De la 1 septembrie, etichetele produselor de iluminat vor arăta altfel. Schimbările prevăzute de UE

03 Sept. 2021, 16:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
03 Sept. 2021, 16:23 // Actual //  MD Bani

Comisia Europeană anunță că simplifică etichetele energetice pentru produsele de iluminat comercializate pe teritoriul Uniunii Europene. Noile schimbări au intrat în vigoare miercuri, 1 septembrie 2021. Astfel, conform oficialilor europeni, „noua scară este mai strictă și este concepută astfel încât foarte puține produse să poată obține inițial clasificările „A” și „B”.

Potrivit responsabililor, noile schimbări îi va ajuta pe consumatori să-și reducă facturile la energie și carbon. Cea mai importantă schimbare este revenirea la o scară mai simplă A-G.

În acest sens, Kadri Simson, Comisarul UE pentru energie, a declarat «Becurile noastre și alte produse de iluminat au devenit atât de eficiente în ultimii ani, încât mai mult de jumătate din LED-uri fac parte acum din clasa A++. Actualizarea etichetelor va permite consumatorilor să vadă mai ușor care sunt produsele cele mai bune din categoria lor, ajutându-i astfel să economisească energie și bani. Utilizarea unor sisteme de iluminat mai eficiente din punct de vedere energetic va contribui la reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE și la realizarea neutralității climatice până în 2050.»

Noua scară este mai strictă și este concepută astfel încât foarte puține produse să poată obține inițial clasificările «A» și «B», ceea ce permite intrarea treptată pe piață a unor produse mai eficiente.

Astfel, consumatorii trebuie să cunoască că produsele cele mai eficiente din punct de vedere energetic aflate actualmente pe piață vor fi acum etichetate în mod normal ca «C» sau «D». Pe etichete va fi inclusă o serie de elemente noi, inclusiv un cod QR care face legătura cu o bază de date a UE, unde consumatorii vor putea să găsească mai multe informații despre produs.

De asemenea, este important de cunoscut faptul că  pentru a permite vânzarea stocurilor existente, timp de 18 luni, produsele cu etichetă veche vor fi vândute în continuare pe piață în puncte fizice de vânzare cu amănuntul.

În același timp, pentru vânzările online, vechile etichete afișate online vor trebui înlocuite cu cele noi în termen de 14 zile lucrătoare.

Măsurile adoptate astăzi urmează reclasificării etichetelor energetice, la 1 martie 2021, pentru alte 4 categorii de produse – frigidere și congelatoare, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și televizoare (și alte monitoare externe). Având în vedere normele UE în materie de proiectare ecologică, Comisia Europeană lucrează, de asemenea, la actualizarea etichetării unor produse precum uscătoarele de rufe cu tambur, aparatele pentru încălzire locală, aparatele de aer condiționat, aparatele de gătit, unitățile de ventilație, dulapurile frigorifice profesionale, instalațiile de încălzire a incintelor și a apei și examinează oportunitatea introducerii unor noi etichete energetice pentru panourile solare”, se arată în comunicatul Comisiei.

25 Iun. 2026, 16:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
25 Iun. 2026, 16:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Comisia de selectare a candidatului pentru funcția de director general al S.A. „Moldtelecom” a admis în etapa următoare a concursului doi candidați. Este vorba de actualul director general interimar al companiei, Viorel Motorniuc, și fostul director B2B și ICT al Orange Moldova, Andrei Preașcă.

Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat că, până la expirarea termenului de depunere a dosarelor, au fost înregistrate doar două candidaturi, iar ambele au fost declarate eligibile pentru continuarea concursului.

Viorel Motorniuc conduce interimar Moldtelecom din ianuarie 2024, după plecarea fostului director general Alexandru Ciubuc. Anterior, acesta a fost consilier în cadrul Agenției Proprietății Publice și consilier economic al prim-ministrului, iar în sectorul privat a ocupat funcții de conducere la Orhei-Vit, Bemol Retail și alte companii din domeniul comercial.

Contracandidatul său, Andrei Preașcă, vine din mediul privat, cu peste două decenii de experiență în industria telecom. Acesta a activat timp de aproximativ 24 de ani în cadrul Orange Moldova, unde a ocupat funcția de director B2B Sales & ICT și a fost membru al Consiliului de Administrație. Potrivit CV-ului său, Preașcă a coordonat dezvoltarea serviciilor destinate clienților corporativi și proiecte de transformare digitală, având responsabilități directe asupra performanței financiare a segmentului business.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!