Cine a făcut dezmăț pe banii moldovenilor! Ioniță: jaful bancar, izolarea internațională și creditele scumpe

13 Dec. 2022, 13:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Dec. 2022, 13:29 // Actual //  bani.md

Economistul Veaceslav Ioniță, într-o postare pe Facebook, susține că cel mai neplăcut anti-record a bugetului pentru 2023: circa 5,5 miliarde lei cheltuieli bugetare au fost direcționate doar pentru plata dobânzilor la credite. 18% din veniturile bugetului de stat pentru 2023 vor merge la plata dobânzilor și datoriilor.

„Costurile cu dobânzile la credite au crescut brusc din 2016, când Guvernul a preluat garanțiile oferite la jaful bancar. Apoi au urmat ani de izolare externă, iar deficitul bugetar în cea mai mare parte era acoperit din bani interni, mai scumpi. Acum plătim și această poliță”, a punctat Ioniță.

Potrivit lui, anul 2022 a venit cu altă surpriză. Împrumuturile interne s-au scumpit de la 5% la 23% anual. Guvernul nu s-a împrumutat, dar a fost nevoit să se reacrediteze. Altfel spus împrumuturile vechi la 5% anual au fost schimbate cu atele noi, dar deja la 23%.

„Deci: 1) jaful bancar, 2) izolarea internațională și 3) creditele scumpe din 2022, au provocat o creștere de două ori sau până la 5,5 miliarde lei a cheltuielilor pentru plata dobânzilor la credite. În afară de dobânzi anul viitor mai trebuie să întoarcem 6,2 miliarde lei credite mai vechi. Deci,  din totalul veniturilor bugetului de stat pentru anul viitor de 64,86 miliarde lei, 18% sau 11,7 miliarde lei vor merge pentru plata dobânzilor și datoriilor”, a conchis Ioniță.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

27 Feb. 2026, 14:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
27 Feb. 2026, 14:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța (APM) intenționează să acopere costurile preluării operatorului Portului Internațional Liber Giurgiulești — ICS Danube Logistics — prin atragerea de la acționari a 281,6 milioane de lei, potrivit unor surse din Ministerul Transporturilor citate de Profit.ro.

Operațiunea, care ar urma să fie discutată la sfârșitul lunii martie, prevede emiterea de noi acțiuni și majorarea capitalului social al companiei de la 323,3 milioane lei la 604,94 milioane lei.

APM este controlată de Ministerul Transporturilor din România (80%) și de Fondul Proprietatea (20%).

Potrivit datelor prezentate anterior, APM a depus o ofertă angajantă de aproximativ 62 milioane de dolari pentru achiziția ICS Danube Logistics, companie al cărei acționar unic este Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).

Pe lângă prețul de preluare, compania românească și-a asumat prin ofertă investiții suplimentare de minimum 28 milioane de dolari în dezvoltarea Portului Giurgiulești.

La un curs de 4,32 lei/dolar, infuzia totală de capital planificată la APM ar ajunge la circa 65,2 milioane de dolari, dacă acționarii vor subscrie integral noile acțiuni.

Procesul de achiziție nu este însă lipsit de controverse. La mijlocul anului trecut, Fondul Proprietatea a cerut în instanță anularea deciziei acționarilor APM din 19 iunie 2025, prin care era aprobată achiziția integrală a portului Giurgiulești.

Dosarul se află pe rolul instanței, iar următorul termen de judecată este programat pentru mijlocul lunii aprilie.

Administrația Porturilor Maritime Constanța este instituție aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și administrează portul Constanța (zonele Constanța, Midia și Mangalia), precum și portul turistic Tomis.

În 2024, compania a raportat o cifră de afaceri de 479,38 milioane lei (minus 13% față de 2023) și un profit net de 256,31 milioane lei, în creștere cu 31%.

Preluarea Portului Giurgiulești este considerată o mișcare strategică cu implicații majore pentru logistica regională de la Dunăre și Marea Neagră.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!