CONCURS de angajare! Curtea de Conturi este în căutarea unui nou membru al CCRM. Condiții de participare

05 Nov. 2021, 09:05
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  MD Bani
05 Nov. 2021, 09:05 // Oameni şi Idei //  MD Bani

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) este în căutarea unui nou membru al CCRM. În acest sens a fost lansat un concurs de angajare. Data limită de depunere a dosarelor este 11 noiembrie curent, grăbiți-vă să aplicați.

În conformitate cu prevederile art.17 din Legea privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2018, Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcții de demnitate publică nr.199 din 16.07.2010 și Anexei nr.­­­1 la Hotărârea Curții de Conturi nr.8 din 26 februarie 2021, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova anunță concursul public pentru selectarea candidatului la funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova din data de 20 octombrie 2021, se arată într-un comunicat de presă al CCRM. 

Concursul se va desfășura în două etape:

  1. Depunerea dosarelor de înscriere la concurs;
  2. Interviul public al candidaților admiși la concurs.

Conditii participare la funcţia publică vacanta:

Candidatul la funcția de membru al Curții de Conturi urmează să întrunească următoarele cerințe:

  1. a) este cetățean al Republicii Moldova;
  2. b) are studii superioare universitare în domeniul economic, financiar sau juridic şi o experiență profesională în domeniile menționate de cel puțin 10 ani, dintre care 5 ani de experiență managerială;
  3. c) cunoaște limba de stat.

Cerinţe specifice pentru participare la concurs

Candidații declarați admiși la etapa de selecție a dosarelor vor fi evaluați în cadrul unui interviu, data, ora şi locul desfășurării interviului urmând să fie anunțate suplimentar pe pagina oficială a Curții de Conturi a RM și prin telefon.

Concursul public se va desfășura în temeiul Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2018 și conform prevederilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului public pentru selectarea candidaților la funcția de membru al Curții de Conturi a Republicii Moldova.

Documentele necesare pentru dosarul de aplicare și alte detalii specifice pot fi consultate AICI.

Dosarele de înscriere la concurs se acceptă în zilele de lucru, în intervalul orelor 9:00-16:00, până la data 11 noiembrie 2021 inclusiv, la sediul Curții de Conturi a Republicii Moldova, pe adresa: mun. Chișinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr.69, et. 2, bir. 215 sau pe adresa de e-mail – l_ivasco@ccrm.md.

Realitatea Live

11 Mart. 2026, 17:32
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
11 Mart. 2026, 17:32 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

O investigație realizată de RISE Moldova arată că un teren public oferit gratuit pentru construcția unui centru folcloric „Lăutarii” a fost utilizat în final pentru ridicarea unui complex rezidențial, iar beneficiarii locuințelor nu au legătură cu domeniul artistic.

Potrivit investigației, în 2007 Guvernul a alocat gratuit aproape 30 de ari de teren Asociației cultural-artistice „Lăutarii”, organizație condusă de dirijorul și actualul deputat Nicolae Botgros. Terenul, situat în apropierea Gării Feroviare din Chișinău, urma să fie folosit pentru construirea unui Centru internațional folcloric care să includă o școală lăutărească, studio de înregistrări, cramă-muzeu și spații hoteliere.

În 2016, asociația a semnat un contract de societate civilă cu compania Estate Invest Company, controlată de familia fostului deputat Iurie Dîrda, pentru realizarea proiectului. Ulterior, conceptul inițial a fost modificat, iar pe lângă spațiile socio-culturale au apărut și blocuri locative.

În 2019, Guvernul condus atunci de Pavel Filip a modificat hotărârea din 2007 și a permis explicit construcția de „spații locative destinate motivării și susținerii tinerelor talente”. După această decizie, proiectul a primit autorizațiile necesare și a fost dezvoltat sub denumirea Estate Art Residence, complex format din mai multe blocuri de locuințe.

Investigația arată că una dintre clădirile proiectului, prezentată inițial drept „centru socio-cultural”, este în realitate un bloc locativ cu șase etaje, împărțit în 20 de apartamente și două spații comerciale. Imobilul, cu o suprafață de aproape 1.500 de metri pătrați, a revenit integral Asociației „Lăutarii”.

Asociația a obținut dreptul de proprietate asupra clădirii în 2019 și a început să vândă apartamentele înainte de finalizarea construcției. Majoritatea tranzacțiilor au avut loc într-o singură lună, în ianuarie 2021. La acel moment, valoarea estimată a imobilului depășea 1,2 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 23 de milioane de lei.

Datele analizate de RISE Moldova arată că beneficiarii locuințelor nu au legătură cu orchestra „Lăutarii” sau cu domeniul artistic. Printre cumpărători se regăsesc contabili, militari, manageri sau directori de companii.

În plus, suma corespunzătoare valorii imobilelor nu apare integral în rapoartele financiare ale asociației depuse la Biroul Național de Statistică, deși în 2021 organizația a raportat venituri de peste 11 milioane de lei, mult peste anii precedenți.