„Cădeau ca muștele”: Armata rusă i-ar fi retras pe soldații buriați din Severodonețk

10 Iun. 2022, 09:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iun. 2022, 09:09 // Actual //  bani.md

Serghei Gaidai, șeful administrației militare ucrainene din Lugansk, afirmă că armata rusă a retras buriații, soldați din Siberia, din orașul Severodonețk deoarece aceștia „cădeau ca muștele”, relatează Ukraîinska Pravda.

„Mor ca muștele. Rașiștii au scos ultimii buriați din Severodonețk pentru că nu suportă lupta cu apărătorii ucraineni. Luptele aprige continuă în interiorul Severodonețk. Buriații s-au retras pentru că sunt mult mai slabi decât apărătorii noștri”, a afirmat Gaidai.

Deși afirmațiile lui Gaidai trebuie luate cu un sâmbure de circumspecție, războiul informațional fiind purtat de ambele părți, o investigație realizată de jurnaliștii de investigație ruși de la Mediazona arăta la sfârșitul lunii aprilie că cei mai mulți soldați ruși uciși în Ucraina provin din Daghestan și Bureatia, o provincie din sudul Siberia, aflată la est de lacul Baikal.

Cine sunt buriații

Etnicii buriați, unul dintre cele mai mari grupuri indigene din Siberia, reprezintă în prezent doar aproximativ 30% din populația acestei provincii denumite după ei.
În Rusia trăiesc peste 460.000 de buriați, majoritatea în Bureatia, provincia lor mamă, aceștia împărtășind multe obiceiuri cu mongolii precum stilul de viață nomad și ridicarea de iurte.

Majoritatea buriaților sunt de religie budistă, unii dintre ei practicând însă până în prezent religiile șamaniste bazate pe venerarea naturii ale strămoșilor lor. O parte a buriaților s-au convertit însă la creștinismul ortodox.

Bureatia este una dintre cele mai sărace regiuni ale Rusiei, având un PIB pe cap de locuitor apropiat de cel al Republicii Capului Verde.

Realitatea Live

23 Feb. 2026, 17:35
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
23 Feb. 2026, 17:35 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Agenția de Investiții a anunțat deschiderea etapei de depunere a dosarelor pentru Programul BRIDGE Export, un instrument financiar destinat implementării strategiilor și activităților sectoriale de promovare a exportatorilor din Republica Moldova. Programul vizează eficientizarea eforturilor de promovare a exporturilor prin facilitarea accesului la resurse financiare nerambursabile, acoperind până la 60% din costurile eligibile ale proiectelor propuse.

Lansarea noii runde vine după aprobarea Hotărârii de Guvern din 4 februarie 2026, prin care a fost actualizat cadrul normativ de implementare a programului. Agenția precizează că această modificare legislativă reconfirmă angajamentul Guvernului de a sprijini sectorul privat în procesul de extindere pe piețele internaționale.

Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Eugen Osmochescu, a declarat că BRIDGE Export contribuie direct la obiectivul de sprijinire a antreprenorilor: ”Este vorba de un program de ajutor de stat pentru asociațiile de business cu un buget de 60 de milioane pentru o perioadă de 3 ani pentru promovarea companiilor noastre pe piețele internaționale”.

La rândul său, directoarea Agenției de Investiții, Natalia Bejan, a subliniat că succesul Republicii Moldova pe piețele externe depinde de consolidarea sectorului privat. ”Asociațiile de business reprezintă unul dintre pilonii centrali ai acestei viziuni strategice. Asociațiile vor fi nu doar beneficiari ai programului, ci parteneri fundamentali, împreună cu care vom co-crea și implementa strategii concrete de promovare a exporturilor”, susține Natalia Bejan.

Noua rundă a programului are ca scop susținerea companiilor în procesul de accesare a piețelor internaționale prin cofinanțarea participării la expoziții și târguri, organizarea misiunilor economice, realizarea cercetărilor de piață și desfășurarea campaniilor de promovare peste hotare. Dosarele de finanțare pot fi depuse de asociațiile de profil, care acționează ca entități umbrelă pentru companiile membre și non-membre interesate să pătrundă pe noi piețe. Documentația completă și criteriile de selecție sunt disponibile pe pagina oficială a instituției.

Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 15 martie 2026, iar activitățile aprobate vor fi implementate în perioada aprilie 2026 – aprilie 2027. Reprezentanții Agenției de Investiții au anunțat că oferă asistență și informații suplimentare asociațiilor interesate, inclusiv prin intermediul managerului de program.

În ultimii trei ani, prin intermediul programului de granturi, Agenția de Investiții a oferit peste 8 milioane de lei pentru 46 de activități, sprijinind 20 de inițiative ale asociațiilor de business dedicate promovării exportului și internaționalizării afacerilor. Potrivit datelor prezentate, aceste inițiative au generat exporturi de peste un miliard de lei, iar majorarea bugetului pentru 2026 indică o amplificare a eforturilor de susținere a companiilor moldovenești pe piețele externe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!