Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a inițiat controale tematice extinse la toate băncile din Republica Moldova, precum și la prestatorii de servicii de plată nebancari, pentru a verifica respectarea legislației privind protecția consumatorilor de servicii financiare.
Decizia a fost aprobată în ședința Consiliului de Administrație al CNPF din 16 decembrie 2025 și vizează, în principal, modul de calcul și aplicare a ratei dobânzii la credite, inclusiv corectitudinea includerii tuturor elementelor de cost în dobânda anuală efectivă (DAE). Verificările se vor concentra pe contractele de credit garantate cu bunuri imobile, încheiate în perioada 1 ianuarie 2023 – 24 octombrie 2025 și aflate în derulare la data inițierii controlului.
Autoritatea de supraveghere va analiza, totodată, dacă băncile au respectat interdicția privind practicile comerciale incorecte în relația cu consumatorii, în special în ceea ce privește transparența costurilor și informarea corectă a clienților.
Un alt obiectiv al controlului îl constituie verificarea conformității contractelor-cadru încheiate de bănci și de prestatorii de servicii de plată nebancari cu utilizatorii de servicii de plată care au calitatea de consumatori. CNPF subliniază că această măsură este justificată de practica existentă pe piață, potrivit căreia, la deschiderea conturilor de plăți, consumatorii nu au, de regulă, posibilitatea reală de a analiza în detaliu condițiile generale de afaceri, ceea ce le poate limita înțelegerea drepturilor și obligațiilor contractuale.
Procedura administrativă de control va fi desfășurată în perioada 16 decembrie 2025 – 13 iunie 2026.
Pentru mai multe știri urmărește-ne
pe TELEGRAM!