Insuccesul atacului inițial împotriva Ucrainei, încercarea nereușită de a captura Kievul și de a-l prinde/asasina pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, numărul mare de soldați pe care i-a pierdut de la debutul invaziei sau lipsa de progrese militare în Donbas sunt câteva dintre nerealizările majore înregistrate de Rusia în campania împotriva vecinului său din vest. Un război ale cărui consecințe militare, politice și economice se vor întinde pe multe decenii și vor fi suportate de generații întregi de ruși.
Previziuni infirmate
La aproape trei luni de la invazia Ucrainei de către Rusia, Moscova se poate lăuda cu relativ puține succese în „operațiunea militară specială,” așa cum a denumit incursiunea sa neprovocata în țara vecină.
Când a început războiul, la 24 februarie, mulți credeau că va dura doar câteva zile până când forțele ruse vor răsturna guvernul Ucrainei. Timp de câteva luni înainte de a da ordinul de atac, președintele Putin și-a poziționat trupele la granița cu ucrainienii și a făcut constant declarații amenințătoare împotriva ucrainienilor și a Occidentului.
Amenințările militare ale Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv prin desfășurarea a zeci de mii de trupe și sute de tancuri, piese de artilerie și transportoare de trupe, au stârnit îngrijorarea profundă a americanilor și aliaților lor din NATO și Uniunea Europeană.
Serviciile de informații occidentale și cele ucrainiene anticipau că Rusia pregătea o ofensivă de proporții împotriva Ucrainei cu până la 175.000 de militari, concentraţi în patru locuri, cu 50 de grupuri tactice de luptă.
De exemplu, unii analiștii militari au vorbit despre patru scenarii posibile pentru o invazie militară rusă a Ucrainei: ocuparea completă a țării; capturarea întregii zone de coastă a Ucrainei, de la Donețk până în Moldova, inclusiv a Odessei; ocuparea coastei de la Donețk până în Crimeea, de-a lungul Mării Azov, prin Mariupol; anexarea regiunii Donbas, ocupată în prezent de forțele ruse. Defense News care a scris despre aceste scenarii a precizat în acel moment că, în cazul în care se decidea să folosească forța militară, această a patra alternativă putea fi cea mai atractivă opțiune a lui Putin.
Realitatea de pe teatrul de război din ultimele două luni și jumătate a fost însă cu totul alta. Trupele ucrainene au împins forțele ruse departe de capitala lor și au ucis mii de soldați ruși. Rezistența Ucrainei a fost neașteptată și a pus Rusia într-o poziție delicată, deoarece victoria rapidă și ușoară pe care au prezis-o liderii politici și militari de la Moscova nu s-a materializat.
Nici primirea călduroasă pe care multe personaje apropiate de Kremlin o așteptau cu adevărat pentru trupele ruse în anumite părți ale Ucrainei nu s-a produs. De exemplu, oligarhul Konstantin Malofeiev, un loialist al lui Putin, afirmase înainte de atac că „războiul nu va dura mai mult de o săptămână. Se va termina în câteva zile.
Întregul regim (ucrainean) va ajunge la Londra și va spune tuturor că și-ar fi dus tancurile la Moscova dacă Occidentul nu i-ar fi abandonat.”
Eșecuri pe bandă rulantă
Lucrurile nu au mers însă deloc așa cum vroia Kremlinul și cum anticipau experții. Invazia începută în urmă cu 80 de zile și-a ratat țintele inițiale, iar războiul a devenit unul de uzură. Care au fost eșecurile majore ale rușilor, potrivit experților citați de The Hill? Iată câteva dintre ele:
* Atacul inițial. Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, după ce și-a petrecut luni de zile masând soldați la frontiera cu Ucraina și în Crimeea, împreună cu tancuri, piese de artilerie și transportoare de trupe. A două zi după declanșarea ofensivei, în care parașutiștii ruși au fost transportați în apropiere de Kiev, blindatele lui Putin au avansat în diferite puncte din Ucraina, iar avioanele și elicopterele lor loveau puncte strategice de pe teritoriul atacat, oficialii occidentali din serviciile de informații și-au exprimat îngrijorarea că capitala ucraineană va cădea în mâinile trupelor ruse în câteva zile.
La mai mult de două luni și jumătate de la acea ofensivă, Kievul este însă ferm în mâinile ucrainienilor, iar forțele ruse nu au reușit să facă progrese semnificative decât în zone din sud și est, retrăgându-se din restul teritoriului și lăsând în urmă echipamente militare distruse, capturate sau abandonate.
Oficialii au spus că rezistența pe care a arătat-o Ucraina a șocat oficialii serviciilor de informații străine și conducerea Rusiei, care se așteptau la o victorie ușoară în primele zile ale invaziei. De altfel, documente recente lăsate în urmă de soldații ruși și descoperite de Biroul de Investigații de Stat al Ucrainei a indicat că președintele Putin intenționa să pună mâna pe toată Ucraina. Forțele ucrainene au descoperit documentele în timp ce căutau prin orașul Trostyanets din nord-estul regiunii Sumi.
Eșecul de a captura Kievul în primele zile nu doar că a rănit moralul armatei lui Putin, dar a costat viețile a mii de soldați ruși și pierderea a sute de tancuri, avioane, elicoptere, drone și alte echipamente militare.
* Capturarea Kievului. În etapele inițiale ale războiului, Rusia a vizat Kievul, trupele federației ajungând la doar câțive kilometri în afara capitalei ucrainiene. Suburbiile orașului, cum ar fi Bucea, au fost invadate de trupele ruse, oficialii occidentali așteptându-se la intrarea iminentă a forțelor invadatoare în Kiev.
În ciuda însă a concentrării masive de soldații și blindate în jurul capitalei (cu coloane de tancuri și vehicule grele ale rușilor întinzându-se la un moment dat pe zeci de kilometri), trupele ucrainene au reușit să-și mențină pozițiile și să împiedice trupele ruse să intre în oraș.
Săptămânile continue de rezistență înverșunată au epuizat în cele din urmă unitățile ruse, care au părăsit complet zona la începutul lunii aprilie după ce au înregistrat pierderi semnificative în soldați, vehicule și tehnică de luptă. Ucrainienii au folosit cu mare succes sistemele de rachetă mobile livrate de occidentali (Stinger, Javelin etc.), drone primate din țările NATO sau de producție proprie, unități de artilerie etc.
Retragerea trupelor federației din jurul Kievului a fost văzută ca o lovitură majoră pentru Rusia, deoarece capitala a fost una dintre țintele cele mai râvnite de ruși de când a început invazia.
* Arestarea/asasinarea lui Zelenski. Unul dintre eșecurile majore ale forțelor rusești a fost cel de a-l captura/ucide pe președintele Zelenski. Aceasta în ciuda relatărilor că rușii au trimis mai multe unități de elită, inclusiv una compusă din luptărori ceceni, cu misiunea clară de a-l elimina pe președintele ucrainean.
Acest insucces, coraborat cu ofensiva mediatică la care a recurs liderul de la Kiev – cu numeroase apariții la televizor, cu conferințe de presă și interviuri, cu postări pe canalele de socializare media -, l-au transformat pe Zelenski în simbolul rezistenței ucrainiene. Fostul actor de comedie, devenit aproape peste noapte comandantul determinant al forțelor ucrainiene, este în prezent fața cea mai vizibilă a Ucrainiei și simbolul său în lupta împotriva rușilor.
Zelenski s-a folosit cu măiestrie de șansa mediatică oferită și a luat cu asalt cancelariile occidentale, adresându-se virtual Congresului de la Washington, Parlamentului de la Londra, Bundestagului german, Parlamentului de la București etc., solicitând izolarea Rusiei și livrarea de echipament letal pentru Ucraina.
Spre deosebire de Putin, izolat de Vest și considerat în prezent un autocrat sângeros, Zelenski este înconjurat acum de o aură aproape mitică, fiind vizitat pe bandă rulantă de lideri occidentali și perceput ca un candidat aproape cert la Premiul Nobel pentru eforturile sale de a aduce pacea în Ucraina.
* Pierderile uriașe. Pe măsură ce moralul soldaților ruși a scăzut dramatic, iar rezistența ucraineană a devenit tot mai acerbă, mii de soldați ruși au fost răniți, capturați sau uciși în cele aproape trei luni de confruntări violente.
NATO a anunțat în martie că aproximativ 40.000 de soldați ruși au fost uciși, capturați, dispăruți sau luați prizonieri. Numărul actual al militarilor ruși uciși este încă disputat de ambele părți: Ucraina a spus că totalul pierderilor înregistrate de ruși este de peste 26.000, în timp ce Moscova a admis puțin mai mult de 2.000 de morți.
Printre morți se numără însă și cel puțin 10 comandanți ruși de rang înalt, cu mai mulți generali care au căzut victime atacurilor ucrainienilor.
Numărul mare de victime înregistrate de tabăra rusă a venit în contextul în care, se pare, multe dintre unitățile desfășurate de Moscova nici nu erau pregătite în mod adecvat pentru invazie (de exemplu, tanchiștii suferind degerături din cauza săptămânilor petrecute în vehiculele de metal, fără surse de căldură), în timp ce altora nici măcar nu li s-a spus că participă la invadarea Ucrainei.
De asemenea, Rusia a înregistrat pierderi masive în tehnică de luptă, un fapt șocant pentru o armată considerată inițial modernă, profesionistă și gata de acțiune. De exemplu, lipsa adecvată de pregătire a echipajelor, incompetența unora dintre comandanții de unități, greșelile tactice făcute de ruși, drumurile desfundate și pline de noroaie, precum și eficiența cu care ucrainienii utilizează armele antitanc, inclusiv ‘Sfânta Javelin,’ sunt câteva dintre motivele principale pentru care tancurile armatei lui Putin nu au reușit până acum să se impună decisiv pe câmpul de luptă din Ucraina, în ciuda renumelui formidabil pe care-l aveau înainte de invazie. Analiștii cred că imaginile cu vehicule rusești – între care multe tancuri – distruse, abandonate, capturate sau tractate de fermierii ucrainieni au dat dureri de cap liderilor militari de la Moscova și ar putea avea efecte dramatice pentru cursul războiului.
Pe de altă parte, Rusia nu a reușit să-și impună supremația aeriană asupra unor zone întinse din țară vecină, în ciuda faptului că forța sa aeriană este nu doar a doua ca mărime din lume, ci și una dintre cele mai avansate tehnologic. De exemplu, la începutul campaniei sale în Ucraina, Rusia se afla pe locul al doilea din lume în ceea ce privește forța aviației sale militare, cu 4.172 de aparate de luptă, adică 8% din numărul total la nivel global. Cu aproape 4.000 de avioane de luptă și cu o experiență vastă în bombardarea țintelor în Siria, Georgia și Cecenia, se aștepta ca forțele aeriene ruse să joace un rol vital în invazie, permițând armatei Rusiei să pătrundă adânc în Ucraina, să pună mâna pe Kiev și să distrugă armata ucraineană.
Pregătirea deficitară a atacului inițial, eficacitatea neașteptată a apărării anti-aeriene a ucrainienilor și folosirea cu succes de către aceștia a armamentului performant livrat de occidentali sunt au făcut însă ca aviația rusă să se confrunte cu dificultăți majore în Ucraina. Zone întinse din Ucraina sunt controlate complet de forțele aeriene ale ucrainienilor, iar Pentagonul aprecia recent că Ucraina „continuă să-și folosească propriile aparate de vânătoare și de atac avioane împotriva trupelor ruse.”
Conform datelor oferite de Ministerul Apărării de la Kiev, forțele aeriene ale Rusiei au pierdut până sâmbătă 200 de avioane și 163 de elicoptere.
* Reacția Vestului. O consecință majoră a războiului pentru Rusia este unitatea care a apărut între aliații occidentali, cu Statele Unite, NATO, Uniunea Europeană sau Japonia prezentând, cu mici excepții, un front comun împotriva agresiunii Moscovei.
Imediat după invadarea Rusiei, SUA și alți aliați au sărit în acțiune, oferind ajutor Ucrainei și punând în aplicare mai multe valuri de sancțiuni paralizante împotriva Rusiei. De exemplu, doar Administrația de la Washington a oferit miliarde de dolari în ajutor militar și umanitar guvernului de la Kiev, precum și instruire pentru soldații ucraineni.
Adunarea Generală a Națiunilor Unite a votat, de asemenea, cu o majoritate covârșitoare, să condamne atacul Rusiei asupra Ucrainei la începutul războiului, iar Moscova a fost suspendată din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului.
De asemenea, sute de companii occidentale și-au suspendat operațiunile din Rusia sau și le-au închis de tot, într-o lovitură economico-financiară majoră pentru Kremlin.
Implicarea indirectă a aliaților occidentali în război a determinat Rusia să dea vina în repetate rânduri pe Occidentali pentru escaladarea luptei și să amenințe în mod direct cu repercursiuni nucleare.
De asemenea, unul dintre efectele directe ale acțiunilor Rusiei împotriva Ucrainei a fost și schimbarea dramatică a atitudinii unor state nord-europene față de aderarea la NATO. Liderii Finlandei, președintele Sauli Niinisto și premierul Sanna Marin, au cerut joi, printr-o declarație comună, ca țara lor să adere imediat la NATO. Conducerea Suediei ar urma să facă un anunț similar în următoarele zile. Solicitările celor două țări sunt semnificative și ar modifica dramatic situația geopolitică pe continentul european și în zona arctică, foarte disputată.
* Campania din Donbas. După ce Rusia nu a reușit să facă progrese în jurul Kievului, trupele sale s-au retras în zona Donbas, unde Moscova susține conflictul declanșat de pro-rușii din regiune încă din 2014.
Trupele ruse au avut ceva mai mult succes în această zonă, iar orașul Mariupol este capturat aproape în totalitate de soldații ruși. Un grup mic de trupe ucrainene rezistă însă într-o oțelărie din oraș, într-o operațiune văzută de mulți comentatori americani drept „Alamoul ucrainean,” cu referire la cei circa 250 de texani care au rezistat aproape două săptămâni în fața trupelor mexicane în Misiunea Alamo în timpul Revoluției Mexicane în 1936.
În ciuda unor câștiguri teritoriale, aliații occidentali spun că Ucraina rezistă încă bine la bombardamentele ruse din regiune. „Ucraina a respins numeroase atacuri rusești de-a lungul liniei de contact în regiunea Donbas,” a declarat Ministerul britanic al Apărării la sfârșitul lunii aprilie.
Rusia a semnalat că vrea să cucerească sudul și estul Ucrainei pentru a crea o cale de acces din Crimeea către Transnistria, teritoriul separatist susținut de ruși în Republica Moldova.
* Războiul informațional și de imagine. Rusia a pierdut complet războiul mediatic cu Ucraina, după ce Kievul a foslosit cu succes canalele de socializare media, internetul și relatările de televiziune pentru a-și prezenta cauza justă, vorbind despre ororile comise de ruși, prezentând soarta dramatică a milioanelor de refugiați, presând Occidentul să sancționeze Moscova și să se forțeze ieșirea companiilor străine din Rusia.
Campania a avut succes. În Occident cel puțin, soarta Ucrainei a fost îmbrățișată la scară largă de opinia publică, în timp ce Rusia este considerată în prezent un stat paria, condus de un autocrat, sprijinit de elite politice și militare, de oligarhi și silovarhi care duc un război de agresiune.
Imaginile cu victimele atrocităților comise de soldații ruși în Bucea sau filmările cu trupe rusești împușcând civili nevinovați au făcut înconjurul lumii și au amplificat oprobiul Occidentului la adresa Moscovei.
În acest context, analiștii străini au afirmat că imaginea Rusiei a fost făcută praf și pulbere de războiul declanșat de Putin, că rușii vor suporta consecințele liderilor lor mult timp de acum înainte și că vor trece decenii la rând până când federația va reuși să scape de statutul de stat paria, barbar și violent care a atacat fără motiv o țară vecină, a comis atrocități împotriva civililor și a provocat nu doar cea mai mare criză de securitate din Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial, ci și una umanitară de proporții.
Pe ce se bazează Putin.
Eșecurile invaziei Rusiei în Ucraina sunt numeroase și importante. O campanie militară despre care se credea că va dura câteva zile va intra foarte curând în a treia lună. Am văzut câteva dintre rateurile forțelor Moscovei. Care sunt însă lucrurile pe care se bazează Putin pentru a-și continua agresiunea împotriva țării vecine și care fac ca, în lipsa unei soluții diplomatice, ostilitățile să nu pară că se vor opri foarte curând?
Printre altele, analiștii au vorbit de următoarele:
Putin nu are în prezent prea multe variante la dispoziție, așa că vede în continuarea războiului opțiunea cea mai convenabilă. Liderul de la Kremlin continuă să-și prezinte „operațiunea militară specială” drept un război defensiv legitim – atât în sensul politicii marii puteri împotriva influențelor occidentale în creștere, cât și pentru a proteja drepturile rușilor și vorbitorilor de limbă rusă din regiunea Donbas. Putin și cei din jurul lui se declară partea vătămată în acest conflict și îl prezintă în acest fel populației ruse cu ajutorul media controlată aproape în exclusivitate de Kremlin. Mai mult, Putin pare să aibă sprijinul intern de partea lui, iar opoziția ruților față de război nu este deloc atât de importantă pe cum se spera în Occident.
Rusia are rezerve imense de soldați, așa că înlocuirea militarilor morți sau răniți se poate face relativ ușor. Recent, informații din mai multe surse indicau declanșarea unor acțiuni de mobilizare în diferite zone din țară.
Disensiunile dintre aliați. Neînțelegerile dintre unii membri NATO sau UE – așa cum este poziția Ungariei față de energia rusească sau a Turciei față de aderarea Finlandei și a Suediei la NATO – sunt momentele de care profită Putin. Țarul de la Kremlin s-a folosit ani la rândul de pozițiile divergente dintre aliații occidentali pe diferite subiecte pentru a-i ațâța pe unii împotriva altora și a le amplifica divergențele. De ce n-ar face-o în continuare, când știe că acest lucru îi servește perfect interesele?
Rusia continuă să aibă aliați. India, China, Venezuela sau Africa de Sud se numără printre țările care continuă să susțină regimul de la Moscova. Analiștii cred că sprijinul pe care zeci de state îl oferă Kremlinului arată că Putin este mai puțin izolat decât se crede la nivel internațional, lucru care îi oferă un avantaj important si o portiță de scăpare de valul sancțiunilor. De asemenea, în timp ce sancțiunile împotriva Rusiei sunt importante, ele sunt limitate în principal la membrii NATO și la alți aliați apropiați ai SUA, cum ar fi Australia, Japonia și Coreea de Sud.
Poziția privilegiată a Moscovei la ONU. Sistemul internațional postbelic a fost creat de așa natură încât, în afara unor rezoluții de condamnare a războiului, intervenția directă în criza ucraineană – prin intervenție militară multinațională sau o misiune de căști albastre – este extrem de dificilă. Este sigur că Rusia va respinge orice încercare de a implica Națiunile Unite în conflict prin votul său din Consiliul de Securitate. Dreptul de veto al Rusiei ar putea bloca, de asemenea, orice încercare de a trage la răspundere oficialii sau militari ruși în fața Curții Internațioale de Justiție.
Arsenalul nuclear al Rusiei. Este, fără doar și poate, principalul motiv care a împiedicat o intervenție militară a aliaților occidentali. Rusia are cel mai mare arsenal atomic din lume, iar oficialii ruși au avertizat în repetate rânduri că-l vor folosi împotriva unei „amenințări existențiale” la adresa federației. Liderii occidentali sunt conștienți de acest risc, de aceea evită să recurgă la o intervenție în scopuri umanitare, așa cum au făcut-o în Kosovo în 1999 și în Libia în 2011. Liderul rus s-a dovedit până acum imun și indiferent la indignarea globală. Având în vedere amploarea carnagiului deja comis de forțele sale, inclusiv atacuri asupra blocurilor de apartamente, spitalelor și adăposturilor pline de civili, țarul de la Kremlin pare să fi depășit de mult momentul în care să dea dovadă de reținere. Riscul folosirii bombei atomice sau recurgerea la arme chimice de către ruși este de aceea real.
Bani din energie. Mașina de război a Rusiei continuă să fie susținută masiv de banii obținuți din vânzările de țiței și gaze. Bloomberg estima recent că Rusia va câștiga 320,7 miliarde de dolari din exporturile de energie în acest an – în creștere cu 36% față de 2021. Dacă UE și SUA au renunțat sau vor renunța treptat la importurile din Rusia, nu același lucru se poate spune despre alte state. Putin va continua să se folosească de șantajul energetic împotriva unor țări, va descuraja participarea altora la sancțiunile împotriva Rusiei și va recurge la arma energetică ca să agite piețele și prețurile combustibililor în diferite zone de pe glob. De asemenea, Moscova va continua să exporte masiv energie, iar o parte importantă din banii obținuți vor finanța războiul împotriva Ucrainei.
