Exemple: Câteva afaceri din Moldova care au implementat soluții IT pentru a propulsa business-ul

07 Sept. 2021, 12:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2021, 12:01 // Bani și Afaceri //  MD Bani

IMM-urile din Republica Moldova pășesc ferm spre digitalizare.

Vorbim de un șir de companii din domenii precum: financiar, agricultură, educație, agrement și justiție, care au beneficiat de toate resursele necesare pentru a implementa, în cadrul afacerilor pe care le gestionează, soluții de transformare digitală, care să-i propulseze spre alt nivel de dezvoltare.

Susținerea lor a fost posibilă datorită „Digital Upgrade” – program dedicat startup-urilor și companiilor din sectorul privat, care își doresc automatizarea serviciilor și a proceselor de afaceri, pentru a fi cât mai competitive și mai aproape de clienți.

„Digital Upgrade” face parte din Programul Național Startup Moldova, dezvoltat de proiectul Tekwill, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a USAID și Suediei.

Soluții digitale pentru afacerile mici și mijlocii

Unul dintre beneficiarii proiectului este clusterul turistic „Serpentina Nistrului”. Soluția digitală care urmează a fi implementată este o platformă de booking, care va permite efectuarea online a tuturor operațiunilor necesare pentru a cumpăra un traseu de călătorie.

Rodica Russu, beneficiară a proiectului „Digital Upgrade”, clusterul „Serpentina Nistrului”: „Am apelat la program, pentru că am simțit necesitatea de a dezvolta un site de booking pentru clusterul turistic „Serpentina Nistrului” – un traseu turistic complex, care include 7 localități, dintre care 5 riverane. Platforma ne va ajuta să promovăm în jur de 20 de locații: vinării, restaurante, monumente arhitecturale, conacuri, agropensiuni etc, care sunt incluse în oferta de călătorie.Vizitatorii vor putea face o rezervare online, vor putea să-și aleagă traseul turistic, locațiile pentru popas, bucatele pe care să le guste, dar și alte beneficii oferite de către cluster.”

O altă soluție digitală o reprezintă sistemul CRM, implementat în cadrul companiei „Ju Bijoux”. Sistemul va facilita evidența și stocarea datelor despre clienți, date utilizate de către companie în procesul de vânzări, cu posibilitatea de a deschide contul clienților, de a adăuga note și comentarii.

Olga Nedbailo, beneficiară a programului „Digital Upgrade”, „Ju Bijoux” SRL: „După 13 ani pe piața din Republica Moldova, era tocmai momentul potrivit să trecem la sisteme de digitalizare care să ne ajute să eficientizăm lucrul cu clienții, dar și comerțul electronic. Pentru că avem diferite produse, ne promovăm pe 6 pagini de Facebook și Instagram, iar datorită noului sistem CRM implementat, comunicarea cu clienții și potențialii clienți este integrată într-un singur soft, pentru a avea acces la toată interacțiunea cu ei. Ne dorim ca în următorii ani această soluție digitală să ne ajute să obținem o creștere a vânzărilor cu 30 la sută.”

Iar compania „Agro-Vet Consulting” urmează să pună în practică o aplicație specială, care funcționează pe baza prognozelor meteorologice, cu scopul de a proteja  culturile agricole de dăunători, dar și de a spori producția.

Ion Tașcă, beneficiar al programului „Digital Upgrade”, „Agro-Vet Consulting”: „Am folosit resursele proiectului pentru achiziția unui soft special creat pentru condițiile climatice din Republica Moldova. „Digital Upgrade” ne-a oferit posibilitatea să trecem la alt nivel, mai digital, pentru că fără acest segment, afacerea nu poate să prospere. Preconizăm ca soluția digitală implementată să ne ajute să economisim aproximativ 10% din timp și să avem o plusvaloare de până la 5%.”

Suport și expertiză pentru IMM-uri

În cadrul programului, timp de un an, participanții au învățat despre importanța prezenței afacerii în online, au avut parte de expertiză în depistarea problemelor cu care se confruntă, dar și consultanță și ghidare în alegerea celei mai viabile soluții pentru propulsarea business-ului lor.

Ana Chirița, directoarea Proiectului Tekwill: „Pentru ca întreprinderile mici și mijlocii să-și continue activitatea și să fie competitive, trecerea la online este una dintre soluțiile emergente de implementare. Aceste companii, însă, au nevoie de susținere în calea lor de digitalizare. Ne-am propus să le oferim suportul și expertiza de care dispunem, pentru că ne dorim o societate tehnologică, racordată la ultimele tendințe, în care procesele sunt simplificate, iar soluțiile – integrate să sporească cererea la produse și servicii. Programul „Digital Upgrade” presupune și fortificarea relațiilor intersectoriale. Pe de o parte, companiile din domeniul IT află care sunt dificultățile cu care se confruntă industriile, iar pe de alta – industriile pot alege acele soluții care sunt mai aproape de specificul problemelor din afaceri.”

„Digital UPGRADE” face parte din Programul național „Startup Moldova” și este dezvoltat în cadrul proiectului TEKWILL, cu susținerea partenerilor de dezvoltare USAID și Suedia.

Madelene Eichhorn, Manager de programe, Ambasada Suediei în Moldova: „Transformarea digitală este una dintre obiectivele pe care  Suedia le susține la nivel global. Companiile întâlnesc diferite obstacole în dezvoltarea lor, în mod special față de scalarea afacerii și prezența pe online. Din acest motiv, investim în educație digitală, creșterea capacităților tehnologice, mentorat și consultanță, promovând digitalizarea și soluțiile IT în calitate de compotente importante de schimbare și incluziune. Ne propunem să oferim oportunități și posibilități de dezvoltare a afacerilor, pentru a crește, per general, economia țării, pentru  oferi condiții de viață mai bune și pentru o nouă perspectivă.”

Scott Hocklander, Șeful Misiunii USAID în Moldova: „Pentru a ieși în evidență și pentru a fi cunoscute, serviciile și produsele trebuie să fie promovate. În acest context, la această etapă, digitalizarea a devenit o componentă pe care trebuie să punem accentul și pe care să o continuăm să o dezvoltăm. „Digital Upgrade” este o inițiativă de colaborare public-privată, pe care o susținem, cu scopul de a trece la o altă treaptă de evoluție a business-ului din RM. Soluțiile IT pot dezvolta lumea, oferind alte oportunități.  A venit timpul să le implementăm pe larg în toate domeniile.”

Startup Moldova – creștem idei care schimbă lumea!

„Startup Moldova” reprezintă o platformă pentru generarea, pilotarea și implementarea ideilor noi atât pentru piața locală, cât și pentru cea globală. În cadrul programului va avea loc cartografierea tuturor actorilor implicați în acest domeniu, iar tehnologiile informaționale vor fi conectate la toate ariile de interes public și privat, pe piețele locale și globale. Programul este parte a Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. „Tekwill” a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele curente ale pieței. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național, cu sloganul „Revoluția începe!” Obiectivul de bază al Proiectului TEKWILL, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare a instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT. Mai multe detalii pe https://startupmoldova.digital

 

Realitatea Live

28 Mart. 2024, 12:02
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Mart. 2024, 12:02 // Actual //  MD Bani

Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare a făcut o postare pe pagina de Facebook a instituţiei, însoţită de câteva fotografii surprinse în timpul vizitei ministrului Vladimir Bolea la Castel Mimi. Oficialul a făcut un tur al hotelului aflat în proces de construcţie, ghidat de către directorul castelului, Adrian Trofim.

„Recunoscută ca fiind printre cele mai frumoase 15 vinării din lume și una dintre principalele atracții turistice din țară, la Castel Mimi se construiește un hotel nou, lucrările fiind în plină desfășurare. Potrivit directorului general Adrian Trofim, noul hotel reprezintă un concept inovator pentru Republica Moldova. Va fi axat pe zero emisii și izolare fonică, având ca scop oferirea celor mai confortabile experiențe de cazare din țară. Se așteaptă ca hotelul să-și primească primii turiști începând cu data de 1 iunie, când va avea loc inaugurarea oficială”, este textul postării.

Potrivit lui Adrian Trofim, noul hotel va fi dotat cu cele mai moderne sisteme şi tehnologii, pentru a fi cât mai sustenabil şi eficient energetic.

„Am avut ocazia să prezint noul proiect de la Castel Mimi, hotelul cu emisii zero! Pompe de caldură care vor asigura încălzirea și răcirea, izolarea termică, izolarea fonică, ventilarea cu recuperare, podele calde, tavane reci și multe alte tehnologii implementate cu un sigur scop: Eficiență Energetică! Castel Mimi ridică turismul sustenabil la alt nivel”, susţine Adrian Trofim, CEO Castel Mimi.

Hotelul urmează să fie inaugurat în data de 1 iunie, la exact un an de la Summit-ul Comunităţii Politice Europene. Castelul a găzduit 49 de lideri de stat şi de guverne în cadrul unui eveniment istoric, desfăşurat în Republica Moldova.

 

 

 
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Atmosferă de poveste la Târgul de Crăciun din Chișinău
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Construcția drumului de ocolire a satului Bahmut din raionul Călărași este în toi
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Expoziția sculptorului Virgil Scripcaru, la Chișinău
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Covor moldovenesc, „așternut” pe aleea Grigore Vieru din Capitală
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Târgul de cariere Chișinău 2021: Hai că variante există
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău
Expoziţia Internaţională World Press Photo, la Chișinău