Elvețienii, care au inclus Moldova în lista țărilor periculoase financiar, pregătesc concedieri masive la Credit Suisse

28 Iun. 2023, 16:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
28 Iun. 2023, 16:05 // Actual //  bani.md

Grupul bancar elveţian UBS Group AG intenţionează ca, începând de luna viitoare, să disponibilizeze mai mult de jumătate dintre cei 45.000 de angajaţi de la fostul rival Credit Suisse Group AG, după ce a fost nevoit să intervină şi să preia Credit Suisse la solicitarea Guvernului elveţian, transmite Bloomberg.

Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, bancherii, traderii şi personalul auxiliar care lucrează la divizia de investment bank a Credit Suisse în Londra, New York şi unele părţi din Asia ar urma să fie vizaţi de cea mai mare parte a disponibilizărilor. Sursele au adăugat că angajaţilor de la Credit Suisse li s-a spus că ar trebui să se aştepte la trei runde de concedieri în acest an, primul fiind preconizat pentru finalul lunii iulie iar următoarele două fiind planificate pentru lunile septembrie şi octombrie.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

La trei luni după ce UBS a acceptat să preia Credit Suisse, în cadrul unei operaţiuni de salvare intermediată de către Guvernul elveţian, începe să iasă la lumină amploarea măsurilor de restructurare. UBS, care după preluarea Credit Suisse a ajuns la un efectiv de aproximativ 120.000 de salariaţi, a anunţat deja că vrea să diminueze costurile cu personalul cu aproximativ şase miliarde de euro în următorii ani.

Potrivit surselor citate de Bloomberg, obiectivul final al UBS este reducerea cu 30% a efectivelor sale combinate, adică cu 35.000 de persoane. Această cifre este în linie cu estimările analiştilor de la Redburn, care într-un raport publicat recent spuneau că UBS ar urma să disponibilizeze aproximativ 30.000 de angajaţi.

Disponibilizările de la banca elveţiană vor agrava ceea ce a fost deja un an cu probleme pentru locurile de muncă din sectorul financiar mondial, după ce o serie de mari bănci de pe Wall Street, inclusiv Morgan Stanley şi Goldman Sachs Group Inc., au anunţat propriile lor programe de disponibilizări care au vizat mai multe mii de posturi.

03 Aug. 2026, 16:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Aug. 2026, 16:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Vizita delegației Ministerului Agriculturii din Afganistan în Republica Moldova are loc într-un moment în care schimburile comerciale dintre cele două state sunt la un nivel modest, după un declin accentuat al exporturilor moldovenești în ultimii ani.

Datele prezentate de economistul Veaceslav Ioniță, în baza informațiilor Serviciului Vamal, arată că exporturile Republicii Moldova către Afganistan au însumat în 2025 doar 155,7 mii de dolari, de peste 22 de ori mai puțin decât nivelul record din 2019, când au atins 3,53 milioane de dolari.

Potrivit datelor, relațiile comerciale dintre cele două țări au fost marcate de fluctuații în ultimul deceniu. După exporturi de doar 44,3 mii de dolari în 2015 și 32 mii de dolari în 2016, acestea au crescut la 1,25 milioane de dolari în 2017, au coborât la 72.770 de dolari în 2018, pentru ca în 2019 să atingă maximul istoric de 3,53 milioane de dolari.

Ulterior, comerțul bilateral s-a contractat. În 2020, exporturile au scăzut la 130 mii de dolari, au revenit parțial la 810.470 de dolari în 2021, după care au intrat din nou pe o tendință descendentă: 532.680 de dolari în 2022, 319,4 mii de dolari în 2023, 167 mii de dolari în 2024 și 155,7 mii de dolari în 2025.

Ministerul Agriculturii, Irigațiilor și Zootehniei din Afganistan, aflat sub controlul talibanilor, a anunțat că o delegație condusă de ministrul adjunct Sadr Azam Osmani efectuează o vizită oficială în Republica Moldova până pe 7 august. Potrivit comunicatului instituției afgane, agenda urma să includă discuții privind extinderea cooperării în agricultură, cercetare agricolă, protecția plantelor, tehnologii agricole moderne și implementarea unor programe comune.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!