Cel mai bogat german are o avere de 44 de mld. USD, care provine de la tatăl său nazist, furată de la 70.000 de evrei

O investigație realizată de Vanity Fair reconstituie originile averii lui Klaus-Michael Kühne: gigantul logistic Kühne + Nagel, pe care l-a moștenit, a gestionat confiscări de bunuri în timpul celui de-al Treilea Reich, scrie Corriere della Sera.

Puțini oameni din afara patriei sale cunosc numele lui Klaus-Michael Kühne, deși el este cel mai bogat om din Germania. Mai mult decât François Pinault, pentru a face o comparație, sau decât MacKenzie Scott, care a divorțat de Jeff Bezos și a luat cu ea jumătate din averea sa.

Kühne, în vârstă de 87 de ani, regele transportului maritim și președinte de onoare al gigantului logistic Kühne+ Nagel, valorează – potrivit Forbes – 44 de miliarde de dolari și este și cel mai mare antreprenor german care însă nu s-a împăcat niciodată cu originea averii sale. Acesta datează, ca și pentru alții, din epoca nazistă. În cazul său, din cel mai rușinos și sistematic jaf al proprietăților evreiești.

Acum, o investigație a publicației americane Vanity Fair dezvăluie ceea ce germanii știau în general, dar nu au aflat niciodată detaliile. De ani de zile, presiunea asupra lui Kühne a crescut, atunci când premiile literare pe care fundația sa le distribuie sunt refuzate, sau mormântul tatălui său Alfred marcat cu inscripția “nazi-Kapital”. Nici el, timid, fără moștenitor, cu o soție cu un an mai tânără decât el, căsătorit când avea 52 de ani, nu s-a retras din viața publică.

Locuiește de decenii în Elveția, dar este și principalul patron și finanțator al Hamburgului, unde s-a născut și unde Olaf Scholz a fost primar. Este proprietarul clubului de fotbal de aici (care a câștigat o Cupă Europeană), a finanțat Elb-Philharmonie a lui Herzog & de Meuron. Un binefăcător. Secretul familiei este moștenirea tatălui său, Alfred.

Era anul 1933, la trei luni după învestirea lui Hitler în funcția de cancelar, când frații Kühne (tatăl său și unchiul Werner) l-au înlăturat pe celălalt asociat, evreul Adolf Maas, din compania Kühne+Nagel, fără compensații. Arianizare, se spunea. Afacerile de transport maritim au luat avânt. Între 1942 și 1944, familia Kühne a devenit extrem de bogat.

Ei au fost cei care au organizat ca monopoliști Möbelaktion, jefuirea și transportul în Germania a mobilierului recuperat de la cele 70.000 de familii evreiești care au fost apoi deportate în lagăre. Franța, Belgia, Olanda: nu a existat sat îndepărtat în care să nu ajungă Kühne. Un istoric din München, Frank Bajohr, îi încadrează în categoria celor care au aprovizionat camerele de gazare cu Zyklon B: au contribuit la anihilarea vieții evreilor din Europa.

Klaus-Michael a intrat în companie în 1958, la vârsta de 21 de ani, și a transformat-o într-o putere mondială. Nu a negat niciodată crimele, a plătit ca alte 6.500 de întreprinderi germane despăgubiri evreilor.

În 2015, el a comandat o anchetă serioasă asupra familiei. Dar nu a recunoscut concluziile și a refuzat să le publice. “La un moment dat”, spunea el, “trebuie să lăsăm praful istoriei să se așeze asupra lucrurilor”. Devotamentul său față de tatăl său rămâne absolut.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

#milaradar #german #avere

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Republica Moldova ar putea ajunge, pentru prima dată în istoria sa, la un acord cu Fondul Monetar Internațional care să nu prevadă finanțare directă, ci să fie axat pe evaluarea reformelor și consolidarea credibilității statului. Declarațiile au fost făcute de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii Exclusiv TV.

Potrivit ministrului, tradițional, relația Moldovei cu FMI a fost asociată cu reforme în schimbul finanțării, însă situația s-a schimbat. În prezent, țara se află într-o etapă în care finanțarea oferită de Uniunea Europeană este suficientă pentru investiții, iar împrumuturile pentru cheltuieli curente nu mai sunt necesare. „Pentru investiții avem bani suficienți. Pe cheltuieli curente nici nu trebuie să ne împrumutăm”, a subliniat Gavriliță.

Ministrul a explicat că există trei tipuri de acorduri cu FMI: acorduri cu finanțare, acorduri cu posibilitatea de finanțare în caz de criză și acorduri fără finanțare, axate pe reforme și recomandări. Un astfel de acord, chiar fără bani, funcționează ca o garanție pentru alți parteneri externi, oferind o evaluare pozitivă a responsabilității și angajamentului statului.

„Există probabilitatea să ajungem la un acord cu FMI fără finanțare, dar care să conțină un ‘diagnostic’ clar: ce trebuie să funcționeze, ce trebuie îmbunătățit și cum. Acest lucru ne ajută în relația cu Uniunea Europeană, cu băncile internaționale și cu alți parteneri”, a menționat ministrul Finanțelor.

Totodată, Andrian Gavriliță a anunțat că, în următorii ani, Republica Moldova ar putea ieși pe piața internațională a eurobondurilor, ceea ce ar reprezenta un nou pas de maturizare economică. „Cel mai probabil, suntem ultima țară din Europa sau dintre statele candidate care nu este prezentă pe piața eurobondurilor. Trebuie să mergem în această direcție și să ne pregătim”, a afirmat oficialul.

Ministrul a subliniat că reacția pieței la comportamentul Guvernului va spori responsabilitatea autorităților, iar existența unui datorii tranzacționate pe piață va oferi o imagine reală a Moldovei pentru investitori și mediul de afaceri european. În plus, acest lucru ar putea deschide accesul companiilor moldovenești la finanțare externă.

În context social, Gavriliță a accentuat necesitatea creșterii gradului de ocupare a forței de muncă. Potrivit acestuia, mai puțin de jumătate din populația aptă de muncă este încadrată în câmpul muncii, iar statul trebuie să stimuleze dorința și capacitatea oamenilor de a lucra. „Statul trebuie să ajute copiii, persoanele cu dizabilități și vârstnicii. Cei care pot munci trebuie să fie parte a pieței muncii, să plătească taxe și să participe activ la economie”, a declarat ministrul.

În concluzie, șeful de la Finanțe a subliniat că principala provocare a Republicii Moldova nu mai este lipsa banilor pentru investiții, ci capacitatea de a le implementa rapid și eficient. „Cheltuielile curente și salariile trebuie acoperite din venituri proprii. Nu avem dreptul să le finanțăm din datorii”, a punctat Andrian Gavriliță.