Cine este omul care are o casă cu peste 1.700 de camere, 5.000 de maşini şi plăteşte 20.000 de dolari pe o tunsoare

Sultanul din Brunei, Hassanal Bolkiah, a apărut cel mai recent în presă ca urmare a lansării controversatelor legi de pedepsire a homosexualităţii prin moarte cu pietre, pentru a alinia ţara cu legea Sharia, o interpretare strictă a islamului.

După ce a fost condamnat de celebrităţi şi guverne vestice, sultanul a promis că pedeapsa nu va fi pusă în aplicare. Brunei va păstra totuşi legea.

Potrivit Business Insider, înainte de deveni un promotor al celei mai radicale forme a islamului, sultanul în vârstă de 72 de ani era cunoscut pentru un stil de viaţă cât se poate de vestic şi plin de lux. La un moment dat era cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere de 40 de miliarde de dolari, iar presa internaţională scria despre cursele cu Ferrari-urile lui la miezul nopţii prin capitala Bruneiului, despre faptul că a cumpărat un palat cu 1.788 de camere şi că cheltuie 20.000 de dolari pe tunsoarea sa.

Bolkiah s-a născut pe 15 iulie 1946, fiind fiul sultanului Omar Ali Saifuddien III. Acesta a avut zece copii – şase fiice şi patru fii, cu mai multe soţii, dar l-a ales pe Bolkiah pentru a-l succede la tron. A studiat la şcoala gimnazială The Victoria Institution, în Malaezia. După ce şi-a încheiat studiile, s-a căsătorit cu vara sa, Pengiran Anak Saleha, într-o căsătorie planificată de familie. Avea doar 19 ani. Cuplul are doi fii şi patru fiice; el are alţi patru copii cu alte două soţii.

A devenit sultan în 1967, după ce tatăl său a abdicat. El se afla în Anglia la momentul abdicării şi a preluat rolul de conducere la întoarcerea sa, în august 1968. În pofida rolului şi familiei sale, a devenit celebru în lume pentru modul în care îşi cheltuie averea de miliarde de dolari.

Împreună cu fratele său, Prinţul Jefri, a cheltuit enorm în cazinourile londoneze şi a cumpărat maşini de lux, iahturi şi hoteluri. Are chiar şi propria grădină zoologică, în care se află 30 de tigri bengalezi. Palatul lui costă 600 de milioane de dolari şi include un garaj cu 800 de maşini. Palatul a fost numit „cel mai mare palat rezidenţial” de Guiness World Records. Îi place şi arta şi a plătit 70 de milioane de dolari pentru un tablou în ulei – Fete tinere la pian, de pictorul francez Pierre-Auguste Renoir.

Între 1980 şi 1990, fratele său, Jefri, avea un harem de 40 de femei.În 1998, fosta Miss a Statelor Unite, Shannong Marketic, a încercat să îi dea în judecată pe Bolkiah şi pe Prinţul Jefri; ea spunea că a fost forţată să petreacă o lună în harem în condiţii inumane. Sultanul este probabil cel mai cunoscut pentru pasiunea lui pentru maşini de lux: are 500 de Rolls-Royce şi deţine, împreună cu Prinţul Jefri, peste 5.000 de maşini. Când erau mai tineri, făceau curse cu super-maşinile lor prin capitala Bruneiului în mijlocul nopţii.

#camere #lux #casa

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Europa a ajuns să susțină Ucraina printr-un model financiar tot mai fragil, după ce ideea unui „împrumut reparatoriu” a eșuat sau, cel puțin, a fost amânată pe termen nedeterminat, scrie revista The Spectator într-o analiză semnată de comentatorul Owen Matthews.

Potrivit autorului, odată cu blocarea acestui mecanism financiar, sistemul de „susținere vitală” a Kievului a devenit mai vulnerabil ca niciodată. În lipsa unei soluții structurale pe termen lung, finanțarea Ucrainei depinde tot mai mult de împrumuturi și decizii politice temporare.

În timp ce Statele Unite ale Americii continuă eforturile de a impune un acord de pace, Europa a ales să parieze pe continuarea finanțării conflictului. Această abordare, susține The Spectator, mută povara economică aproape exclusiv pe umerii contribuabililor europeni și lasă Ucraina într-o situație de dependență financiară tot mai accentuată.

„În rezultatul acestor decizii, Ucraina a ajuns, în sens literal, să trăiască pe datorie”, notează Owen Matthews, subliniind că lipsa unor instrumente financiare durabile riscă să slăbească stabilitatea economică a țării pe termen mediu și lung.

Analiza The Spectator sugerează că, fără un consens clar în Europa privind utilizarea activelor rusești sau alte forme de finanțare solidă, sprijinul pentru Ucraina va rămâne vulnerabil la schimbările politice și la oboseala economică tot mai vizibilă în statele membre.