Evacuarea din Dubai ajunge la 250.000 de dolari! Companiile plătesc sume uriașe pentru a-și scoate angajații

04 Mart. 2026, 13:35
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
04 Mart. 2026, 13:35 // Actual //  Ursu Victor

Costurile evacuării din Dubai au explodat în contextul tensiunilor din Orientul Mijlociu, companiile fiind nevoite să plătească zeci sau chiar sute de mii de dolari pentru a-și evacua angajații, relatează publicația Financial Times.

Potrivit unui asigurător citat de FT, evacuarea unei familii formate din doi adulți și doi copii cu ajutorul unui avion privat poate ajunge la aproximativ 250.000 de dolari. În același timp, reprezentanți din industrie spun că prețurile pentru charterele private s-au dublat începând din weekend.

Creșteri semnificative au fost înregistrate și la transportul terestru. Costul pentru închirierea unui taxi sau a unui microbuz privat din Dubai către Muscat (Oman) sau Riad (Arabia Saudită) – două dintre cele mai populare destinații pentru cei care părăsesc orașul a ajuns la câteva mii de dolari, comparativ cu doar câteva sute înainte de escaladarea situației.

„Am văzut prețuri pentru taxiuri de până la 5.000 de dolari”, a declarat un director al unei companii de asigurări.

În timp ce multe companii din regiune le cer angajaților să lucreze de la distanță, tot mai mulți rezidenți, turiști și expați încearcă să părăsească zona, pe fondul conflictului care nu dă semne de calmare.

Potrivit lui Charles Robinson, fondatorul companiei de aviație privată EnterJet, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat o creștere semnificativă a solicitărilor pentru evacuare.

„Observăm tot mai multe cereri, inclusiv pentru zboruri cu animale de companie la bord, deoarece familiile care locuiesc în regiune iau decizia de a pleca complet”, a declarat acesta.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Mart. 2026, 13:02
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
04 Mart. 2026, 13:02 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Forțele armate ale Statelor Unite au cheltuit aproximativ 779 de milioane de dolari în primele 24 de ore de luptă în Orientul Mijlociu, în conflictul cu Iranul, potrivit calculelor publicate de agenția Anadolu și citate de presa internațională. Suma reprezintă aproximativ 0,1% din întregul buget militar al SUA pentru anul 2026.

Cea mai mare parte a cheltuielilor din prima zi de război a fost generată de lansarea rachetelor de croazieră Tomahawk, pentru care armata americană ar fi utilizat aproximativ 340,4 milioane de dolari. Pe locul al doilea în structura costurilor se află zborurile avioanelor de luptă, estimate la circa 271,3 milioane de dolari.

Alte cheltuieli importante au fost generate de utilizarea sistemelor de lansare multiple HIMARS, activitățile de recunoaștere militară și sprijinul logistic, care au însumat aproximativ 122,2 milioane de dolari. În același timp, pentru loviturile efectuate cu bombardierele strategice B-2, Washingtonul ar fi cheltuit în jur de 30,2 milioane de dolari.

Experții avertizează că un conflict militar de durată cu Iranul ar putea avea consecințe economice serioase pentru Statele Unite. Potrivit unei analize publicate de Financial Times, fiecare creștere cu 10 dolari a prețului petrolului Brent ar putea reduce creșterea economică a SUA cu 0,1–0,2 puncte procentuale în următoarele 12 luni.

În același timp, conducerea Israelului se teme că Washingtonul ar putea decide oprirea operațiunilor militare împotriva Iranului dacă prețurile energiei vor continua să crească rapid. Portalul Al-Monitor citează diplomați israelieni care susțin că liderii americani sunt preocupați de impactul economic al conflictului, inclusiv de evoluțiile de pe piețele bursiere și de costul energiei.

Totodată, Financial Times avertizează că Statele Unite ar putea consuma rapid rezervele anuale de muniție defensivă, în cazul în care Iranul va lansa valuri masive de rachete și drone de atac, ceea ce ar putea transforma conflictul într-unul mult mai costisitor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!