Explozia producţiei de biciclete electrice împinge Polonia şi Bulgaria pe o treaptă superioară a industriei

08 Sept. 2021, 15:56
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2021, 15:56 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Bulgaria şi Polonia sunt de ani buni în topul european al produ­cătorilor de biciclete, însă explozia electromobilităţii adusă de pandemie a propulsat aceste două ţări pe o treaptă superioară a industriei.

Folosirea şi producţia de biciclete electrice în UE au crescut de la începutul pandemiei de COVID-19, scrie Ziarul Financiar.

Bulgaria şi Polonia sunt în fruntea acestui boom recent, scrie Emerging Europe. Afacerile cu biciclete electrice au fost printre puţinele care au cunoscut o creştere pe tot parcursul anului 2020.

Potrivit unui raport al Confe­deraţiei Industriei Europene a Bi­cicletelor (CONEBI) despre pieţele din UE şi Marea Britanie, vânzările de biciclete electrice au crescut cu 40% în 2020, la 22 de milioane de unităţi. Peste 18,3 miliarde de euro este valoarea bicicletelor electrice vândute pe parcursul anului.

Acest boom al bicicletelor elec­trice este deja în beneficiul Bulgariei şi Poloniei, care au fost de ani de zile unii dintre producătorii de top de biciclete tradiţionale. Cele mai re­cente date ale Eurostat arată că în 2020 Polonia a fost al patrulea cel mai mare producător de biciclete din UE, cu peste un milion de unităţi li­vrate, nu cu mult în urma celor 1,3 mi­lioane de unităţi aleGermaniei.

În aceeaşi perioadă, Bulgaria s-a clasat pe locul cinci în UE, producând peste 484.000 de unităţi în 2020, mai mult decât cele 430.000 de biciclete ale Franţei.

Yasen Georgiev, director executiv al Institutului de Politici Economice din Sofia, apreciază că pentru ţări precum Polonia şi Bulgaria trecerea de la producerea de biciclete tradiţionale la biciclete electrice nu este dificilă deoarece cererea pentru acestea din urmă continuă să crească.

„Companiile din acest sector beneficiază de lanţuri de aprovizionare deja mature pentru bicicletele clasice, costuri de muncă comparativ mai mici şi apropierea de pieţe mai mari cu o putere de cumpărare mai mare“, spune el. „Nu este o surpriză că producătorii sunt pe punctul de a profita de oportunitatea care apare din creşterea e-mobilităţii în lumina impulsului dat de Covid-19 transportului individual“, a adăugat Georgiev. „Cererea de biciclete electrice este atât de mare încât unele firme locale din Bulgaria au anunţat planuri de a-şi transforma producţia pentru a se concentra aproape în totalitate pe bicicletele electrice. “

Marek Mlynarczyk, CEO-ul BearEBike, un producător de biciclete electrice din judeţul Wolomin, în Polonia, speră şi el că cererea va continua să crească.

„În prezent, echipa noastră mică face până la 12 biciclete electrice pe săptămână. Cu toate acestea, intenţionăm să extindem producţia la 100 de bucăţi pe lună până în 2023 şi căutăm investitori strategici“, a afirmat Mlynarczyk.

25 Apr. 2026, 11:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
25 Apr. 2026, 11:01 // Actual //  Ursu Victor

Iranul ar putea provoca o „catastrofă digitală” în statele din Golful Persic, prin deteriorarea cablurilor submarine de transmisie a datelor, potrivit unor informații publicate de agenția Tasnim News Agency, apropiată de Corpul Gardienilor Revoluției Islamice.

Agenția a publicat o hartă a cablurilor din Strâmtoarea Ormuz și a avertizat că, în cazul în care mai multe linii ar fi întrerupte simultan fie accidental, fie intenționat „o catastrofă digitală ar zgudui statele arabe din Golful Persic”.

Potrivit datelor, cel puțin șapte cabluri de telecomunicații traversează fundul strâmtorii, inclusiv sistemele Falcon, AAE-1, TGN-Gulf și SEA-ME-WE, care conectează regiunea cu centre de date din Orientul Mijlociu, Europa și Asia. Din cauza tensiunilor diplomatice cu Teheranul, aceste cabluri sunt amplasate în principal în apele Oman, nu ale Iranului.

Deși o eventuală întrerupere ar afecta și Iranul, sursa citată susține că țara ar fi „mult mai puțin vulnerabilă”, deoarece depinde într-o măsură mai mică de aceste conexiuni.

Oficial, autoritățile iraniene nu au comentat informațiile, însă mesajul este interpretat de analiști drept o amenințare indirectă.

Experții de la Stimson Center atrag atenția că peste 15% din traficul global de date trece prin Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face din această infrastructură una critică pentru statele din regiune, inclusiv Emiratele Arabe Unite, Qatar, Bahrain, Kuweit și Arabia Saudită.