Fără contracte de avarie! Guvernul garantează aprovizionarea cu energie electrică pentru 12 și 13 ianuarie

13 Ian. 2025, 13:41
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
13 Ian. 2025, 13:41 // Actual //  Ursu Victor

Celula de criză de la Guvern informează că, în zilele de 12 și 13 ianuarie 2025, volumul de energie electrică necesar pentru consumul intern este asigurat integral, iar nu este necesară activarea contractelor de avarie sau a fluxurilor neintenționate. Conform anunțului, consumul pe malul drept al Nistrului este acoperit din surse locale și externe, inclusiv centralele de termoficare, energia regenerabilă și importurile din România.

Pentru data de 12 ianuarie, distribuția surselor de energie a fost următoarea:

  • Importuri de energie electrică din România – 50%
  • SA „Termoelectrica” – 33,13%
  • Energie regenerabilă – 10,57%
  • SA „CET-Nord” – 5,06%
  • Întreprinderea de Stat „NHE Costești” – 1,23%

Vârful de consum al energiei electrice a fost atins între orele 18:00 și 20:00, cu un consum maxim de 853 MW.

Furnizorul central de energie electrică, SA „Energocom”, a confirmat că și pentru ziua de 13 ianuarie 2025 consumul va fi complet acoperit. Prognoza pentru această zi preconizează o creștere a consumului cu 18% față de ziua precedentă.

În ceea ce privește sectorul energiei termice, toate sursele de generare pe malul drept al Nistrului sunt în funcțiune, iar presiunile în sistemul de gaze naturale sunt în limitele normale, fără riscuri semnificative.

Pe malul stâng al Nistrului, însă, centrala de la Cuciurgan și hidrocentrala de la Dubăsari nu reușesc să producă suficientă energie electrică pentru a acoperi necesarul regiunii. Începând cu 10 ianuarie, sunt programate întreruperi zilnice de 5 ore, afectând și localitățile Copanca și Varnița. Guvernul a implementat deja măsuri pentru a sprijini locuitorii acestei regiuni afectate de lipsa de curent electric.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Mart. 2026, 18:03
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
05 Mart. 2026, 18:03 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană FlyOne a venit cu explicații după apariția în spațiul public a informațiilor privind prețurile foarte ridicate ale biletelor pe ruta Dubai – Chișinău, care în unele cazuri au ajuns la aproximativ 4.557 de euro pentru un singur zbor.

Reprezentanții companiei susțin că informațiile despre aceste tarife ar fi fost interpretate eronat și precizează că pasagerii care au cumpărat din timp bilete FlyOne și au rămas blocați în Emiratele Arabe Unite sunt aduși acasă fără costuri suplimentare. Potrivit operatorului, doar un număr limitat de locuri rămase libere în aeronave a fost scos la vânzare la aceste prețuri.

Compania explică faptul că zborurile sunt operate pe rute alternative care ocolesc zona operațiunilor militare, ceea ce prelungește considerabil durata cursei și generează costuri suplimentare.

Printre factorii care au dus la creșterea tarifelor, FlyOne enumeră operarea cursei Chișinău – Dubai fără pasageri, ceea ce înseamnă că operatorul suportă integral costul zborului, o escală suplimentară pentru realimentare în Egypt, consumul mai mare de combustibil, precum și majorarea prețului la combustibil cu peste 50% pe fondul crizei energetice.

La acestea se adaugă taxe aeroportuare și costuri de handling suplimentare, precum și revizuirea constantă a condițiilor de asigurare de către companiile de profil.

Potrivit companiei, în aceste condiții costul total al unei curse depășește de peste două ori costul unui zbor operat pe ruta obișnuită, iar impactul asupra prețului biletelor într-o singură direcție este de cel puțin patru ori mai mare decât în condiții normale.

FlyOne mai afirmă că tarifele pentru puținele bilete disponibile sunt comparabile cu cele practicate de alți operatori și sunt determinate strict de costurile ridicate generate de situația din regiune.

Pentru zborurile operate după 12 martie, compania estimează revenirea la condiții normale de operare, iar prețurile ar urma să pornească de la aproximativ 159 de euro.

Escaladarea conflictului militar din Orientul Mijlociu a început deja să afecteze piața aviației. De exemplu, un bilet operat de compania Flydubai pentru data de 11 martie pe ruta Dubai – Chișinău costă aproximativ 1.043 de euro pentru un zbor direct de circa 5 ore și 30 de minute.

În mod normal, tarifele pentru această rută variază între 250 și 400 de euro, în funcție de perioadă și momentul rezervării.

În dimineața zilei de astăzi, 5 februarie, potrivit ofertelor publicate pe site-urile companiilor aeriene, un bilet one-way operat de compania emirateză Flydubai pentru 11 martie 2026 ajunge la circa 1.043 de euro pentru un pasager în clasa economică. La compania moldovenească FlyOne, controlată de fostul ministru al Justiției, Vladimir Cebotari. Pentru unele zile apropiate, prețurile afișate au ajuns la niveluri rar întâlnite: 10 februarie – aproximativ 4.557 euro, 12 februarie – aproximativ 4.557 euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!