Câți bani ar primi soldații ruși pentru distrugerea unor echipamente ucrainene

17 Iun. 2023, 08:58
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Iun. 2023, 08:58 // Actual //  bani.md

Peste 10.000 de militari ruși ar fi primit plăți în numerar pentru distrugerea sau capturarea de echipamente militare ucrainene de când Moscova a lansat invazia în Ucraina anul trecut, a declarat vineri Ministerul rus al Apărării, potrivit The Moscow Times.

Plățile de bonusuri – cuprinse între 50.000 și 300.000 de ruble (între 600 și 3.580 de dolari), în funcție de tipul de echipament – ar fi fost transferate în conturile bancare personale ale soldaților ruși, potrivit unor oficiali militari.

De exemplu, militarilor li se promit 300.000 de ruble pentru distrugerea unui elicopter sau a unui avion de vânătoare inamic.

Ministerul Apărării a declarat că trupele ruse au distrus sau capturat peste 16.000 de arme și echipamente inamice în cele 15 luni de ofensivă, precizând că sistemele de rachete HIMARS furnizate de SUA se numără printre echipamentele vizate. Afirmațiile nu au putut fi verificate în mod independent.

Sursa citată susține că Rusia continuă să se confrunte cu o lipsă gravă de soldați pentru războiul său din Ucraina, în contextul în care mii de oameni au fost uciși și răniți în luptă și al unor campanii de recrutare slabe în armată.

Una dintre modalitățile prin care Moscova a încercat să stimuleze numărul de înrolați este promisiunea unor prime uriașe în bani pentru distrugerea echipamentului militar ucrainean, alături de plăți lunare generoase.
Citând surse oficiale neidentificate, Bloomberg a relatat în martie că Kremlinul încearcă să recruteze 400.000 de soldați în acest an.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

05 Aug. 2026, 22:11
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
05 Aug. 2026, 22:11 // Actual //  Ursu Victor

Guvernul renunță la varianta inițială de majorare și uniformizare a TVA, după reacțiile din spațiul public, iar noile modificări fiscale vor fi mai moderate și vor proteja consumatorii vulnerabili, a deckarat premierul Vasile Tofan în cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV.

Șeful Executivului a precizat că TVA redus va fi menținut pentru alimentele de bază, precum pâinea, laptele, legumele, fructele și cartofii, iar modificările vor fi introduse gradual.

Totodată, Guvernul nu va modifica regimul fiscal pentru consumul de energie și gaze în sezonul rece. Noile reguli vor intra în vigoare abia de la 1 aprilie 2027.

Potrivit premierului, pentru gazele naturale, primii 150 de metri cubi consumați lunar vor rămâne taxați cu TVA de 8%, iar pentru consumul care depășește acest prag se va aplica cota standard de 20%. Vasile Tofan a explicat că aproximativ 86% dintre gospodării consumă sub 150 de metri cubi de gaz în perioada rece, astfel încât majoritatea populației nu va fi afectată de schimbare.

Un mecanism similar va fi aplicat și la energia electrică. Primii 100 kWh vor rămâne taxați cu TVA de 0%, iar energia consumată peste acest nivel va fi impozitată cu TVA de 20%.

În același timp, Executivul pregătește majorări de taxe pentru produsele considerate nocive și pentru anumite sectoare economice. Premierul a anunțat că vor crește accizele la tutun și alcool, precum și taxele aplicate jocurilor de noroc.

Tofan a argumentat că moldovenii cheltuie anual aproximativ 10 miliarde de lei, echivalentul a 2,5% din PIB, pe jocurile de noroc, iar suma ar putea ajunge la 20 de miliarde de lei dacă este luată în calcul și piața ilegală. El a precizat însă că taxarea va fi calibrată astfel încât să nu încurajeze migrarea jucătorilor către piața neagră.

O altă măsură anunțată în premieră vizează sistemul bancar. Guvernul intenționează să majoreze cu 50% impozitul pe profitul băncilor, de la 12% la 18%, măsură care va fi aplicată doar pentru anul fiscal 2027.

Premierul a recunoscut că o taxare mai mare a băncilor poate reduce capacitatea de creditare, însă a spus că Executivul a analizat riscurile și consideră că beneficiile depășesc efectele negative. Potrivit estimărilor prezentate de Tofan, măsura ar urma să aducă la buget aproximativ 600 de milioane de lei într-un singur an.