EXCLUSIV! Anastasia Taburceanu a dezvăluit pentru BANI.MD cum a ajuns la Moldatsa

23 Iun. 2026, 11:54
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
23 Iun. 2026, 11:54 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Anastasia Taburceanu a oferit explicații pentru BANI.MD despre modul în care a ajuns să fie angajată în cadrul Î.S. Moldatsa, după ce numele său a fost menționat în spațiul public în legătură cu remunerația încasată și procedura de angajare fără concurs. Potrivit investigației RISEMoldova, Anastasia Taburceanu a încasat peste un milion de lei de la MoldATSA în mai puțin de un an sau circa 120 de mii de lei pe lună în anul 2026.

Potrivit acesteia, inițiativa nu i-a aparținut, ci a venit din partea unor reprezentanți ai întreprinderii de stat, care erau în căutarea unui specialist în comunicare.

„M-a contactat cineva de la Moldatsa pentru că erau în căutare de un specialist în comunicare. Am încercat să găsesc pe cineva care ar vrea să ocupe această funcție, am întrebat prin cunoștințele mele. Nu am găsit pe nimeni care să fie atunci în căutare de job. După mai multe discuții am acceptat această poziție”, a declarat Anastasia Taburceanu pentru BANI.MD.

Subiectul a atras atenția opiniei publice după apariția informațiilor privind veniturile obținute de aceasta în cadrul întreprinderii. Potrivit datelor, în mai puțin de un an de activitate la Moldatsa, veniturile acumulate de Taburceanu ar fi depășit pragul de un milion de lei.

Remunerația și circumstanțele angajării sale au generat discuții publice, în special în contextul statutului de întreprindere de stat al Moldatsa și al nivelului salarial raportat.

Anastasia Taburceanu susține însă că a acceptat funcția doar după ce a încercat fără succes să identifice alte persoane interesate de această poziție, iar decizia finală a venit în urma mai multor discuții cu reprezentanții companiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Sept. 2026, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
21 Sept. 2026, 16:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Tariful la gazele naturale din Republica Moldova ar putea crește cu aproximativ 6–7 lei pentru un metru cub, dacă prețurile de pe piețele europene se vor menține la nivelul actual, a declarat expertului energetic Sergiu Tofilat, la emisiunea Spațiu public de la Radio Moldova

Tofilat a explicat că prețul de achiziție al gazelor pentru Republica Moldova este legat direct de evoluția cotațiilor bursiere.

Potrivit acestuia, prețul pentru luna septembrie reflectă media cotațiilor din august, în timp ce evoluțiile de pe bursă din septembrie se vor regăsi în costurile de achiziție pentru luna octombrie.

Expertul atrage atenția că diferența dintre nivelul luat în calcul la ultima ajustare a tarifului și cotațiile actuale este deja semnificativă.

„Pe bursă, gazul a ajuns undeva la 82 de euro. Acum trei-patru săptămâni, când a fost revizuit tariful și a fost urcat la 20 de lei, în prognoză a fost luat prețul de 56–56,25 de euro. Pe bursă deja este 82, în mai puțin de o lună prețul a crescut semnificativ”, a declarat Tofilat.

În aceste condiții, spune expertul, dacă tariful ar fi recalculat acum, acesta ar putea fi mai mare cu aproximativ 6–7 lei.

„Aceasta înseamnă că, dacă am calcula tariful astăzi, ar fi vreo 6–7 lei în plus. Ca să vorbim mai simplu: se luptă Statele Unite cu Iranul și toată lumea plătește, inclusiv noi. Suntem un fel de victime colaterale”, a spus Tofilat.

În prezent tariful la gaz este de 20,30 lei metru cub și s-a majorat cu peste 40% de la începutul lunii septembrie.