Din fugar, în angajator a moldovenilor din UK. Cavcaliuc caută conaționali pe care să-i angajeze la firma sa britanică

06 Sept. 2021, 10:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
06 Sept. 2021, 10:51 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Chiar dacă Interpol l-a anunțat în căutare internațională, liderul Partidului Acasă Construim Europa, Gheorghe Cavcaliuc, se pare că nu se ascunde, ci chiar începe să fie mai vizibil, doar că acesta nu este reținut. Politicianul anunță că angajează moldoveni în cadrul noii sale firme deschisă în Marea Britanie, unde de fapt a fugit și s-a aciuat acolo, scrie Realitatea.md .

Mai exact, astăzi, Cavcaliuc a plasat un anunț pe pagina sa de Facebook, unde anunță că angajează prioritar cetățeni moldoveni la noua sa firmă pe care și-a deschis-o în Marea Britanie, acolo unde a fugit de justiția din Republica Moldova.

„Dragi compatrioți! Am anunțat anterior că, voi oferi mai multe locuri de muncă bine plătite în or. Londra, Marea Britanie și, prioritar, voi angaja conaționali de-ai noștri. Cei cointeresați, vă îndemn să vedeți pozițiile vacante la care puteți aplica cu încredere. Succes tuturor! Cu profund respect, director general al Companiei SUCCESS for YOU” LTD”, Gheorghe Cavcaliuc”, se arată în anunțul politicianului.

Astfel, compania lui Cavcaliuc este în căutare a unui număr mare de angajați:

  • 4 posturi în sectorul IT: 2 IT Software și 2 specialiști IT Hardware.
  • 2 poziții pe SMM.
  • Content Manager de 1 poziție
  • 2 posturi de drepturi de autor în engleză, română și rusă, nivel avansat de cunoștințe, cu acte de calificare aprobate
  • 8 posturi pentru operatorul call center, nivel înalt RO, RU, difuzoare EN și calități avansate de comunicare
  • 6 posturi în domeniul securității
  • 5 posturi de manager vânzări
  • 2 persoane pentru funcția de manager de depozit.
  • 2 persoane cu permis de conducere și experiență de conducere a motostivuitorului în condiții de depozitare.

Mai multe detalii despre anunț găsiți aici.

Amintim că, la 1 septembrie, s-a aflat că, Gheorghe Cavcaliuc a fost dat în căutare internațională prin intermediul INTERPOL de către autoritățile de la Chișinău.

Gheorghe Cavcaliuc este cercetat penal pentru „huliganism comis de două sau mai multe persoane” și „chemarea la săvârșirea actelor de violență împotriva persoanelor”. Și-a îndemnat adepții partidului său, Partidul Acasă Construim Europa (PACE), să îi arunce în față „verde de briliant” (zelionkă) lui Tudor Tutunaru, vicepreședintele raionului Sângerei, după ce acesta se vaccinase împotriva COVID-19 fără programare prealabilă. Tudor Tutunaru s-a ales cu arsuri de gradul I și II la ambii ochi, existând pericolul să-și piardă vederea.

Totul s-a întâmplat înainte de alegerile parlamentare anticipate care au avut loc pe 11 iulie 2021. De ziua propriu-zisă a scrutinului, Gheorghe Cavcaliuc plecase în Italia să voteze, după care a ajuns în Marea Britanie și de acolo nu a mai revenit în Republica Moldova.

Realitatea Live

29 Ian. 2026, 11:19
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
29 Ian. 2026, 11:19 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania SkyUp Airlines și-a suspendat temporar cursele regulate, după ce ultimele zboruri comerciale au fost operate la mijlocul lunii ianuarie 2026. Bilete de vânzare apar abia la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie 2026.

Potrivit mai multor pasageri, anulările nu au fost însoțite de comunicări publice clare, iar unii susțin că nu au reușit să-și recupereze banii pentru biletele cumpărate pentru această perioadă.

Suspendarea a afectat mai multe destinații europene, printre care Alicante, Berlin, Barcelona, Dublin, Larnaca, Lisabona, Praga, Paris-Beauvais, Stockholm-Nyköping și Tbilisi.

Compania aeriană nu a venit deocamdată cu explicații în privința zborurilor anulate.

SkyUp este înregistrată la Kiev în 2016 și a fost fondată de oamenii de afacei Tatiana Alba și Yuri Alba (compania ACS-Ucraina), care dețin și operatorul de turism Join Up. După începutul războiului, compania a lucrat la o „wet lease” cu 10 companii aeriene, inclusiv Wizz Air, SmartWings, Freebird Airlines, Tailwind Airlines și Corendon Airlines, iar în doar un an a opera 7.713. de rute. Skyap Airlines LLC a fost înregistrată la Kiev în iunie 2016 și a efectuat primul zbor în 2018. Fondatorul este ACS-Ukraine LLC al lui Tatyana și Yuri Alba, care dețin și un tour operator JoinUp.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!