Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunță că, în perioada 2–6 martie, a autorizat spre plată sprijin financiar în valoare totală de 45,12 milioane de lei, bani proveniți din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural.
Cea mai mare parte a sumei, 33,99 milioane de lei, a fost autorizată pentru plățile postinvestiționale, în urma examinării a 38 de cereri depuse de agricultori. Fondurile au fost direcționate în special către investiții în exploatații zootehnice, dezvoltarea infrastructurii pentru producerea, procesarea sau comercializarea produselor din sectorul vegetal, dar și pentru modernizarea sistemelor și echipamentelor de irigare.
Totodată, 8,32 milioane de lei au fost autorizate pentru plata în avans a primei tranșe în cadrul a 12 proiecte investiționale destinate modernizării exploatațiilor zootehnice.
Alte 2,81 milioane de lei au fost aprobate pentru compensarea primelor de asigurare în agricultură, un mecanism care îi ajută pe fermieri să își protejeze culturile și investițiile în fața riscurilor.
Pentru mai multe știri urmărește-ne