Câștigătorii Eurovision 2022 vor să liciteze trofeul obținut pentru a ajuta armata ucraineană

16 Mai 2022, 10:40
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
16 Mai 2022, 10:40 // Au Bani //  MD Bani

După victoria de la Eurovision, membrii trupei Kalush Orchestra trebuie să se întoarcă acasă și să obțină o nouă victorie. Kalush Orchestra, reprezentanții Ucrainei la concurs,  au decis să liciteze trofeul Eurovision 2022, pentru a ajuta armata ucraineană.

Kalush Orchestra a decis să liciteze trofeul Eurovision 2022, pentru a ajuta armata ucraineană, scrie Aleph News. Duminică, Kalush Orchestra și-a publicat videoclipul melodiei Ștefania, filmat printre ruinele rămase în urma bombardamentelor armatei lui Putin.

„În primul rând, aș dori să mulțumesc tuturor celor care au votat pentru Ucraina, pentru că această victorie înseamnă foarte mult pentru noi, mai ales acum. Și mă bucur foarte mult că efortul nostru a dat roade și că acum putem aduce vești bune Ucrainei, pentru că, după cum probabil știți, nu prea avem parte de vești bune în ultima vreme.” a declarat Oleh Psiuk, membru al trupei Kalush Orchestra

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 17:56
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
04 Mart. 2026, 17:56 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația de la Tiraspol anunță că, în urma evenimentelor din Orientul Mijlociu, au apărut perturbări critice în mecanismul de livrare a gazelor naturale către regiunea transnistreană.

Potrivit așa-numitului Minister al Dezvoltării Economice, consecințele acestor evoluții au dus la reducerea semnificativă a volumelor de gaz livrate, ceea ce a determinat autoritățile să limiteze consumul de gaze naturale în scopuri comerciale și în sectorul termoenergetic. În acest context a fost introdus un regim strict de economisire a gazelor.

Autoritățile din regiune susțin că producerea energiei electrice la centrala Centrala de la Cuciurgan va continua, însă aceasta va funcționa pe bază de cărbune, pentru a acoperi necesarul consumatorilor. În același timp, căldura va fi asigurată pentru instituțiile medicale și cele sociale cu regim permanent, precum și pentru grădinițe. De asemenea, oficialii afirmă că livrarea apei calde pentru consumatorii casnici va fi menținută acolo unde este posibil.

Potrivit informației disponibile, în regiunea transnistreană au fost oprite toate centralele termice, iar livrarea căldurii și apei calde către locuințe a fost suspendată.

În același timp, stațiile de alimentare cu gaz natural comprimat din regiune continuă să funcționeze în regim normal, deși pe rețelele sociale au apărut informații despre formarea unor cozi la unele benzinării.