Economia Republicii Moldova, în criză! Exporturile s-au prăbușit cu peste 20% în șase luni

27 Iul. 2023, 16:48
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Iul. 2023, 16:48 // Actual //  bani.md

Economia Republicii Moldova este în recesiune, iar prognozele arată că până la sfârșitul acestui an va înregistra o creștere modestă de aproape 2%, arată estimările economiștilor. Or, datele Serviciului Vamal confirmă dificultatea în care s-a pomenit economia țării. Exporturile de mărfuri și produse s-au redus la 29 miliarde de lei, cu 22% mai puțin în șase luni ale anului față de perioada similară a anului precedent.

Volumul mărfurilor și produselor exportate s-a redus cu 28,4%, la 1,8 milioane de tone.

Datele Serviciului Vamal relevă că și importurile s-au comprimat, dar mai puțin cu 5,2%, la 72,5 miliarde de lei.

Pe plus au fost doar reexporturile urmare a războiului din Ucraina. Este vorba de 13 miliarde de lei sau cu 10,4% mai mult față de perioada similară a anului 2022.

Potrivit prognozelor FMI, economia Republicii Moldova va înregistra o creștere modestă în 2023 de 2%, iar în 2024 creșterea economică va fi de 4,3%. Conform previziunilor FMI, inflația medie anuală în Republica Moldova în 2023 va fi de 13,8%, iar în 2024 de 5%.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

11 Apr. 2026, 11:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
11 Apr. 2026, 11:42 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Valoarea financiară netă a economiei Republicii Moldova a ajuns la -117,1 miliarde lei la 30 septembrie 2025, în creștere față de -101 miliarde lei la sfârșitul anului 2024, potrivit datelor Banca Națională a Moldovei . Evoluția indică o adâncire a dezechilibrelor, pe fondul creșterii mai rapide a pasivelor comparativ cu activele financiare.

Cel mai mare deficit este generat de companiile nefinanciare, unde valoarea financiară netă a coborât la -316,4 miliarde lei, în creștere cu peste 10%, confirmând presiunea ridicată asupra sectorului real al economiei. În același timp, sectorul public a înregistrat un deficit de -30,7 miliarde lei, însă în ușoară ameliorare față de finalul anului trecut, având cel mai important impact pozitiv asupra evoluției generale.

În contrast, gospodăriile populației rămân principalul sector excedentar, cu o valoare financiară netă de +248 miliarde lei, în creștere cu 2,5%, ceea ce indică faptul că populația continuă să fie un furnizor net de resurse pentru economie.

Datele mai arată că datoria totală a economiei a urcat la 667,5 miliarde lei, cu 5,4% mai mult față de 2024, iar raportul datorie/PIB a ajuns la 193,1%. Sectorul financiar concentrează cea mai mare parte a datoriei (43%), urmat de companii (26,4%), administrația publică (20,8%) și populație (9,8%).

În paralel, împrumuturile au crescut la 269,5 miliarde lei, reprezentând 26,7% din totalul pasivelor, iar o parte semnificativă provine din finanțare externă, în special către sectorul public.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!