Decăderea unui gigant: Compania care odată încălzea Europa, se luptă acum pentru supravieţuire pe vechiul continent

19 Feb. 2024, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Feb. 2024, 13:46 // Actual //  bani.md

Gazprom, asul din mâneca lui Vladimir Putin, pentru mopolul energetic a raportat vânzări record de gaze în China la final de 2023. Dar laudele preşedintelui rus, trâmbiţate cu mândrie de presa de stat, n-au făcut decât să ascundă criza cu care se confruntă gigantul energetic, care trebuie acum să se confrunte cu pierderea Europei, cea mai mare piaţă a Gazprom, după invazia rusă în Ucraina, scrie Financial Times.

Cercetătorii de la Academia de Ştiinţe din Rusia, controlată de stat, au prezis chiar că rezultatele companiei pentru întregul an 2023 vor arăta că aceasta a încetat să mai fie profitabilă şi că pierderile nete ar putea ajunge la 10 miliarde de dolari până în 2025.

„Gazprom înţelege că nu va mai avea niciodată o poziţie la fel de bună în Europa şi trebui să accepte pur şi simplu acest fapt. Singura cale de urmată acum este să caute surse de venit relativ mai mici şi să le dezvolte treptat, adunând firimituri” a declarat Marcel Salikhov, directorul Institutului pentru Energie şi Finanţe.

Într-un interviu acordat duminică postului de televiziune de stat Rossiya 1, Putin a recunoscut că Rusia a încasat sume serioase mai ales din exportul de energie, dar a negat că ruperea de Europa ar fi cauzat probleme Gazprom.

„Poate că a fost mai profitbail înainte, dar, pe de altă parte, cu cât depindem mai puţin de energie, cu atât mai bine, pentru că partea non-energatică a companiei noastre este în creştere”, a declarat Vladimir Putin.

Deşi Moscova a decis la începutul războiului să reducă livrările de gaze către Europa, o măsură care iniţial a crescut preţurile suficient de mult pentru a compensa scăderea exporturilor, efectul a fost de scurtă durată.

Câştigurile dinainte de taxe au atins un nivel record de 49,7 miliarde de dolari în prima jumătate a lui 2022, dar au scăzut cu 40% un an mai tîrziu, în timp ce profiturile s-au prăbuşit puternic.

UE s-a dovedit a fi mai pricepută în a se aproviziona cu gaze alternative decât credeau mulţi că este posibil – cota Rusiei din importurile de gaze ale blocului a scăzut de la peste 40% în 2021 la 8% anul trecut, potrivit datelor UE – în timp ce preţurile s-au prăbuşit de la vârfurile înregistrate în primele zile ale războiului. UE îşi propune să elimine toate importurile de combustibili fosili din Rusia până în 2027.

Duminică, Putin a declarat că Rusia a făcut faţă cu bine după ce Europa a încetat să-i mai cumpere gazul, explorând rute alternative şi concentrându-se pe propriile eforturi de aprovizionare. Dar, în realitate, acestea nu reprezintă un înlocuitor pentru nevoile UE.

Ţinând cont că gigantul energetic a pierdut Europa, Gazprom a încercat să găsească noi cumpărători, dar acordurile sale din Asia Centrală şi creşterile minore de aprovizionare către China şi Turcia vor compensa doar între 5% şi 10% din piaţa europeană pierdută, potrivit lui Salikhov.

Realizarea oricărei schimbări substanţiale în acest scenariu va necesita investiţii enorme în conducte şi alte infrastructuri pentru a deservi noi pieţe, precum şi implicarea partenerilor externi care nu se grăbesc să se implice în acest pariu.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

02 Mai 2026, 10:46
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
02 Mai 2026, 10:46 // Actual //  bani.md

Republica Moldova trebuie să creeze reguli „clare și lejere” pentru mediul de afaceri, dar și să sancționeze prompt orice încălcare, a declarat ministrul Economiei, Eugen Osmochescu, în cadrul evenimentului Reinvent Moldova 2.0 organizat de grupul media Realitatea.

Oficialul a subliniat că rolul statului este să faciliteze accesul companiilor pe piață, funcționarea și chiar ieșirea din piață, însă în același timp autoritățile trebuie să intervină rapid acolo unde apar nereguli, inclusiv pe baza evaluării riscurilor. Cu toate acestea, ministrul a recunoscut deschis că Republica Moldova nu se află încă la nivelul de dezvoltare dorit.

„Nu suntem acolo unde ne-am dorit. Nu suntem la nivelul de prosperitate despre care vorbim”, a spus Osmochescu, explicând că efectele reformelor implementate în ultimii ani nu se văd imediat, ci abia după doi-trei ani.

Ministrul a punctat că, deși progresele există și „ce s-a făcut, s-a făcut foarte frumos”, acestea nu sunt suficiente pentru a genera un impact economic rapid într-o țară mică, expusă presiunilor geopolitice dintre Est și Vest.

În același timp, oficialul a reafirmat direcția strategică a țării, subliniind că Republica Moldova a ales ferm calea europeană, considerată singura capabilă să aducă prosperitate reală populației.

Potrivit lui, autoritățile se află acum într-o etapă critică. Or, după implementarea rapidă a reformelor, accentul trebuie mutat pe cheltuirea eficientă a fondurilor și valorificarea oportunităților oferite de planurile de creștere economică.

Osmochescu a evidențiat și obiectivele ambițioase ale Chișinăului. Este vorba de semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeană până în 2028 și obținerea statutului de stat membru până în 2030, mizând pe ritmul accelerat al reformelor și pe sprijinul extern fără precedent.