Cel mai bogat ucrainean, care a livrat energie în Moldova, semnează un mega-contract solar cu israelienii

08 Ian. 2026, 11:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Ian. 2026, 11:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Producătorul israelian de energie Econergy Renewable Energy și D.Trading, divizia de tranzacționare a grupului ucrainean DTEK, au semnat un contract de achiziție de energie electrică pentru o capacitate totală de 200 MW, potrivit publicației Renewables Now.

Acordul vizează energia produsă de parcurile solare Părău și Rățeşti și consolidează poziția D.Trading pe piața energiei verzi din Europa de Est. „Acest acord ne consolidează portofoliul de energie verde și reprezintă încă un pas înainte spre a deveni principalul furnizor de soluții pentru active regenerabile și stocare în baterii în Europa de Est”, a declarat Stanislav Dudka, Head of D.Trading Power Desk EU.

Grupul DTEK este controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov, considerat cel mai bogat om din Ucraina. Compania sa a fost, de asemenea, unul dintre furnizorii de energie electrică pentru Republica Moldova. Acesta a livrat energie pe piața locală în trimestrul al doilea al anului 2025.

În paralel, Econergy își accelerează extinderea regională. În luna octombrie, compania israeliană a convenit achiziția integrală a parcului eolian de la Rățeşti, cu o capacitate de 155 MW. Tot atunci, Econergy a selectat Shanghai Electric în calitate de antreprenor de inginerie, achiziții și construcții pentru a doua fază a complexului solar Părău, care va avea o capacitate instalată de 342 MW.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Ian. 2026, 12:55
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2026, 12:55 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a încasat în anul 2025 41,15 miliarde de lei la bugetul de stat, cu 2,87 miliarde de lei mai mult decât în 2024, ceea ce reprezintă o creștere de 7,5%, arată datele oficiale ale instituției.

Structura încasărilor arată că TVA-ul la import rămâne principala sursă de venit, cu 66,6% din total, urmat de accize – 26,8% și taxa vamală – 6,4%.

Potrivit raportului, TVA-ul la import a însumat 27,4 miliarde de lei, în creștere cu 1,95 miliarde de lei (+7,7%) față de 2024. Accizele la import au ajuns la 11,01 miliarde de lei, cu 745,8 milioane de lei mai mult decât anul precedent (+7,3%).

Cele mai mari contribuții la accize au venit din: produsele petroliere importate, care au adus 4,62 miliarde de lei (+14,4%), produsele din tutun – 3,65 miliarde de lei (+0,1%) și mijloacele de transport importate – 2,15 miliarde de lei (+8,2%).

În același timp, unele categorii au înregistrat scăderi, inclusiv accizele la gazele lichefiate (–2,4%), băuturile alcoolice tari (–7,8%) și vinurile importate (–19,7%).

Taxa vamală a generat 2,63 miliarde de lei, cu 6,7% mai mult decât în 2024, în timp ce taxa pentru efectuarea procedurilor vamale a scăzut la 50,7 milioane de lei (–12,5%).

Datele arată că bugetul de stat a fost alimentat în 2025 în principal din importuri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!