,50 la sută anual. Totodată, au fost majorate cu 2 puncte procentuale ratele de dobândă la creditele și la depozitele overnight – până la 10,50 și, respectiv, până la 6,50 la sută anual.