Escrocheriile s-au mutat în mediul online. Mare atenție la email-uri și mesaje. Puteți rămâne fără bani în conturi

15 Feb. 2024, 16:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Feb. 2024, 16:38 // Actual //  bani.md

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a emis o avertizare către contribuabili cu privire la intensificarea escrocheriilor online ce implică utilizarea identității instituției fiscale. În contextul acestor activități frauduloase, SFS recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să verifice orice informație care vizează activitatea autorității fiscale și care este distribuită în spațiul public.

Conform avertizării emise de SFS, escrocheria presupune trimiterea unor mesaje către adresele de email ale contribuabililor, pretinzând că sunt solicitate anumite documente de către autoritatea fiscală. Aceste mesaje conțin adesea link-uri către site-uri web suspecte, unde utilizatorii sunt rugați să completeze datele personale sau să descarce fișiere care ar putea conține programe malware, având ca scop obținerea frauduloasă a datelor din dispozitivele contribuabililor.

Pentru a preveni astfel de incidente, SFS recomandă verificarea tuturor informațiilor pe pagina web oficială a autorității fiscale, www.sfs.md, sau pe paginile oficiale ale instituției de pe rețelele de socializare (Facebook, Instagram, Telegram). De asemenea, contribuabilii sunt îndemnați să contacteze SFS telefonic la Centrul de Apel al SFS, folosind numărul gratuit 0 8000 1525 sau oricare alt număr indicat pe pagina de contact de pe site-ul SFS.

În cazul în care contribuabilii primesc astfel de mesaje frauduloase, sunt încurajați să informeze imediat organele de drept și Serviciul Fiscal de Stat sau alte instituții relevante. SFS reiterează faptul că toate informațiile legate de activitatea autorității fiscale și de obligațiile fiscale ale contribuabililor sunt publicate exclusiv pe pagina web oficială a SFS, www.sfs.md, și pe paginile oficiale de pe rețelele de socializare gestionate de către SFS.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

04 Nov. 2026, 14:02
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
04 Nov. 2026, 14:02 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Republica Moldova ar putea începe negocierile pentru un nou program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional (FMI) în anul 2027, pentru a reduce costurile împrumuturilor contractate de stat. Deocamdată, Guvernul nu a confirmat intenția de a solicita un asemenea acord, însă președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, Marcel Spatari, consideră că finanțarea din partea FMI ar putea fi o alternativă la împrumuturile costisitoare prin intermediul valorilor mobiliare de stat.

„Dacă este să fie un astfel de program, atunci el ar putea fi negociat anul viitor, dar Guvernul încă nu a confirmat intenția de a negocia un astfel de program cu Fondul Monetar Internațional”, a declarat deputatul în cadrul emisiunii „Vocile Puterii” de la Exclusiv TV, unde Spatari a fost întrebat dacă Republica Moldova ar putea încheia un nou program cu FMI care să includă și finanțare..

Potrivit lui Spatari, Republica Moldova beneficiază deja de sprijin financiar european prin Planul de Creștere al Uniunii Europene, care pune la dispoziția țării resurse pentru susținerea reformelor și finanțarea cheltuielilor bugetare.

„Noi avem astăzi, prin programul de creștere cu Uniunea Europeană, finanțare în valoare de un miliard și jumătate. Sunt bani care vin în buget în funcție de reformele pe care le implementăm”, a explicat președintele comisiei parlamentare.

Spatari a atras atenția că o parte din deficitul bugetar este acoperită în prezent prin emiterea valorilor mobiliare de stat (VMS), care presupun costuri ridicate de împrumut pentru autorități.

„O parte din deficit este finanțată prin valorile mobiliare de stat, care sunt scumpe, este adevărat. Și un eventual program de finanțare cu Fondul Monetar Internațional cred că ar fi o soluție pentru a reduce din costul datoriei pe termen lung”, a precizat deputatul.

Ultimul program de finanțare al Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional a fost aprobat în decembrie 2021 și a expirat la 19 octombrie 2025, fără finalizarea ultimelor două evaluări. Din această cauză, Republica Moldova a ratat debursarea ultimei tranșe, estimată la aproximativ 170 de milioane de dolari, echivalentul a circa 2,9 miliarde de lei. Potrivit FMI, programul a contribuit la menținerea stabilității macroeconomice, însă întârzierile în realizarea angajamentelor privind politica fiscală, administrația publică și combaterea corupției la nivel înalt au împiedicat finalizarea acestuia.