Comercianții moldoveni vând mai ușor și mai puțin costisitor în UE

02 Nov. 2022, 10:45
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Nov. 2022, 10:45 // Actual //  MD Bani

De la 1 noiembrie 2022, Uniunea Europeană şi Republica Moldova îşi recunosc reciproc statutul de Operator Economic Autorizat (AEO), facilitând astfel schimburile comerciale între cele două teritorii.

Astfel, Republica Moldova se alătură unui grup important de ţări cu care UE a încheiat un astfel de acord de recunoaştere mutuală în domeniul AEO, cum ar fi: SUA, China, Japonia, UK sau Elveţia. De notat că UE este cel mai mare partener comercial al Moldovei, reprezentând 52,2% din comerţul său total. Exporturile UE către Moldova s-au ridicat la 3,8 miliarde euro în 2021.

Prin deţinerea unei autorizaţii AEO, atât operatorii economici din Uniunea Europeană, cât şi cei din Republica Moldova care efectuează operaţiuni de vamale de import-export între aceste teritorii, vor beneficia de o serie de avantaje, cum ar fi: prioritate la controlul vamal şi la vămuirea mărfurilor sau un număr mai redus al controalelor, dat fiind că autorităţile vamale vor considera operatorul economic autorizat AEO drept un partener de încredere, arată o analiză a PwC România, publicată de Ziarul Financiar.

Toate acestea se traduc în reducere de costuri şi timp în activitatea comercială a operatorilor economici implicaţi în schimburi comerciale de mărfuri între cele două teritorii, facilităţi atractive/vizate de mediul de afaceri în contextul economic dificil din ultima perioadă.

Foarte important este, însă, tipul de autorizaţie ce trebuie deţinută de operatorii economici şi anume autorizaţia pentru securitate şi siguranţă acordată în UE (AEOS), respectiv autorizarea AEO pentru securitate şi siguranţă şi autorizarea mixtă AEO Simplificări vamale/Securitate şi siguranţă acordată în Republica Moldova (AEOC/AEOS).

Această autorizaţie se obţine de la autorităţile vamale ale fiecărui stat membru UE sau ale Republicii Moldova, în funcţie de sediul social al operatorului economic.

Pentru obţinerea autorizaţiei, operatorii economici trebuie să îndeplinească o serie de criterii, cum ar fi: absenţa unei încălcări grave sau a unor încălcări repetate în domeniul vamal/fiscal, nivel ridicat de control al operaţiunilor şi fluxului mărfurilor printr-o serie de proceduri stabilite la nivel de companie, solvabilitate/bonitate financiară şi dovedirea implementării unor standarde de securitate şi siguranţă adecvate.

Astfel, operatorilor economici din UE (inclusiv România), cât şi din Republica Moldova care sunt implicaţi în activităţi comerciale cu mărfuri între aceste teritorii sunt îndemnați să se prevaleze de această oportunitate şi să beneficieze de toate avantajele aduse de acest acord de recunoaştere mutuală încheiat între UE şi Moldova.

17 Apr. 2026, 16:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
17 Apr. 2026, 16:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Prețurile la petrol au intrat pe o pantă descendentă după ce Iranul a anunțat redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz pentru navigația comercială, semnal puternic de detensionare în regiune după acordul de încetare a focului.

Ministrul de externe Abbas Araghchi a declarat că toate navele comerciale pot tranzita liber strâmtoarea „pe toată durata armistițiului”, în baza înțelegerii privind încetarea focului în Liban.

Decizia vine la scurt timp după ce președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de 10 zile între Liban și Israel, reducând riscurile pentru una dintre cele mai importante rute energetice din lume.

Pe fondul acestor evoluții, piața a reacționat imediat: petrolul Brent s-a prăbușit cu aproximativ 10%, coborând spre nivelul de 89 de dolari pe baril, după ce anterior depășise pragul de 100 de dolari. Scăderea reflectă diminuarea temerilor legate de întreruperea livrărilor prin Ormuz, rută prin care trece circa o cincime din petrolul global.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!