China relaxează restricțiile de intrare pentru unii străini, cu condiția să fi fost imunizați cu un vaccin chinezesc

16 Mart. 2021, 15:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Mart. 2021, 15:46 // Actual //  MD Bani

China este pe cale să relaxeze restricţiile de intrare pe teritoriul său pentru cetăţenii unor ţări, printre care SUA, cu condiţia ca aceştia să fi fost imunizaţi cu un vaccin chinezesc, informează marţi AFP și Agerpres.

Pentru a preveni o reapariţie a epidemiei de coronavirus, frontierele chineze sunt închise de un an de zile pentru majoritatea cetăţenilor străini. China, unde COVID-19 a apărut la sfârşitul lui 2019, afirmă că astfel a reuşit să eradicheze de atunci epidemia pe teritoriul său.
Ambasada Chinei în SUA a anunţat luni într-un comunicat că va începe să trateze cererile pentru viză ale celor „care au primit un vaccin chinezesc împotriva COVID-19”, chiar dacă niciun ser chinezesc nu este încă disponibil pe teritoriul american.
Această reluare a procedurii se aplică vizelor de lucru, de călătorie în scop de afaceri şi din „raţiuni umanitare” precum reuniunile de familie.
Potrivit comunicatului, procedura vizează candidaţii care au primit două doze de vaccin sau chiar una singură cu cel puţin 14 zile înainte de a solicita viza. Cu toate acestea, o carantină ce poate ajunge la trei săptămâni va rămâne obligatorie după sosirea lor pe teritoriul chinez.
Ambasadele Chinei în mai multe ţări, printre care India, Pakistan, Filipine, Italia şi Sri Lanka, au publicat comunicate similare, însă niciun vaccin chinezesc nu este disponibil în unele dintre aceste ţări unde a fost anunţată măsura, cum sunt India sau Italia, ceea ce limitează anvergura anunţului făcut de China.

Realitatea Live

14 Ian. 2026, 21:25
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Ian. 2026, 21:25 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Finanțelor pregătește un nou mecanism de impozitare a coletelor comandate din străinătate, care va înlocui procedurile vamale clasice cu un sistem simplificat de taxare direct la momentul plății online. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, în cadrul emisiunii de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, autoritățile au renunțat la ideea introducerii unor taxe vamale clasice pentru coletele mici, pentru a evita birocrația și costurile administrative ridicate. În schimb, Moldova va aplica un model similar celui folosit în mai multe state europene, inclusiv România, bazat pe o taxă fixă per colet, adăugată la TVA.
„Nu vrem să complicăm matematica și nici să transformăm asta într-o procedură vamală. Vom avea TVA din valoare și o taxă fixă pe colet, care să acopere și cheltuielile de procesare”, a explicat Gavriliță.

Conform formulei prezentate, fiecare colet va fi impozitat cu TVA aplicat la valoarea declarată a produsului, la care se va adăuga o taxă minimă de procesare de 20 de lei per colet, echivalentul a aproximativ 3 euro, cu un prag orientativ de până la 60 de lei pentru coletele mai mari sau mai complexe.

Ministrul a subliniat că scopul reformei nu este de a descuraja comerțul online, ci de a introduce un mecanism echitabil și predictibil, care să nu creeze disconfort major pentru cetățeni, dar să asigure colectarea corectă a taxelor la buget.

Un element-cheie al reformei este digitalizarea procesului: în următoarele luni, platformele internaționale de comerț electronic vor fi integrate într-un sistem prin care taxele vor fi reținute automat la momentul plății, iar sumele vor fi transferate direct către bugetul Republicii Moldova. Astfel, cumpărătorii nu vor mai trebui să achite nimic suplimentar la livrare sau să interacționeze cu vama.

„Ideea este ca cetățeanul să plătească un preț corect încă din magazinul online, iar toate taxele să fie transferate automat la buget. După asta, coletul vine direct la ușă, fără alte griji”, a precizat Gavriliță.

Noul sistem ar urma să devină funcțional după ce un număr suficient de platforme va fi conectat la sistemul fiscal moldovenesc, termenul orientativ indicat fiind în următoarele câteva luni, dar nu mai devreme de 1 iulie.