Ori de câte ori are ocazia, guvernul sârb aminteşte cetăţenilor cum Belgradul a fost bombardat de avioane NATO. Se întâmpla în 1999, iar intervenţia alianţei nord-atlantice a oprit măcelurile din ceea ce a devenit cel mai tânăr stat al Europei, Kosovo, recunoscut ca independent de cea mai mare parte a comunităţii internaţionale, nu şi de Serbia (sau de alte ţări care au probleme secesioniste).
De atunci, alături de Kosovo stau SUA, iar Serbia este susţinută de Rusia, considerat aliat tradiţional. Serbia a cochetat o vreme cu ideea de a adera la Uniunea Europeană, cu care se învecinează şi de la care a primit bani pentru dezvoltare. Dar între timp a devenit un stat iliberal, nealiniat la valorile europene, aşa cum tinde să fie şi Ungaria. Cu ajutorul Rusiei, a derulat mai multe campanii de înarmare şi şi-a asigurat acces la energie ieftină, fiind un client fidel pentru gazele naturale şi petrolul ruseşti. A cedat, la schimb, Rusiei una dintre cele mai mari companii ale ţării, NIS, care are benzinării şi în România.
Însă în ultimii ani Belgradul a început să cocheteze şi cu China, care a iniţiat o campanie de expansiune comercială şi politică în toată lumea, inclusiv în Balcani şi în UE. Rapid, China a devenit pentru Serbia stat „frate şi prieten“, după cum spun autorităţile de la Belgrad, ajungând ca la nivel declarativ să concureze cu Rusia pentru investiţii străine. Este o competiţie falsă pentru că, oricât de aliată cu cele două puteri s-ar declara Serbia, cei mai mari investitori vin din UE.
În ultimele săptămâni, Belgradul a venit cu o surpriză: cumpără sisteme de apărare antiaeriană de la China când atenţia lumii este concentrată pe războiul de cucerire dus de Rusia în Ucraina. Pe 9 aprilie, şase aeronave de transport ale armatei chineze au aterizat pe aeroportul Nikola Tesla din Belgrad pentru a aduce un sistem de apărare chinez FK-3. Contractul de achiziţie a fost semnat în 2019 şi anunţat un an mai târziu. Pentru revista Foreign Policy, aceste achiziţii reprezintă o schimbare a orientării de politică diplomatică şi de apărare din partea Belgradului. De asemenea, remarcă revista, livrările nu puteau avea loc într-un moment mai potrivit.
Războiul din Ucraina a dezlănţuit o febră a înarmării, iar China pătrunde astfel pe piaţa militară europeană prin Serbia. Pentru Belgrad, afacerea reflectă nevoia de modernizare a armatei, de stabilire a unui echilibru în orientarea între puterile externe şi dorinţa liderului ţării de a atrage încrederea electoratului. Dar dacă în spatele ambiţiei de reînarmare se ascunde mai mult?
Şeful statului sârb este Aleksandar Vucic, ministru de informaţii şi al propagandei pentru fostul preşedinte al Iugoslaviei şi apoi al Serbiei Slobodan Miloşevici, acuzat de crime contra umanităţii în războaiele cu caracter interetnic iugoslave, dar nejudecat pentru că între timp a murit.
Vucic însuşi i-a ameninţat cu moartea pe cei care s-au împotrivit forţelor armate sârbe. În ultimele luni, pe fondul pregătirilor pentru război ale Rusiei şi apoi după ce „prietenul“ lui Vucic, preşedintele rus Vladimir Putin, a ordonat invadarea Ucrainei, s-au reaprins seminţele conflictului în fosta Iugoslavie. Serbia a ameninţat că va pedepsi Kosovo dacă se aliniază prea mult la valorile europene ce ţin de drepturile omului, iar în Bosnia şi Herţegovia, liderul sârbilor bosniaci, şi el un „prieten“ de-ai lui Putin, ameninţă cu secesiunea.
Belgradul încearcă să împiedice în orice mod posibil eforturile Kosovoului, pe care încă îl consideră provincie sârbă, de a deveni membru al ONU, iar aici are nevoie de Moscova. Rusia a respins de mai multe ori, prin vot, intrarea micului stat în ONU.
De la ruşi, armata sârbă a achiziţionat sisteme de rachete antitanc, sisteme anti-aeriene capabile să lanseze rachete hipersonice, tancuri şi transportoare blindate.
Serbia a cumpărat, însă, şi tehnică militară occidentală, cum ar fi elicoptere Airbus şi rachete franceze.
Vucic susţine că înarmarea va ajuta Serbia să rămână „neutră“, notează Deutsche Welle. Deşi cumpără arme şi energie ruseşti, Belgradul a votat de mai multe ori contra Rusiei la ONU, dar nu s-a alăturat efortului Occidentului de a sancţiona Moscova după invadarea Ucrainei. În schimb, mulţi sârbi n-au ezitat să condamne invazia şi să-i ajute pe refugiaţii ucraineni, însă Serbia are şi o proporţie deloc neglijabilă de alegători pro-ruşi. Apropierea Belgradului de China nu vine cu astfel de complicaţii. Între timp, complicaţiile alianţei cu Rusia se înmulţesc. Belgradul este presat să se alăture sancţiunilor UE. Companiile petroliere ruse avertizează că rafinăriile pe care le au în Europa, inclusiv în Serbia, se vor închide dacă sunt interzise importurile de petrol rusesc.
În Serbia, Gazprom Neft deţine compania de petrol şi gaze Naftna industrija Srbije (NIS). Aceasta importă petrol rusesc prin Croaţia, iar livrările se pot întrerupe dacă operatorul de conducte croat închide robinetul. Croaţia este în UE. Recent, Gazprom Neft a vândut un pachet de 6% din acţiunile NIS companiei-mamă Gazprom, rămânând cu o participaţie de 50%. Analiştii cred că prin această manevră Gazprom Neft, aflată pe lista companiilor ruse sancţionate, speră să poată proteja NIS de posibile noi restricţii. Vucic nu a exlus posibilitatea ca statul să cumpere activele ruseşti dacă afacerile ruse în Europa devin imposibile. Presa sârbă scrie şi că compania de petrol şi gaze a Azerbaidjanului ar fi interesată să cumpere activele Gazprom din Serbia.
