Cum atrage Rusia voluntari pentru războiul din Ucraina: „Un job pentru bărbați adevărați, câștigați un milion de ruble”

28 Iun. 2022, 14:24
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iun. 2022, 14:24 // Actual //  bani.md

Forțele armate ruse încearcă să atragă voluntari pentru războiul din Ucraina cu anunțuri privind „un job pentru bărbați adevărați” și contracte care pot aduce până la un milion de ruble „vara aceasta”.

O fotografie cu unul dintre anunțurile din autobuzele din Rusia a fost distribuită pe Twitter de Christo Grozev, unul dintre jurnaliștii specializați pe Rusia ai site-ului de investigații Bellingcat.

Grozev notează că afișul îi îndeamnă pe bărbații ruși să accepte „un job adevărat”, să vină să semneze „un contract care îți poate aduce un milion de ruble vara aceasta” și că recomandarea unor camarazi „este încurajată”.

„Armata rusă este deja o schemă ponzi MLM (n.r. Multi Level Marketing) doar că nu îți pierzi banii, ci viața”, scrie Christo Grozev.

Fotografia distribuită de Grozev vine în contextul numeroaselor informații privind problemele de personal ale forțelor armate ruse ce luptă în Ucraina, inclusiv unii dintre soldații ce deja luptă pe front plângându-se tot mai vocal de condiții.

În evaluarea sa de luni privind războiul din Ucraina, ministerul britanic al Apărării nota că armata rusă se confruntă cu un deficit continuu de rezerviști ce pot fi mobilizați pentru război în timp ce Institutul pentru Studiul Războiului din SUA nota în raportul publicat marți că Moscova se confruntă și cu o criză a ofițerilor de rang înalt.

Un oficial american din domeniul apărării a spus pentru Foreign Policy sub condiția anonimatului că forțele ruse se bazează din ce în ce mai mult pe lovituri de artilerie și rachete pentru a avansa în operațiunile din Ucraina și pe ofițeri pensionați și rezerve pentru a înlocui pierderile suferite.

Informațiile vin în contextul în care presa britanică nota luni că, din cauza crizei de personal, pe frontul din Ucraina a fost trimis și generalul Pavel, un ofițer ieșit la pensie care a atras atenția prin obezitatea sa morbidă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

09 Ian. 2026, 08:54
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
09 Ian. 2026, 08:54 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Guvernul Irakului a aprobat naționalizarea operatorului zăcământului petrolier West Qurna-2, cel mai mare activ extern al companiei ruse Lukoil, a transmis Reuters. Statul irakian va prelua controlul asupra proiectului prin compania de stat Basra Oil Company, care va administra zăcământul pentru o perioadă de 12 luni.

Potrivit a doi reprezentanți ai Basra Oil, autoritățile de la Bagdad au luat decizia pe fondul incertitudinilor generate de sancțiunile impuse de Statele Unite. În acest interval de un an, guvernul irakian intenționează să identifice potențiali cumpărători pentru participația de 75% deținută de Lukoil.

„Ne propunem să asigurăm continuitatea producției, în contextul incertitudinilor legate de sancțiunile americane. În următoarele 12 luni vom căuta potențiali investitori interesați de preluarea cotei Lukoil”, a declarat unul dintre oficialii Basra Oil.

Zăcământul West Qurna-2 este unul dintre cele mai mari din lume, asigurând aproximativ 0,5% din aprovizionarea globală cu petrol și circa 9% din producția totală a Irakului. În luna noiembrie, Lukoil a declarat forță majoră la acest proiect, după ce guvernul irakian a suspendat toate plățile către companie, atât în numerar, cât și în petrol.

Lukoil este obligată să renunțe la activele sale din afara Rusiei până la 17 ianuarie, termen-limită stabilit de SUA, care au impus sancțiuni companiei ruse și Rosneft la sfârșitul lunii octombrie.

Compania rusă a obținut dreptul de exploatare a zăcământului West Qurna-2 în anul 2009, iar producția comercială a început în 2014. După preluarea controlului, Basra Oil va asigura plata salariilor, activitatea contractorilor și toate costurile operaționale. Potrivit unui manager din sectorul petrolier irakian, producția rămâne stabilă, la un nivel de aproximativ 465.000–480.000 de barili pe zi.

Mai multe companii petroliere și fonduri de investiții și-au exprimat interesul pentru achiziționarea activelor externe ale Lukoil. Printre cele mai recente oferte se numără intenția companiei americane Chevron și a fondului Quantum Capital Group de a cumpăra întregul portofoliu internațional al Lukoil, inclusiv active de producție, rafinării, depozite de combustibil și peste 2.000 de stații de alimentare din Europa, Asia, SUA și Orientul Mijlociu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM