Chișinăul ține în șah regimul de la Tiraspol! Parlicov: Cuciurganul nu poate deconecta Moldova de la curent

31 Aug. 2022, 14:03
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
31 Aug. 2022, 14:03 // Actual //  bani.md

Nu există riscul ca Republica Moldova să rămână fără energie electrică. Chișinăul stă foarte bine la capitolul securitate energetică, a declarat pentru BANI.md expertul în energetică Victor Parlicov.

„Chiar dacă centrala de la Cuciurgan deconectează curentul electric cei din stânga Nistrului rămân fără curent or, partea dreapta a Nistrului va avea energie. Respectiv problema cu lipsa energiei electrice e exclusiv a pății stângi a Nistrului. Toată economia de acolo se ține pe gazul rusesc gratuit și pe energia ieftină”, a explicat Parlicov.

Potrivit expertului, în prezent, Republica Moldova poate face ce vrea, „or cei din stânga Nistrului se deconectează pe ei înșiși”.

Republica Moldova poate importa curent din Ucraina și România, după ce sistemul energetic al Ucrainei și cel al Chișinăului, care depinde în măsură covârșitoare de primul, au fost sincronizate, în data de 20 martie, cu cele din Europa de Vest.

Republica Moldova importă 70% din necesarul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, care este controlată de grupul rusesc INTER RAO.

Astăzi, 31 august, ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu a declarat că Energocom a semnat contractele de furnizare a energiei electrice pentru 67% cu centrala de la Cuciurgan la preţul de 59,9 USD/MWh, pentru luna septembrie

De-a lungul anilor, autoritățile de la Chișinău au transformat importul de energie electrică într-o formă de finanțare a separatismului de la Tiraspol – peste 70% din electricitatea importată, 2 miliarde Kwh, este cumpărată de la centrala electrică de la Cuciurgan. Curentul electric este produs din gazul care nu este plătit, iar datoria în prezent este 8 miliarde USD. Periodic sunt pronunțate hotărâri ale instanțelor internaționale pentru legalizarea datoriile la gaz, puse în cârca Moldovagaz.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.