Câți moldoveni își pot recupera banii din bănci în cazul unui colaps

22 Nov. 2021, 13:38
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
22 Nov. 2021, 13:38 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

La sfârșitul anului 2020 moldovenii aveau în bănci 79,2 miliarde de lei. Depozitele eligibile pentru garantare constituiau 76,2 miliarde de lei.

96,24% reprezentau ponderea depozitelor eligibile în valoarea totală a depozitelor înregistrate în sistemul bancar la 31 decembrie 2020. Însă doar 21,90% din valoarea totală a depozitelor eligibile o reprezintă depozitele garantate/acoperite. Iar 91.22% din valoarea totală a depozitelor garantate/acoperite în sistemul bancar o dețin persoanele fizice.

Astfel, în cazul indisponibilității depozitelor unei din bănci, Fondul garantează onorarea acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul şi mărimea lor sau de moneda în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 50 000 lei. Suma totală a mijloacelor destinate garantării depozitelor în sistemul bancar constituie 796,4 mil. de lei.

De la începutul activității Fondului de garantare a depozitelor mărimea plafonului de garantare s-a majorat de la 4 500 lei în anul 2004 până la 50 000 lei de la începutul anului 2020, marcând de fiecare dată o nouă etapă în dezvoltarea sistemului de garantare a depozitelor din Republica Moldova.

Realitatea Live

07 Mart. 2026, 11:09
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
07 Mart. 2026, 11:09 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Activele oficiale de rezervă ale Banca Națională a Moldovei au constituit 5 019,69 milioane de euro la data de 27 februarie 2026, în scădere cu 61,01 milioane de euro față de nivelul înregistrat la 30 ianuarie 2026, când acestea se ridicau la 5 080,70 milioane de euro.

Potrivit datelor publicate de banca centrală, diminuarea rezervelor valutare a fost determinată în principal de mai multe ieșiri de fonduri.

Cea mai mare contribuție a avut-o scăderea rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate, care a generat ieșiri nete de 86,05 milioane de euro. De asemenea, au fost efectuate plăți pentru serviciul datoriei publice externe a Republicii Moldova, în valoare de 18,76 milioane de euro.

În același timp, au fost înregistrate plăți ale Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova de 1,59 milioane de euro, precum și un rezultat net negativ al operațiunilor de tip swap valutar pe piața valutară internă, de 0,02 milioane de euro.

Totuși, o serie de factori au contribuit la majorarea parțială a rezervelor valutare în perioada de raportare. Printre aceștia se numără aprecierea cursurilor de schimb ale valutelor componente ale rezervelor în raport cu euro, care a adăugat 25,42 milioane de euro.

De asemenea, veniturile din gestionarea rezervelor valutare au generat 11,52 milioane de euro, iar încasările în favoarea Ministerului Finanțelor sub formă de credite, granturi și alte intrări pentru proiecte investiționale au însumat 3,92 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!