Fiscul caută turnători pentru afacerile ilegale

07 Apr. 2025, 10:53
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Apr. 2025, 10:53 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciul Fiscal îndeamnă cetățenii să sesizeze Serviciul Fiscal de Stat despre cazurile de activitate economică ilicită. Într-un apel public, autoritățile subliniază importanța unui mediu economic corect și responsabil și îndeamnă cetățenii să participe activ în lupta împotriva evaziunii fiscale.

„Fiecare dintre noi are un rol esențial în construirea unei economii echitabile și sustenabile. Contribuția la respectarea normelor fiscale nu doar că este o obligație legală, dar și o dovadă de responsabilitate față de întreaga societate”, potrivit unui comunicat al Serviciului Fiscal de Stat.

Fiscul susține că este nevoie de conformarea voluntară pentru asigurarea resurselor financiare pentru servicii publice vitale, precum sănătatea, educația și infrastructura, crearea unui mediu concurențial echitabil, unde toți agenții economici operează în condiții egale și
reducerea riscurilor de sancțiuni, amenzi și alte măsuri coercitive.

„Efectele economiei tenebre afectează întreaga societate, reducând fondurile disponibile pentru servicii esențiale. Sesizați orice nereguli autorităților competente și contribuiți astfel la edificarea unui mediu economic echitabil și sigur. În context, vă îndemnăm să sesizați cazurile de activitate economică ilicită la Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat – 0 8000 1525, Butonul 3 (apel gratuit), sau la adresa electronică a instituției mail@sfs.md”, se mai arată în mesjaul fiscului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

12 Ian. 2026, 18:04
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
12 Ian. 2026, 18:04 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Costul investiției în linia electrică de înaltă tensiune Vulcănești–Chișinău va fi inclus în tariful la energia electrică, însă acest lucru nu trebuie interpretat ca o majorare imediată a facturilor, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Potrivit ministrului, vorbim despre o ajustare de aproximativ 5%, care reflectă exclusiv costul investiției în infrastructura energetică strategică. „Nu vorbim de majorări acum. Vorbim că costul liniei, costul de investiții, va fi reflectat în tarif. Vorbim de o ajustare de aproximativ 5%”, a explicat Junghietu.

El a subliniat că această ajustare înseamnă doar câțiva bănuți în plus față de tariful actual și că evoluția prețurilor pe piețele regionale poate compensa acest efect. „Dacă prețurile regionale, prețul mediu de achiziție, vor scădea, tarifele vor fi ajustate la o anumită perioadă”, a precizat ministrul.

Dorin Junghietu a reamintit că tarifele la energie nu sunt fixe și pot varia în funcție de costurile reale de achiziție. „Știm foarte bine că astă vară, în luna august, tarifele au fost ajustate în scădere. Ne aducem aminte. În vară, tarifele au fost reduse cu 40 și cu 50 de bani”, a spus ministrul.

Linia are o lungime totală de 157 km, traversează 35 de localități din opt raioane și leagă Stația Electrică Vulcănești 400 kV de Stația Electrică Chișinău 330 kV. Capacitatea de transport a liniei va ajunge până la 630 MVA, echivalentul a peste 50% din consumul de energie al țării în perioadele de vârf. Costul proiectului se ridică la circa 61 de milioane de euro.

 

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!