Echilibristica Turciei în relația cu Rusia și NATO. De ce prietenia dintre Erdogan și Putin stă „pe muchie de cuțit”

05 Feb. 2022, 21:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Feb. 2022, 21:36 // Actual //  bani.md

Apropierea dintre Turcia, care dispune de a doua cea mai mare armată a NATO, și Rusia provoacă dureri mari de cap pentru membrii alianței odată cu intensificarea tensiunilor dintre Occident și Moscova. Dar, în ciuda relațiilor calde, există încă divergențe esențiale care pot foarte repede să transforme prietenia celor două state într-o confruntare de proporții, se arată într-o analiză Business Insider.

Turcia, un aliat indispensabil al Occidentului, s-a arătat dispusă să confrunte Rusia, un rival tradițional al turcilor, și continuă să sprijine interesele NATO și misiunile din regiune și din toată lumea. Cu toate acestea, niciun alt membru al alianței transatlantice nu a fost mai problematic decât Turcia.

Starea relațiilor dintre Turcia și Rusia reprezintă produsul dinamicilor schimbătoare și a priorităților fluctuante de după Războiul Rece și a balanței nestatornice a puterii în regiune din ultimii 10 ani.

Relația celor două state este puțin probabil să genereze o alianță în adevăratul sens al cuvântului, dar apropierea lor și efectul negativ asupra intereselor NATO i-a exasperat pe oficiali și pe analiști, deopotrivă.

Relațiile istorice turco-ruse au fost problematice, așa cum demonstrează faptul că au purtat peste 10 războaie între secolele XVI și XX.

A existat o perioadă limitată de cooperare la începutul secolului XX, dar după cel de-al Doilea Război Mondial, disputele dintre Rusia și Turcia au făcut ca turcii să adere la NATO în 1952 (împreună cu Grecia), iar Moscova și Ankara au ajuns în tabere opuse în mai multe situații diplomatice tensionate.

Mai mult, Turcia a fost de acord ca SUA să își aducă o parte din armele nucleare în țara lor – zeci dintre ele sunt încă acolo.

Când Războiul Rece s-a încheiat, însă, relațiile dintre ruși și turci s-au îmbunătățit. În 1987, Turcia a început să importe gaze naturale sovietice și Rusia a devenit principalul furnizor de gaze al Turciei.

Legăturile economice turco-ruse s-au consolidat și mai mult după destrămarea Uniunii Sovietice. Rusia, acum un pericol militar mai mic decât în perioada sovietică, a devenit în 2008 al doilea cel mai mare partener economic al Turciei, după UE. În 2010, cele două țări au semnat un acord prin care au renunțat la vizele de călătorie.

Relația dintre președintele turc Recep Tayyip Erdogan și președintele rus Vladimir Putin a făcut posibilă o cooperare mai strânsă. Aceste legături s-au consolidat și mai mult pe măsură ce Erdogan a devenit un lider tot mai autocrat, în special, după lovitura de stat eșuată din 2016.

01 Mai 2026, 14:49
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Mai 2026, 14:49 // Actual //  Ursu Victor

Evenimentul Reinvent Moldova 2.0, organizat de Grupul Media Realitatea, a adunat oameni care au plecat acasă cu un mesaj comun: „Eu sunt Moldova”.

Invitații au avut numai cuvinte de laudă la adresa speakerilor – Charles Michel, fost președinte al Consiliului European, Daniela Vidaicu de la Fundația Soros Moldova, Eugen Osmochescu, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ana Revenco, directoarea StratCom Moldova, și expertul în comunicare Sergiu Toader.

„Astfel de evenimente ar trebui să fie organizate cel puțin o dată pe an”, a spus una dintre invitate.

La finalul serii, i-am întrebat pe participanți cu ce asociază Moldova. Răspunsurile au fost simple: dragoste, patrie, copac.