Cine sunt giganții economici din Republica Moldova. Fiscul a publicat lista

01 Ian. 2023, 12:52
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Ian. 2023, 12:52 // Actual //  bani.md

Serviciul Fiscal de Stat informează despre aprobarea listei agenților economici contribuabili mari (persoane juridice) pentru anii 2023-2024. Este vorba de 550 de companii din Republica Moldova.

Agenții economici – persoane juridice și persoane fizice rezidenți ai Republicii Moldova, care desfășoară activitate de întreprinzător, au fost incluși în lista contribuabililor mari urmare a întrunirii mai multor criterii:

Volumul obligaţiilor fiscale declarate şi achitate de către contribuabili pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile şi pentru 10 luni ale anului fiscal curent (40% din numărul contribuabililor vor fi selectaţi conform acestui criteriu pe principiu descrescător).

Cifra de afaceri declarată în dările de seamă fiscale pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile şi cea declarată în dările de seamă fiscale pentru 10 luni ale anului curent (40% din numărul contribuabililor vor fi selectaţi conform acestui criteriu pe principiu descrescător)

Fondul de salarizare declarat şi achitat de către contribuabili pentru anul fiscal precedent anului în care se aplică criteriile şi pentru 10 luni ale anului curent (20% din numărul contribuabililor vor fi selectaţi conform acestui criteriu pe principiu descrescător).

Contribuabilii mari sunt agenții economici care aduc un aport considerabil la Bugetul public național, precum și au o importanță din punct de vedere social prin crearea locurilor de muncă și susținerea economiei naționale prin onorarea deplină și în termen a obligațiilor fiscale.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.