Boris Johnson anunță că va trimite zeci de rachete de apărare aeriană şi 800 de rachete antitanc în Ucraina

08 Apr. 2022, 21:01
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
08 Apr. 2022, 21:01 // Actual //  bani.md

Marea Britanie va trimite mai multe rachete de apărare aeriană şi antitanc în Ucraina, ca parte a unui nou pachet de echipamente militare de înaltă calitate, în valoare de 100 de milioane de lire sterline (130 de milioane de dolari), a anunţat, vineri, premierul britanic Boris Johnson, conform CNN.

Vorbind alături de cancelarul german, Olaf Scholz, la Londra, Johnson a mai spus că Marea Britanie şi Germania vor colabora în domeniul securităţii energetice şi al surselor regenerabile, deoarece Europa îşi propune să elimine treptat dependenţa de combustibilii fosili ruşi.

”Nu putem transforma sistemele energetice respective peste noapte. Dar ştim şi că războiul lui Putin nu se va încheia peste noapte”, a afirmat premierul britanic.
”Astăzi, pot anunţa că Marea Britanie va mai trimite echipamente de înaltă calitate în valoare de 100 de milioane de lire sterline forţelor armate ale Ucrainei, inclusiv mai multe rachete antiaeriene Starstreak, care trag cu viteza de trei ori mai mare decât sunetul, şi alte 800 de rachete antitanc şi muniţii de precizie capabile să planeze pe cer direct deasupra ţintei lor”, a mai spus el.

”Vom trimite, de asemenea, mai multe căşti şi veste antiglonţ pe lângă cele 200.000 de piese de echipament militar neletale pe care Marea Britanie le-a trimis deja”, a mai argumentat Johnson.

Guvernele britanic şi german vor organiza o reuniune comună a cabinetului în cursul anului viitor, iar miniştrii Apărării se vor întâlni înainte de următorul summit NATO din iunie, a mai anunţat premierul britanic.

Realitatea Live

09 Feb. 2026, 09:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
09 Feb. 2026, 09:50 // Actual //  Grîu Tatiana

De la începutul anului 2026, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat circa 3,5 miliarde de lei, ceea ce reprezintă realizarea cifrei de control în proporție de 104,7%.

Potrivit datelor oficiale, în perioada 2–8 februarie, încasările au constituit peste 814,13 milioane de lei. În același interval, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă a depășit limita neimpozabilă de 150 de euro, fiind încasate plăți de aproximativ 24,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă 3% din totalul sumei colectate în perioada respectivă.

Sumele colectate sunt vărsate direct în bugetul de stat și utilizate pentru plata salariilor, dezvoltarea infrastructurii, finanțarea proiectelor sociale și alte cheltuieli publice.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!